Prunus laurocerasus
Rosaceae
Cunoscută și ca: laur cireșesc, laurocerasus, lauroceras
Prunus laurocerasus, numit și laur cireșesc, este un arbust veșnic verde cu frunze mari, lucioase, folosit mult la garduri vii. Crește repede, rezistă la ger și se descurcă și la umbră. Toate părțile lui, în afară de pulpa fructului copt, sunt toxice.
- Lumină
- Semiumbră, Umbră
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 10–25 °C, min. -20 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 3–15 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată laurul cireșesc
Prunus laurocerasus face parte din familia Rosaceae și provine din sud-estul Europei și sud-vestul Asiei, din jurul Mării Negre, de la Albania și Bulgaria prin Turcia până în Caucaz și nordul Iranului. Este răspândit și în alte regiuni. În natură crește în păduri și tufărișuri, adesea la umbră.
Are port des, rotunjit până la răsfirat și poate fi arbust sau arbore mic. De obicei ajunge la 3-15 m înălțime și 2-10 m în lățime, iar creșterea este rapidă. Frunzele sunt mari, coriacee, oblonge, verde închis, lucioase, fin dințate, cu glande lângă bază. Strivite, au miros de migdale.
În aprilie-mai apar raceme erecte de până la 15 cm, cu multe flori mici, albe până la crem, parfumate. Vara și până la începutul toamnei se coc fructe asemănătoare unor cireșe mici, de 1-2 cm, violet-negre. Florile atrag albinele și fluturii, iar păsările mănâncă fructele și răspândesc semințele.
În Regatul Unit, pe Insula Man și în nord-vestul Pacificului american, specia este invazivă: semințele răspândite de păsări și toleranța la umbră îi permit să înlocuiască plantele native.
Cultivare și îngrijire
Lumină și amplasare
Laurul cireșesc crește de la soare plin până la umbră adâncă și înflorește chiar și în umbră deasă. Locul cel mai potrivit este de obicei în penumbră sau la umbră. Rădăcinile fibroase concurează puternic, așa că alege un loc cu suficient spațiu și nu-l planta prea aproape de alte plante mai mici.
Udare și umiditate
Cere umiditate moderată. După plantare udă-l bine până se prinde. Plantele mature suportă perioade de secetă, dar în iunie, iulie și august merită să le uzi mai des. Seceta poate arde marginile frunzelor, care devin brune.
Sol și replantare
Se adaptează la majoritatea solurilor: universale, lutoase, argiloase, bogate în humus sau alcaline, cu pH între 5 și 8. Cel mai bine crește într-un sol bogat în materie organică, umed, dar bine drenat.
Dacă îl ții la ghiveci, replantează-l în martie sau aprilie.
Fertilizare
În martie-aprilie mulcește cu compost. Evită fertilizarea abundentă. Un sol sărac sau calcaros poate îngălbeni frunzele, iar mulcirea ajută în acest caz.
Tăiere
Suportă tăierea drastică. Gardurile vii se taie în iulie și august. Folosește secatorul și taie tulpinile una câte una, nu cu foarfeca de tuns gardul viu, ca să nu rupi și să nu rănești frunzele.
Plantare
Se plantează în martie, aprilie, septembrie sau octombrie. Lasă loc pentru dimensiunea matură, mai ales dacă formezi un gard viu, pentru că planta crește repede.
Iernare
Este rezistent la ger în cea mai mare parte a Europei și tolerează aproximativ -20 °C. Protejează exemplarele tinere în ierni foarte aspre. Perioada de repaus este în noiembrie-februarie. Gerul și vântul pot arde marginile frunzelor, de aceea un loc adăpostit ajută.
Înmulțire
Se înmulțește prin butași de tulpină, prin semințe sau prin marcotaj. Butășirea se face de obicei în iulie-septembrie, iar semănatul în octombrie.
Probleme frecvente
Găurile mici în frunze indică de obicei o ciupercă ce provoacă «ciuruirea» frunzelor (shot hole). Îndepărtează frunzele afectate și îmbunătățește circulația aerului.
Frunzele care îngălbenesc indică apă stagnantă sau sol calcaros, sărac în nutrienți. Îmbunătățește drenajul și mulcește.
Marginile brune ale frunzelor vin din ger sau secetă: udă în perioadele uscate și adăpostește planta de vânt.
Mai pot apărea făinarea și putregaiul rădăcinilor cauzat de ciuperca Armillaria (ciuperca de miere).
Siguranță
Toxice pentru pisici și câini- Pisici
- Toxică
- Câini
- Toxică
- Cai
- Toxică
- Oameni
- Toxică
Laurul cireșesc este toxic pentru pisici, câini, cai și oameni. Părțile toxice sunt frunzele, semințele și tulpinile, iar substanțele implicate sunt glicozide cianogenice, amigdalină și prunazină. Simptomele de intoxicație cu cianură includ pupile dilatate, dificultăți de respirație, gâfâit, mucoase roșu aprins și șoc. Apa de laur, un distilat din frunze, a fost folosită istoric, dar este periculoasă din cauza acidului cianhidric. Pulpa fructului copt este astringentă, însă semințele și frunzele sunt otrăvitoare. Acestea sunt doar informații, nu sfaturi veterinare sau medicale; la îndoială, consultă un medic veterinar sau un medic.
Sursă: ASPCA Toxic and Non-Toxic Plants, North Carolina Extension Gardener Plant Toolbox, English Wikipedia
















































































