Philadelphus coronarius
Hydrangeaceae
Philadelphus coronarius, cunoscut la noi ca lămâiță sau iasomie de grădină (uneori doar iasomie), este un arbust rezistent, cu frunze căzătoare și flori albe foarte parfumate, asemănătoare florilor de portocal. Crește repede, rezistă bine la iernile geroase și se potrivește atât în boschete, cât și în garduri vii. Cel mai important lucru în îngrijire este tăierea făcută la momentul potrivit.
- Lumină
- Soare plină, Soare până la semiumbră
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 10–25 °C, min. -28 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 2,5–3,6 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată philadelphus coronarius
Este un arbust des, rotunjit, cu mai multe tulpini și ramuri rigide, drepte sau ușor arcuite. Frunzele sunt opuse, ovale, verde mediu spre închis, cu dinți mici și rari și puțini peri. Toamna nu capătă culori spectaculoase.
Floarea, în formă de cupă, are patru petale albe, circa 4 cm în diametru și stamine evidente, și apare în raceme mici. Parfumul este puternic și dulce. Înflorește în mai și iunie. După înflorire se formează capsule mici, uscate, care devin brune vara.
Creșterea este rapidă, iar lățimea la maturitate poate ajunge la aproximativ 2–3,6 m, așa că lasă-i suficient loc.
Cultivare și îngrijire
Locul potrivit
Înflorește cel mai bogat la soare, dar suportă și semiumbra. Dacă are prea puțină lumină, înflorirea slăbește.
Plantează-o lângă terasă sau lângă o alee, ca să te bucuri de parfum. Se poate folosi și ca gard viu.
Udarea
Exemplarele tinere se udă regulat. Arbuștii bine înrădăcinați suportă perioadele secetoase, dar preferă un sol umezit uniform și bine drenat.
Udă mai des în iunie, iulie și august.
Solul
Se dezvoltă în sol obișnuit de grădină, cu drenaj bun: lutos, bogat în humus, nisipos sau argilos. pH-ul acceptat este aproximativ între 5,5 și 8. Solul prost drenat nu este tolerat, iar apa stagnantă duce la îngălbenirea frunzelor.
Fertilizarea
Perioada indicată pentru fertilizare este martie–aprilie, la pornirea vegetației.
Tăierea
Înflorește pe lemn vechi, deci taie imediat după înflorire, în iunie–iulie. Dacă tai mai târziu sau prea mult, îndepărtezi chiar mugurii florali.
În fiecare an scoate de la bază aproximativ o treime dintre cele mai vechi tulpini. Astfel arbustul se reîntinerește și nu devine ciuntit sau dezordonat.
Plantarea
Se plantează în martie–aprilie sau în octombrie. Alege un loc însorit, cu sol bine drenat, și lasă spațiu pentru dezvoltarea în lățime.
Iarna
Este complet rezistentă la ger, suportă până la aproximativ -28 °C și nu are nevoie de protecție specială în clima noastră. Repausul vegetativ este în noiembrie–februarie.
Înmulțirea
Se poate înmulți prin butași, marcotaj, diviziune sau semințe. Pentru înmulțire, perioada indicată este iunie–iulie.
Probleme frecvente
Puține flori: de obicei tăierea făcută la momentul nepotrivit sau prea multă umbră. Taie imediat după înflorire și oferă-i mai mult soare.
Creștere dezordonată, cu lăstari lungi și goi: lipsesc tăierile regulate de reîntinerire. Elimină o treime din tulpinile vechi după înflorire.
Frunze îngălbenite: sol prost drenat. Îmbunătățește drenajul.
Dăunători posibili: afide, nematozi, cochenile și molii miniere. Boli posibile: pătarea frunzelor, cancerul ramurilor, făinarea și rugina.
Utilizări
Este potrivită ca arbust solitar, în boschete sau în gard viu, iar florile se pot folosi la buchete. Florile atrag albine și fluturi, iar arbustul este rezistent la cerbi și iepuri.
Florile au fost folosite pentru ceai, iar frunzele pentru a da băuturilor un gust ca de castravete, dar nu este o plantă alimentară.





















































































