Geranium sanguineum
Geraniaceae
Cunoscută și ca: priboi sângeriu, geraniu sanguineum
Geranium sanguineum, numit și priboi sângeriu, este o plantă perenă rezistentă, care formează tufe joase și acoperă solul. Înflorește îndelung, din primăvara târzie până toamna, iar frunzele se colorează în roșu după primele geruri. Este o alegere ușoară pentru straturi însorite, grădini de stâncărie și margini.
- Lumină
- Soare plină, Soare până la semiumbră
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 10–24 °C, min. -35 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 25–50 cm
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată Geranium sanguineum
Geranium sanguineum face parte din familia Geraniaceae și crește spontan în mare parte din Europa temperată și subarctică și în vestul Asiei, din Portugalia și Irlanda până în Caucaz. În natură se găsește pe pajiști, dune de coastă, în păduri rare și pe pante stâncoase, pe sol calcaros.
Este o plantă erbacee, perenă, care formează o tufă rotunjită, înaltă de 25–50 cm și lată de 50–60 cm. Tulpinile, păroase și ramificate, sunt culcate sau ascendente și pornesc dintr-un rizom gros, târâtor. Creșterea este moderată.
Frunzele mici și păroase sunt împărțite în cinci lobi cu dinți mari. Cele de la bază sunt mai mărunte și mai divizate, la fel ca cele de pe tulpină. Florile sunt solitare, în formă de cupă, de la magenta la carmin, cu vene mai închise și un diametru de 2,5–4 cm. Apar din primăvara târzie și adesea înfloresc din nou până toamna. Fructul este o capsulă lungă, cu cioc, care se desface în cinci părți. Florile sunt vizitate de sirfide, albine și fluturi, iar planta este rezistentă la căprioare și iepuri.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc potrivit
Planta crește cel mai bine la soare, dar suportă și semiumbra. La umbră prea deasă creșterea devine lăsată și firavă. Se potrivește ca plantă acoperitoare de sol, în grădini de stâncărie, în borduri și la ghivece, fiind cultivată și în containere.
Udarea
Preferă un sol umed, dar bine drenat. După ce s-a înrădăcinat, rezistă destul de bine la secetă. Udați mai des în iunie, iulie și august, când e cald. Evitați udarea frunzelor, pentru a nu favoriza apariția pătării frunzelor.
Solul
Se mulțumește cu orice sol obișnuit de grădină, bine drenat, inclusiv argilos. Acceptă soluri lutoase, bogate în humus sau alcaline, cu pH între 6,0 și 8,0. Preferă condițiile neutre și sărace în nutrienți.
Fertilizarea
Planta nu are nevoie de sol bogat. Dacă totuși fertilizați, faceți-o cel mult în aprilie. Un sol prea bogat sau îngrășămintele duc la o creștere moale, lăsată pe laterale.
Tăierea
Calendarul indică tăierea în martie și în iulie. Frunzele pătate se îndepărtează. Partea aeriană se usucă iarna, iar planta rezistă prin rizom.
Plantarea
Plantați primăvara, în aprilie sau mai, sau toamna, în septembrie, la soare sau la umbră ușoară. Lăsați aproximativ 45 cm între plante.
Iarna
Planta este complet rezistentă la ger. Poate supraviețui până la aproximativ -35 °C, iar iernile obișnuite din regiune, cu minime în jur de -20 °C, nu o afectează. Frunzele se înroșesc după îngheț. Perioada de repaus cade în ianuarie, februarie, noiembrie și decembrie.
Înmulțirea
Se înmulțește prin diviziune sau din semințe. Diviziunea se face în martie, aprilie sau septembrie. Semănatul în casă se face în februarie–martie, iar în aer liber în martie–aprilie.
Probleme frecvente
Printre dăunători pot apărea viespile de fierăstrău, gărgărița viței de vie (Otiorhynchus) și ploșnițele din familia capsidelor. Bolile posibile sunt pătarea frunzelor și rugina.
Frunzele pătate: îndepărtați frunzele afectate și evitați udarea frunzelor.
Creșterea lăsată: de obicei planta primește prea multă umbră sau are sol prea bogat. Mutați-o la soare și nu o fertilizați.
































































































