Scoruș de munte
Sorbus aucuparia · Rosaceae
Cunoscută și ca: scorușul de munte
Scorușul de munte (Sorbus aucuparia), numit simplu și scoruș, este un arbore mic, foarte rezistent la ger, cu flori albe în mai–iunie și ciorchini de fructe roșu-portocalii la sfârșitul verii. Se simte cel mai bine într-un loc însorit, cu sol răcoros, umed și acid.
- Lumină
- Soare plină, Soare până la semiumbră
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 10–22 °C, min. -36 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 5–15 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată scorușul de munte
Este un arbore mic de foioase, de obicei între 5 și 15 m înălțime, cu trunchi subțire și coroană rară, rotunjită. Adesea crește cu mai multe tulpini. Frunzele sunt imparipenat compuse, dispuse alternativ, cu 9–15 foliole dințate, verde închis deasupra și cenușii pe dos. Toamna capătă de obicei nuanțe de galben, roșu și violet.
În mai–iunie apar corimbi compacți de flori mici, alb-crem, cu miros destul de neplăcut. Fructele sunt pomușoare de circa 1 cm, roșu-portocalii, care se coc din august până în octombrie. Rădăcinile sunt adânci și se întind pe o suprafață mare, iar arborele poate forma drajoni.
În natură crește pe pante de munte, la marginea pădurilor și pe terenuri perturbate, unde este de regulă o specie pionieră, cu viață relativ scurtă. Se întâlnește aproape în toată Europa.
Cultivare și îngrijire
Locul potrivit
Preferă soarele din plin, dar suportă și umbra moderată. Alege un loc răcoros și umed, ferit de veri fierbinți și înăbușitoare. Căldura și solul bătătorit îl slăbesc, iar în locurile uscate și fierbinți arborele se degradează.
Udarea
Cere umiditate moderată, iar solul trebuie ținut umed și răcoros. Rezistă slab la secetă, așa că udă mai des în iunie, iulie și august, mai ales arborii tineri.
Solul potrivit
Se adaptează la soluri lutoase sau argiloase, bogate în humus, cu reacție acidă. Un pH de aproximativ 5,0–6,5 este potrivit. Solul trebuie să fie umed, dar bine drenat, și să nu fie compactat.
Fertilizarea
Fertilizează în martie–aprilie, la începutul sezonului de vegetație.
Tăierea
Tăierile se fac în perioada de repaus: ianuarie, februarie, noiembrie sau decembrie. Dacă vârfurile ramurilor sunt arse, ca după focul bacterian, taie lăstarii afectați mult sub zona bolnavă.
Plantarea
Poți planta în martie–aprilie sau în octombrie–noiembrie. Alege o poziție însorită, răcoroasă și cu sol umed, departe de locurile unde verile sunt fierbinți și umede.
Iarna
Este complet rezistent la ger și nu necesită adăpost. Poate suporta aproximativ -36 °C, mult sub iernile obișnuite de la noi. Perioada de repaus cuprinde ianuarie–martie și noiembrie–decembrie.
Înmulțirea
Semănatul și înmulțirea se fac în octombrie–noiembrie.
Probleme frecvente
Printre dăunători pot apărea afidele, viespile de ferăstrău, cochenilele și insectele care sapă galerii în lemn. Bolile posibile sunt focul bacterian, rapănul, cancerul ramurilor, gâlele de coroană, făinarea și rugina.
Vârfuri de ramuri cu frunze arse: de obicei focul bacterian. Taie lăstarii afectați mult sub zona deteriorată.
Căderea timpurie a frunzelor: poate fi rapăn. Strânge frunzele căzute și asigură o bună circulație a aerului în coroană.
Declin în locuri fierbinți și uscate: cauza este căldura și solul compactat. Plantează în sol răcoros, umed și afânat.
Recoltare și folosire
Fructele se recoltează în septembrie–octombrie. Crude sunt amare. Amăreala se reduce prin congelare sau fierbere, după care fructele se folosesc pentru jeleu, dulceață, sirop, vin sau ca garnitură la vânat. În medicina populară, fructele sunt folosite în mod tradițional pentru afecțiuni respiratorii, răceli, reumatism și gută.
Florile atrag polenizatori, iar fructele sunt consumate de multe specii de păsări, în special de păsări cântătoare.







































































