Pinguicula
Lentibulariaceae
Cunoscută și ca: plantă carnivoră pinguicula, grasă
Pinguicula, numită și grăsiță, formează rozete joase de frunze lipicioase care prind insecte mici. În clima noastră cu ierni geroase se cultivă în interior, la lumină puternică, cu apă moale și fără îngrășământ.
- Lumină
- Lumină indirectă intensă, Soare până la semiumbră
- Udare
- Ridicate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 15–26 °C, min. 5 °C
- Dificultate
- Dificultate medie
- Înălțime
- 3–15 cm
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru o plantă de interior în climatul Continental.
Cum arată pinguicula
Pinguicula este o plantă perenă, fără tulpină, cu o rozetă bazală de frunze netede, rigide și cu aspect gras la atingere. Frunzele sunt acoperite de glande lipicioase care rețin insectele mici, iar marginile se răsucesc încet spre interior în jurul prăzii. Culorile frunzelor merg de la verde la galben și violet.
Planta crește lent și ajunge de obicei la 5–20 cm înălțime și la tot atât în lățime. Speciile temperate formează iarna muguri de iernare (hibernacule), iar cele tropicale păstrează rozeta tot anul. Rădăcinile sunt puține, subțiri și albe, și servesc mai ales la fixare și la absorbția apei.
Floarea este solitară, tubulară sau în formă de pâlnie, cu pinten, și se află pe un peduncul subțire deasupra rozetei. Apare primăvara, cel mai des în aprilie–iunie, în violet, alb, roz, galben sau albastru. Fructul este o capsulă mică, uscată, cu semințe foarte mici.
Genul are răspândire largă în emisfera nordică (Europa, nordul Asiei, America de Nord), iar cele mai multe specii cresc în America Centrală și de Sud. În natură trăiesc în locuri umede, deschise și sărace în nutrienți: mlaștini, izvoare, pereți de stâncă umezi și nisipuri umede.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc
Pinguicula are nevoie de lumină foarte intensă: o fereastră spre est sau sud ori o lampă pentru plante. În aer liber ar crește la soare sau la umbră ușoară, dar planta nu rezistă la îngheț, iar temperatura minimă suportată este de aproximativ 5 °C. Din acest motiv, în clima noastră este o plantă de interior. Pe balcon o poți ține doar cât timp nu există risc de frig.
Udare
Substratul trebuie ținut permanent umed. Folosește apă de ploaie, apă distilată sau apă obținută prin osmoză inversă, niciodată apă de la robinet. Planta suportă prost seceta.
În lunile de creștere, mai ales mai–august, are nevoie de mai multă apă. Speciile mexicane cer condiții mai uscate în faza de rozetă de iarnă.
Substrat și rempotare
Alege un amestec fără nutrienți, de exemplu părți egale de turbă sau fibră de cocos cu perlit, nisip grosier sau vermiculit. Evită compostul îngrășat. Valoarea potrivită a pH-ului este între 4,5 și 6, iar substratul trebuie să rețină umezeala.
Rempotarea se face în martie–aprilie. Planta se pretează la cultura în ghiveci și pe balcon.
Fertilizare
Nu fertiliza pinguicula. Primește nutrienți din insectele prinse pe frunze.
Tăiere
Frunzele moarte se taie iarna sau la începutul primăverii, în februarie–martie, pentru a stimula creșterea frunzelor noi.
Iernare și repaus
Perioada de repaus are loc în noiembrie–februarie. Speciile temperate au nevoie de o iarnă răcoroasă, în care rămân sub formă de muguri de iernare. Speciile tropicale formează o rozetă compactă, suculentă, și se țin mai uscat. Indiferent de specie, temperatura nu trebuie să scadă sub aproximativ 5 °C.
Înmulțire
Semințele sunt foarte mici. Se pot semăna în martie–aprilie, iar în interior încă din februarie–martie. Înmulțirea se face în general în aprilie–iunie.
Utilizări
Planta nu este considerată comestibilă. Istoric, în Scandinavia frunzele erau folosite pentru a închega laptele la obținerea unor produse din lapte fermentat. Tradițional, frunzele se aplicau pe rănile animalelor, deoarece planta produce compuși antibacterieni.
Pinguicula este cultivată și în sere de orhidee pentru a reduce dăunători precum musculițele de ciuperci. Este prietenoasă cu polenizatorii.






























































































