Arbore de căpșuni

Se simte cel mai bine la soare plin, dar suportă și semiumbră. Alege un loc însorit și adăpostit de vânt. Planta nu se descurcă bine în climă umedă, deci un loc aerisit, dar ferit de curenți reci, este ideal.

La noi, arborele de căpșuni se cultivă pe balcon și în interior, nu în grădină, deoarece rezistă cel mult în jur de -12 °C, iar iernile noastre pot coborî până la -20 °C.

Planta tânără se udă regulat. Exemplarele bine instalate suportă perioade uscate, pentru că toleranța la secetă este mare. Cere puțină apă, iar umiditatea mare a aerului nu îi priește.

Udă mai des în iunie, iulie și august. Seceta de vară poate duce la rod slab, deci în verile uscate nu lăsa planta să se usuce complet. Pe de altă parte, apa stagnantă duce la putrezirea rădăcinilor și la îngălbenirea frunzelor.

Se adaptează la soluri sărace, dar bine drenate. Spre deosebire de multe rude din familia ericaceelor, tolerează și solul calcaros. Valoarea pH-ului poate varia între 5,5 și 8, iar solul poate fi lutos, nisipos sau argilos, atâta timp cât drenează bine.

Repotează în aprilie. Folosește un ghiveci cu orificii de scurgere și un substrat care nu reține apa.

Fertilizează o singură dată, în aprilie, la începutul sezonului de creștere. Planta se mulțumește cu soluri sărace, deci nu are nevoie de hrănire intensă.

Tăierea se face în aprilie și mai. Scurtează ușor lăstarii, regulat, pentru a păstra forma. Arborele de căpșuni poate fi condus ca arbust cu mai multe tulpini sau ca arbore cu un singur trunchi. Fiind folosit și pentru garduri vii, suportă bine o formare constantă.

Plantarea se face în aprilie, mai sau septembrie, într-un loc însorit și adăpostit. Evită zona de deasupra dalelor sau a pavajului, deoarece fructele coapte se strivesc și cad, murdărind suprafața.

Pentru semănat, în interior semeni în februarie și martie, iar direct în sol în martie și aprilie.

Plantele tinere au nevoie de protecție împotriva gerului puternic și a vântului rece. Planta trebuie ferită de îngheț în ianuarie, februarie, martie, noiembrie și decembrie. Cum limita de rezistență este de aproximativ -12 °C, ghiveciul se mută iarna într-un spațiu adăpostit. Perioada de repaus este în decembrie, ianuarie și februarie; în acest timp ține planta în repaus, fără îngrijire intensă.

Se poate înmulți prin semințe, butași de tulpină sau marcotaj. Butașii se fac în iulie și august.

Printre dăunători pot apărea păduchii-scut (cochenilele) și tripșii. Bolile posibile sunt antracnoza, Phytophthora, putregaiul rădăcinilor și rugina.

Putregaiul rădăcinilor și îngălbenirea frunzelor apar de obicei din cauza solului îmbibat cu apă; ameliorează drenajul și udă mai puțin. Rodul slab vine din secetă de vară sau din îngheț în timpul înfloririi, deci udă în verile uscate și adăpostește planta de ger. Căderea fructelor coapte poate murdări locul, așa că nu pune planta deasupra pavajului.

Fructele se recoltează în octombrie, noiembrie și decembrie. Sunt comestibile, dar fade și cu textură nisipoasă. Se mănâncă proaspete sau se prepară din ele dulceață, jeleu și rachiu, în special în Portugalia.