Margarete

Margaretele preferă soarele plin și suportă ceva umbră în orele de după-amiază. Dacă primesc prea puțină lumină, tulpinile tind să cadă. Un loc însorit, pe un sol sărac, le păstrează drepte.

Au nevoie de umiditate medie. Suportă și un sol mai uscat, iar după ce s-au înrădăcinat rezistă bine la secetă. Udă mai des doar plantele tinere, până se prind.

Se mulțumesc cu pământ obișnuit de grădină, bine drenat, de orice textură. Fertilitatea scăzută nu le deranjează. Intervalul de pH potrivit este de aproximativ 5,5–7,5.

Au nevoie de puțin îngrășământ sau deloc. Un sol bogat le face tulpinile moi și predispuse la cădere.

Îndepărtează florile trecute, pentru că așa înflorirea se prelungește și plantele nu se mai răspândesc prin semințe. După înflorire tufa se scurtează, de obicei în august–septembrie.

Se pot planta în aprilie, mai și septembrie. Se răspândesc prin rizomi și prin semințe, așa că tufele se divizează la 2–3 ani, iar florile trecute se taie acolo unde nu vrei să se extindă.

Margareta este considerată invazivă în peste patruzeci de țări. În Australia este buruiană declarată oficial și înlocuiește plantele native din pajiști. Merită deci ținută sub control și plantată departe de zonele sălbatice.

Poate fi crescută și în ghiveci.

Este perfect rezistentă la ger. Partea de deasupra solului se usucă în sezonul rece, iar rozetele de la bază se lasă pe loc. Perioada de repaus este noiembrie–februarie.

Se înmulțește prin semințe sau prin diviziune. Semănatul direct se face în martie, aprilie și mai, iar semănatul în interior în februarie și martie. Diviziunea se face în martie, aprilie sau septembrie.

Răspândirea agresivă vine din rizomi și din semințele numeroase. Soluția este să tai florile trecute și să împarți tufele regulat.

Căderea tulpinilor apare pe sol prea bogat sau la umbră. Ajută soarele plin și un sol sărac.

Margaretele sunt flori bune pentru buchete. Atrag fluturi și alte insecte polenizatoare, pentru că produc mult polen, iar vitele nu le consumă cu plăcere.

Mugurii nedeschiși pot fi murați, ca și caperele, iar florile se pot usca pentru ceai. Recolta se face în mai–iulie. Citește însă și secțiunea despre toxicitate înainte de a le folosi în alimentație.