Campanula carpatica
Campanulaceae
Cunoscută și ca: clopoței carpatici
Campanula carpatica este o perenă mică, ușor de crescut, care formează tufe dese și se acoperă de flori în prima parte a verii. Se potrivește în stâncării, la margini de alei, în ghivece și pe balcon. Cere doar un loc luminos, drenaj bun și rădăcini care nu se încălzesc prea tare.
- Lumină
- Soare până la semiumbră, Soare plină
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 10–24 °C, min. -35 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 10–30 cm
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată Campanula carpatica
Campanula carpatica, numită și clopoței carpatici sau simplu campanula, este o plantă ierboasă perenă, semi-veșnic verde. Provine din Munții Carpați, din Cehia, Slovacia, Polonia, România și Ucraina, unde crește printre pietre, la altitudine.
Formează o tufă compactă, rotunjită, înaltă de 10–30 cm, care se extinde lent prin rizomi subțiri și albi. Frunzele sunt mici, netede, verde închis, de la formă de inimă până la ovate sau lanceolate, cu marginea dințată. Creșterea este moderată.
Florile sunt drepte, solitare, în formă de cupă sau de clopot, late de aproximativ 2,5 cm, așezate pe tulpini subțiri. Pot fi albastre, violete sau albe și înfloresc abundent, timp de câteva săptămâni, din iunie până în august. Albinele și fluturii le vizitează, iar planta este rezistentă la cerbi și iepuri. Nu au parfum.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc potrivit
Preferă soarele plin sau semiumbra. În zonele cu veri foarte calde, umbra de după-amiază îi priește. Se simte bine în stâncării, ca plantă acoperitoare de sol sau la marginea straturilor, unde rămâne mică și ordonată.
Udare
Udarea este moderată. În perioadele uscate, solul trebuie ținut uniform umed. Planta nu suportă nici băltirea apei, nici seceta, iar toleranța la secetă este scăzută.
Udă mai des în iunie, iulie și august, când înflorește și când vremea e cea mai caldă.
Sol și divizare
Alege un sol fertil și bine drenat: lutos, nisipos sau calcaros. Se descurcă într-un interval larg de pH, de la 6 la 8. Un strat de mulci păstrează rădăcinile răcoroase.
Tufele îmbătrânite se despart și se replantează la 2–4 ani. Momentele potrivite sunt martie, aprilie sau septembrie.
Tăiere
Înlătură florile trecute, ca să prelungești înflorirea. Dacă tufa arată neordonat după înflorire, o poți scurta. Tăierea se face în august sau septembrie.
Plantare
Plantează primăvara, într-un loc însorit cu drenaj bun, la 30–35 cm distanță între plante. Răsadurile se pot planta în aprilie sau mai, iar o a doua perioadă potrivită este septembrie.
Din semințe, o poți semăna în interior în februarie–martie sau direct în martie–aprilie. Fertilizarea se face în aprilie–mai.
Iernarea
Este complet rezistentă la ger și suportă temperaturi de până la aproximativ -35 °C, mult sub o iarnă obișnuită de -20 °C. În locurile reci și expuse, acoperă tufa cu mulci. Planta se odihnește în ianuarie, februarie, noiembrie și decembrie.
Înmulțire
Cea mai simplă metodă este împărțirea tufei, în martie, aprilie sau septembrie. Se poate înmulți și din semințe, mici și aflate într-o capsulă uscată.
Probleme frecvente
Melcii și limacșii fac găuri în frunze. Strânge-i cu mâna sau folosește bariere.
Dacă planta trăiește puțin, cauza poate fi vremea caldă și umedă, cu nopți calde. Ajută rădăcinile răcoroase și umbra de după-amiază.
Centrul tufei care se desface indică de obicei o tufă prea veche. Împarte-o la 2–4 ani.
































































































