Iris germanica
Iridaceae
Cunoscută și ca: stânjenel german
Iris germanica, cunoscut și ca stânjenel german sau simplu iris, este o plantă perenă rizomatoasă, ușor de cultivat, cu flori mari și parfumate. Rezistă bine la ger și la secetă, iar dacă are soare și sol drenat înflorește an de an, în mai și iunie.
- Lumină
- Soare plină, Soare până la semiumbră
- Udare
- Scăzute
- Umiditate
- Scăzută
- Temperatură
- 10–25 °C, min. -30 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 0,3–1,2 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată stânjenelul german
Iris germanica este o plantă erbacee perenă, care formează tufe din evantaie drepte de frunze. Frunzele sunt late, în formă de sabie, verzi-cenușii și se suprapun la bază. Planta este de obicei semipersistentă. Crește moderat, ajunge la 30–120 cm înălțime și se întinde pe 30–60 cm.
Floarea este mare, spectaculoasă și parfumată. Are trei petale căzute (tepale externe) cu o „barbă” pufoasă și trei petale drepte. Apare pe tije înalte, neramificate, în mai și iunie. Soiurile au o paletă largă de culori: alb, crem, galben, portocaliu, roz, roșu, violet, albastru, aproape negru sau combinații de mai multe culori. Rădăcina este un rizom gros și cărnos, la suprafața solului, cu rădăcini fibroase. Fructul este o capsulă, rar formată la multe soiuri.
Specia are origine hibridă veche în regiunea balcanică și mediteraneană și este răspândită în Europa. Albinele vizitează florile, iar planta este ocolită de căprioare.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc potrivit
Stânjenelul german are nevoie de cel puțin 6 ore de soare pe zi pentru o înflorire bună. Tolerează și semiumbra, dar înflorește mai puțin. Alege un loc însorit, cu sol bine drenat. Planta rezistă la ger și, în zonele cu ierni friguroase, poate rămâne afară tot anul.
Udare
Irisul preferă solul mai degrabă uscat, iar toleranța la secetă este ridicată. Nevoia de apă este redusă. Excesul de apă poate duce la putrezirea rizomilor, la fel și mulcirea.
Sol și împărțirea tufelor
Irisul are nevoie de un sol bogat, care drenează liber: lutos, nisipos sau cu humus. Evită argila grea.
Tufele îngrămădite se împart la fiecare 3–4 ani. Momentul potrivit este iulie–august.
Fertilizare
Fertilizează la începutul primăverii, în martie–aprilie, pentru creștere și înflorire. Evită excesul de azot.
Tăiere și curățare
Îndepărtează florile trecute și tijele uscate. Frunzișul uscat se curăță toamna, în octombrie–noiembrie.
Plantare
Rizomii se plantează în iulie, august sau septembrie. Pune-i la nivelul solului sau chiar sub suprafață, cu partea de sus expusă la soare. Nu-i mulci. Păstrează o distanță de aproximativ 40 cm între plante. Irisul poate fi cultivat și în ghiveci.
Iernarea
Planta este rezistentă la ger. Perioada de repaus este între noiembrie și februarie. Curăță frunzele vechi și nu așeza un strat gros de mulci peste rizomi.
Înmulțire
Cea mai simplă metodă este împărțirea rizomilor, în iulie–septembrie. Se poate înmulți și din semințe, însă multe soiuri formează rar capsule.
Probleme frecvente
Printre dăunători se numără sfredelitorul irisului, afidele și melcii. Bolile întâlnite sunt putregaiul rizomilor, pătarea frunzelor și rugina.
Rizom moale, urât mirositor: cauza este putregaiul bacterian, de la sol prea umed sau de la leziunile produse de sfredelitorul irisului. Taie partea putrezită, usucă rizomul și îmbunătățește drenajul.
Lipsa florilor: apare din cauza umbrei prea dese, a rizomilor îngropați sau a tufei prea îngrămădite. Mută planta la soare, plantează la suprafață și împarte tufa.
Dungi umede în frunze: sunt cauzate de sfredelitorul irisului. Îndepărtează frunzele afectate și curăță resturile toamna.
Flori tăiate și utilizare
Irisul este potrivit pentru flori tăiate, care se pot tăia în mai–iunie. Planta nu este comestibilă.

















































































