Iris sibirica
Iridaceae
Cunoscută și ca: stânjenel siberian, iris siberian
Iris sibirica este o plantă perenă de grădină, ușor de cultivat, cu frunze înguste ca iarba și flori albastru-violet în mai și iunie. Rezistă bine la iernile geroase din Europa Centrală și preferă un loc însorit, cu sol constant umed. Mai este numit stânjenel siberian sau iris siberian.
- Lumină
- Soare plină, Soare până la semiumbră
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 10–24 °C, min. -30 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 0,6–1,2 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată iris sibirica
Formează o tufă deasă, dreaptă sau în formă de vază, care se extinde lent prin rizomi târâtori. De obicei ajunge la 60–120 cm înălțime și 45–90 cm lățime.
Frunzele sunt liniare, nervurate, verde-albăstrui, lungi de 25–80 cm și late de sub 1 cm. Se arcuiesc ușor și rămân mai scurte decât tulpinile florale. Toamna se îngălbenesc și apoi se brunifică.
Pe fiecare tulpină ramificată apar două până la cinci flori violet-albastre de 6–7 cm, cu trei petale căzute, brăzdate cu albastru închis peste o pată albă sau aurie, și trei petale erecte. Înflorește în mai–iunie. După înflorire se formează capsule scurte, rotunjit-triunghiulare, de 3–4,5 cm, cu semințe plate, maro închis, în formă de D. În natură, plantele cresc în pajiști umede, pe malurile pâraielor și în zone mlăștinoase.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc potrivit
Înflorește cel mai bine la soare. Tolerează și semiumbra, dar poate înflori mai puțin, iar tufa tinde să se încline într-o parte.
Se potrivește la marginea unui iaz sau într-un loc umed din grădină și poate fi cultivat și în ghiveci. Este o floare bună pentru buchete, iar florile atrag albinele și alți polenizatori.
Udarea
Are nevoie de umiditate constantă primăvara și la începutul verii. Udă mai generos în mai, iunie și iulie.
Suportă inundații ocazionale, dar nu apă stagnantă permanent.
Solul
Preferă un sol fertil, bogat în materie organică, umed dar cu drenaj bun, de neutru la ușor acid (pH aproximativ 5,6–7,2). Crește bine în sol humifer, lutos sau chiar umed, mlăștinos.
La plantare, pe sol nisipos sau greu, încorporează compost.
Fertilizarea
Fertilizează la începutul sezonului, în martie–aprilie, când planta intră în vegetație.
Tăierea
Taie frunzele până la bază după ce s-au îngălbenit, toamna (octombrie–noiembrie) sau la sfârșitul iernii. Dacă nu dorești semințe, îndepărtează florile trecute.
Plantarea și împărțirea
Rizomii se plantează chiar sub suprafața solului, primăvara (martie–aprilie) sau la începutul toamnei (septembrie).
Împarte tufa aproximativ la trei ani sau când devine prea înghesuită.
Iernarea
Este complet rezistent la ger. În zonele cele mai friguroase, un strat de mulci peste iarnă oferă protecție suplimentară. Ianuarie–februarie și noiembrie–decembrie sunt luni de repaus.
Înmulțirea
Cea mai simplă metodă este împărțirea tufei sau a rizomilor, în august–septembrie.
Se poate înmulți și din semințe, semănate în octombrie–noiembrie.
Probleme frecvente
Dacă tufa se desface și cade într-o parte, cauza este de obicei prea multă umbră sau o tufă prea înghesuită. Mută planta la soare și împarte tufa.
Dacă înflorește puțin, tufa veche este probabil prea deasă. Scoate-o din pământ și împarte-o la sfârșitul verii.
Utilizare
Florile se pot tăia pentru buchete în mai–iunie. Planta se potrivește și în zone umede sau la marginea apei.
































































































