Iris galben
Iris pseudacorus · Iridaceae
Cunoscută și ca: stânjenel galben, stânjenel de baltă, stînjenel galben
Irisul galben, cunoscut și ca stânjenel galben sau stânjenel de baltă, este o plantă de mlaștină și de mal de apă, cu frunze înalte și flori galbene. Rezistă bine la îngheț și se descurcă în apă mică sau în sol umed. Se răspândește repede, așa că merită ținut sub control de la început.
- Lumină
- Soare plină, Soare până la semiumbră
- Udare
- Acvatice
- Umiditate
- Ridicată
- Temperatură
- 12–25 °C, min. -29 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 1–1,5 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată irisul galben
Iris pseudacorus face parte din familia Iridaceae și este originar din Europa, vestul Asiei și nord-vestul Africii. Este o plantă perenă ierboasă, care formează tufe cu rizomi groși și ajunge la 100-150 cm înălțime. Crește repede și poate forma pâlcuri dese în apă mică sau pe sol ud.
Frunzele sunt drepte, în formă de sabie, de un verde intens, lungi de până la 90 cm și late de circa 3 cm, cu o nervură mediană evidentă. Florile, de 7-10 cm în diametru, sunt galbene și apar câte mai multe pe aceeași tijă. Înfloresc în mai-iulie, uneori încă din aprilie. După înflorire se formează capsule uscate, cu trei muchii, de 4-7 cm, pline de semințe brune-deschise care plutesc pe apă.
Florile produc mult nectar, iar pâlcurile de iris oferă adăpost și hrană păsărilor, printre care cristelul de câmp.
În afara arealului său natural, mai ales în America de Nord și Africa de Sud, specia este invazivă și înlocuiește plantele native. Se răspândește prin rizomi și prin semințe duse de apă, iar în unele zone este interzisă.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc potrivit
Înflorește cel mai bine la soare plin, dar suportă și umbră ușoară. Alege un loc la marginea unui iaz, a unui pârâu sau într-o zonă mocirloasă a grădinii. Dacă înflorește slab, cauza obișnuită este umbra prea deasă sau tufa prea înghesuită. Mut-o la soare și împarte rizomii.
Apă și umiditate
Este o plantă acvatică: crește în sol ud sau în apă de până la aproximativ 25 cm adâncime. Se adaptează și la straturi ceva mai uscate, iar rizomii rezistă chiar și perioade lungi fără apă. Totuși, cel mai bine se simte cu rădăcinile permanent în umezeală.
Sol și mutare
Preferă noroiul umed, lutul greu sau solul bogat în humus. Tolerează solul mlăștinos, sărac în oxigen, cu pH între 5 și 7,5. Pentru coșurile de plantare folosește pământ obișnuit de grădină. În iazuri nu pune compost fertilizat.
Mutarea sau împărțirea se face în martie sau în septembrie.
Plantare
Rizomii se plantează în martie-mai sau în septembrie, în zona de mal, la 0-25 cm adâncime a apei. Pune-i în coșuri de plantare, ca să nu se întindă peste tot în iaz. Semănatul se poate face în octombrie-noiembrie.
Verifică înainte regulile locale, pentru că planta este reglementată în unele regiuni.
Tăiere
Frunzele vechi se taie la sfârșitul toamnei (noiembrie) sau la începutul primăverii (martie). Florile trecute se îndepărtează înainte să se coacă capsulele, ca să nu se împrăștie semințele.
Iernare
Este complet rezistentă la îngheț. Iarna frunzele se usucă, iar primăvara apar tufe noi de frunze. Perioada de repaus este în ianuarie-februarie și în noiembrie-decembrie, deci nu e nevoie de protecție.
Înmulțire
Cea mai simplă metodă este împărțirea tufei și a rizomilor, în septembrie-octombrie. Se poate înmulți și din semințe, semănate în octombrie-noiembrie.
Probleme frecvente
Invadarea iazului: rizomii și semințele fac planta agresivă. Plantează în coșuri, taie florile trecute și împarte tufele regulat.
Pete brune pe frunze: este vorba de o boală fungică a frunzelor. Îndepărtează frunzele afectate și curăță resturile vegetale.
Puține flori: de obicei din cauza umbrei prea dese sau a tufei prea înghesuite. Mută planta la soare și împarte-o.

















































































