Ghiocei

Ghioceii se simt bine la umbră parțială sau la soare cu umbră parțială. Locul ideal este sub arbori și arbuști care pierd frunzele: primăvara, când planta crește și înflorește, primește destulă lumină, iar vara copacii o umbresc.

Se potrivesc în zone naturalizate, la marginea unui pâlc de arbori și în grădini de stâncărie. Fiind ocoliți de cerbi, merită plantați și în locuri mai puțin protejate.

În sezonul de creștere solul trebuie ținut umed. Udă mai atent din februarie până în aprilie, mai ales dacă primăvara este uscată. Plantele suportă ocazional umezeală mai mare, dar toleranța la secetă este scăzută.

În perioada de repaus, din iunie până în august, evită locurile în care solul se încinge și se usucă la soare.

Alege un sol bogat în humus, drenat, dar care păstrează umezeala, de tip lutos sau argilos. Valoarea pH-ului poate fi între 6 și 8, deci tolerează și soluri alcaline.

Tufele îndesate se scot și se împart imediat după înflorire, cât timp frunzele sunt încă verzi, în martie-aprilie.

Dacă vrei să-i hrănești, fă-o în martie-aprilie, în timpul creșterii active.

Nu e nevoie de tăiere. Lasă frunzele să se usuce natural, pentru că bulbul se reface în acest timp. Îndepărtează-le abia când s-au uscat, de obicei în mai.

Bulbii se plantează la 5-8 cm adâncime, toamna, în septembrie sau octombrie. O alternativă este să plantezi tufe împărțite „în verde”, după înflorire, în martie sau aprilie.

Cei mai frumoși sunt în grupuri mari, în stil de pădure sau naturalizat. Semănatul se face în iunie-iulie, dar este metoda cea mai lentă.

Ghiocelul este complet rezistent la ger. Poate supraviețui până la aproximativ -35 °C, iar iernile obișnuite de aici, cu minime în jur de -20 °C, nu îi fac probleme. Nu necesită protecție.

Cel mai simplu se înmulțește prin împărțirea tufelor sau prin bulbili, în martie-aprilie. Se poate înmulți și din semințe, care se seamănă în iunie-iulie. Planta se răspândește și singură, prin semințe duse de furnici.