Arnică

Arnica montana · Asteraceae

Cunoscută și ca: arnica

Arnica este o plantă perenă de munte, cu flori galben-portocalii asemănătoare margaretelor, care se simte bine în grădinile însorite cu sol acid și sărac. Este rezistentă la ger, dar nu suportă seceta și nici solul calcaros sau prea fertil. Mai jos găsești tot ce trebuie să știi despre amplasare, sol, udare și înmulțire.

Lumină: Soare plină, Soare până la semiumbră
Udare: Moderate
Umiditate: Moderată
Temperatură: 10–22 °C, min. -30 °C
Dificultate: Dificultate medie
Înălțime: 15–60 cm

Îngrijire pe parcursul anului

Calendar pentru climatul Continental.

Semănare în interiorSemănarePlantare în exteriorTăiereÎnmulțireMai multă apăÎnflorireRecoltarePerioadă de repaus

Când se efectueazăPerioadă de repausLuna curentă

Cum arată arnica

Arnica (Arnica montana) face parte din familia Asteraceae. Este o plantă erbacee perenă, cu rizom târâtor, care formează o rozetă de frunze și are o creștere moderată. Ajunge la 15–60 cm înălțime.

Frunzele bazale sunt verde deschis, ovate, așezate plat în rozetă și pufoase pe partea superioară. Tulpina florală este dreaptă, de obicei singură, cu frunze mai mici, lanceolate, așezate opus. Florile, de regulă solitare, au circa 5 cm în diametru, cu flosculi centrali galben-portocalii și 10–15 petale galbene. Sunt parfumate și se deschid din mai până în august. Fructul este o achenă cu papus aspru, țepos.

În natură arnica crește în munții și zonele înalte ale Europei, pe pajiști acide sărace în nutrienți, în tufărișuri de ericacee și în turbării, până aproape de 3000 m în pășunile alpine. Este o specie rară și în declin, considerată amenințată în multe locuri din cauza recoltării din natură.

Cultivare și îngrijire

Lumină și amplasare

Cel mai bine se dezvoltă într-un loc deschis și însorit. Tolerează și semiumbra, dar locurile cu soare plin îi priesc cel mai mult. Se potrivește în grădini de stâncărie și în straturi cu plante perene. Atrage albine, fluturi și molii.

Pe un loc expus vântului tulpinile se pot culca. Alege un colț mai adăpostit sau sprijină tulpinile.

Udare

Arnica are nevoie de umiditate moderată: solul trebuie ținut uniform umed, dar fără exces de apă. Nu suportă seceta, așa că în iunie și iulie, când necesarul crește, verifică mai des solul și udă după nevoie.

Solul și împărțirea tufelor

Preferă un sol acid, sărac în nutrienți și fără calcar, cu pH între 4,5 și 6,5. Se potrivesc bine solurile nisipoase sau lutoase, bogate în humus, umede, dar cu drenaj bun. Pe sol calcaros sau prea fertil plantele nu prind.

La fiecare câțiva ani tufa se poate împărți, primăvara sau toamna.

Fertilizare

Evită îngrășămintele bogate. Dacă vrei să adaugi ceva, fă mai întâi un test de sol.

Tăiere

Dacă scurtezi tulpinile înainte de înflorire, plantele rămân mai joase și pot da o a doua înflorire. După înflorire îndepărtează florile trecute. Tăierea se face în august.

Plantare

Plantează în loc însorit, pe sol acid. Arnica se produce de obicei într-o pepinieră și apoi se transplantează. Perioadele potrivite pentru plantare în grădină sunt aprilie, mai și septembrie. Lasă aproximativ 30 cm între plante; în cultură se folosesc circa 20 de plante pe m².

Cumpără plante crescute în pepinieră și nu scoate arnica din natură, pentru că specia este rară și amenințată.

Iarna

Arnica este complet rezistentă la ger, cu un minim suportat de aproximativ -30 °C, iar iernile obișnuite de până la -20 °C nu ridică probleme. Partea aeriană se usucă, iar planta rămâne ca rozetă. Perioada de repaus este în ianuarie, februarie, noiembrie și decembrie.

Înmulțire

Se înmulțește prin semințe sau prin împărțirea tufei. Semănatul se face în martie și aprilie, iar pentru semănatul în interior perioada este februarie–martie. Împărțirea se face în martie, aprilie sau septembrie.

Probleme frecvente

Dacă plantele nu prind pe sol calcaros, cauza este solul bogat în calcar sau prea fertil. Soluția este un sol acid și sărac.

Dacă tulpinile se culcă pe un loc expus vântului, sprijină-le sau scurtează-le înainte de înflorire.

Recoltare și utilizare

Capitulele florale se recoltează în iunie și iulie. Tradițional, florile sunt folosite în preparate pentru uz extern, pentru vânătăi și osteoartrită, însă dovezile sunt limitate. Nu se aplică pe piele lezată și nu se iau intern.