Leurdă
Allium ursinum · Amaryllidaceae
Cunoscută și ca: usturoi sălbatic, usturoiul ursului
Leurda (Allium ursinum), numită și usturoi sălbatic sau usturoiul ursului, este o plantă bulboasă perenă de pădure, ușor de crescut într-un loc umbrit și umed. Formează covoare verzi primăvara, înflorește în aprilie–mai și dispare de la suprafață spre vară. Rezistă bine la îngheț, dar se poate răspândi agresiv.
- Lumină
- Umbră, Semiumbră
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 8–18 °C, min. -25 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 20–50 cm
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată leurda
Leurda este o plantă perenă, cu bulb subțire și alungit și rădăcini fibroase. Ajunge de obicei la 20–50 cm înălțime și crește în tufe care se extind. Frunzele sunt verde deschis, late, lanceolate până la eliptice, lungi de până la 25 cm, fiecare pe propriul pețiol, și miros intens de usturoi.
Florile albe, în formă de stea, sunt grupate câte 6–20 într-o umbelă, au șase tepale și măsoară 16–20 mm în diametru. Stau pe o tijă cu secțiune triunghiulară și sunt parfumate. Înfloresc în aprilie și mai, iar albinele le polenizează. Larvele unei specii de sirfidă (muscă-de-flori) se dezvoltă pe această plantă.
În natură, leurda crește în Europa și Asia, din Irlanda până în Caucaz, în păduri umede de foioase, pe soluri ușor acide spre neutre. Este considerată un indicator al pădurilor vechi. Acoperă solul primăvara, înainte ca arborii să înfrunzească, apoi frunzele se usucă până în vară.
Cultivare și îngrijire
Locul potrivit
Leurda se simte bine la umbră sau la semiumbră, ca în pădure. Are nevoie de lumină mai ales la începutul primăverii, înainte ca arborii să înfrunzească, așa că o poziție sub arbori sau arbuști care pierd frunzele este potrivită.
Fiind o plantă acoperitoare de sol, se potrivește pentru zonele umbrite și umede din grădină. Nu este recomandată pentru balcon.
Udarea
Cerințele de apă sunt moderate, dar leurda tolerează slab seceta. Ține solul uniform umed pe toată perioada de creștere din primăvară, mai ales în martie, aprilie și mai, când e bine să uzi mai mult.
În repausul de vară solul poate fi mai uscat.
Solul
Alege un sol de pădure, bogat în humus, lutos, umed, dar bine drenat. Mranița (compost de frunze) îi priește.
Fertilizarea
Fertilizarea se face în octombrie. Mranița din frunze, adăugată în sol, imită cel mai bine condițiile din pădure.
Plantarea
Plantează bulbii la 5–8 cm adâncime, toamna, în septembrie sau octombrie, într-un loc umbros și umed. Poți muta și tufe întregi, împărțite imediat după înflorire.
Leurda se poate răspândi agresiv, așa că alege un loc unde are voie să se extindă.
Tăierea
Nu se taie. Lasă frunzele să se usuce natural.
Iarna
Leurda este complet rezistentă la îngheț. Bulbii își petrec repausul sub pământ, deci nu necesită protecție.
Înmulțirea
Se înmulțește din semințe sau prin împărțirea tufelor. Semănatul se face în august, septembrie sau octombrie. Împărțirea se face imediat după înflorire, spre vară, sau în septembrie.
Recoltare și folosire
Se recoltează în martie, aprilie și mai. Frunzele se mănâncă crude în salate, gătite ca legumă sau transformate în pesto și unt aromatizat. Sunt comestibile și florile, și bulbii.
Culege cu mare atenție: există plante asemănătoare toxice, deci identifică sigur planta înainte să o consumi.
În trecut, leurda era cunoscută ca plantă medicinală (herba salutaris) la vechii celți, germani și romani.



















































































