Pelin negru
Artemisia vulgaris · Asteraceae
Pelinul negru (Artemisia vulgaris, numit și pelin) este o plantă aromatică perenă, foarte rezistentă la ger și la secetă. Crește repede și se extinde ușor prin rizomi, așa că merită ținut sub control. Mai jos găsești ce îi trebuie ca să crească bine și cum îl limitezi în grădină.
- Lumină
- Soare plină, Soare până la semiumbră
- Udare
- Scăzute
- Umiditate
- Scăzută
- Temperatură
- 12–26 °C, min. -35 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 0,6–1,5 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată pelinul negru
Pelinul negru face parte din familia Asteraceae și este o plantă erbacee perenă, cu mai multe tulpini drepte, aromate. De obicei are între 60 și 150 cm înălțime. Frunzele sunt verzi, cu nuanțe argintii.
Din mijlocul verii până în toamnă apar panicule de capitule mici, fără flori ligulate, de circa 5 mm, galben-verzui până la brun-roșcat. Planta este parfumată. Rădăcinile sunt rizomi orizontali, ramificați, din care se formează colonii întinse.
Crește în mod natural de-a lungul drumurilor, pe terenuri necultivate și pe soluri nisipoase deschise, în Europa temperată, Asia și Africa de Nord. Preferă solurile sărace în azot, adesea alcaline.
Cultivare și îngrijire
Locul potrivit
Preferă soarele direct, dar suportă și semiumbra. Alege un loc unde se poate extinde fără să deranjeze alte plante sau un strat delimitat cu bariere pentru rizomi. Planta crește repede și formează colonii, deci nu o pune lângă plante mai delicate.
Udarea
Odată înrădăcinat, pelinul negru are nevoie de puțină apă și rezistă bine la secetă. Solul prea umed poate duce la putrezirea rădăcinilor, iar semnele sunt ofilirea și îngălbenirea plantei. Dacă apar, îmbunătățește drenajul.
Solul
Se simte bine în sol bine drenat, nisipos, lutos sau pietros și puțin adânc, cu fertilitate scăzută. pH-ul potrivit este între 6 și 8, deci tolerează și solurile alcaline. Un drenaj bun contează mai mult decât bogăția solului.
Fertilizarea
Nu are nevoie de îngrășământ. Crește bine pe soluri sărace, iar hrănirea suplimentară nu aduce niciun avantaj.
Tăierea
Taie planta înainte ca semințele să se formeze. Perioadele de tăiere sunt martie, octombrie și noiembrie. Plantele tinere care apar în locuri nedorite se pot cosi sau smulge, ca să nu se extindă coloniile.
Plantarea
De obicei nu se plantează intenționat. Dacă îl cultivi ca plantă aromatică, limitează rizomii. Semănatul în aer liber se face în aprilie–mai, iar semănatul pentru răsaduri, în casă, în martie–aprilie. Răsadurile se mută afară în mai–iunie.
Iarna
Este complet rezistent la ger. Tulpinile se usucă peste iarnă, iar primăvara planta pornește din nou din rizomi. Nu necesită protecție. Perioada de repaus este în noiembrie–februarie.
Înmulțirea
Se înmulțește prin diviziune, din fragmente de rizomi sau din semințe. Perioada potrivită pentru înmulțire este martie–mai. În climatul temperat se formează puține semințe viabile, așa că diviziunea este metoda mai sigură.
Probleme frecvente
Cea mai mare problemă este extinderea rapidă în straturile vecine, cauzată de rizomii târâtori. Folosește bariere pentru rădăcini și îndepărtează fragmentele rămase în sol. Arătura nu rezolvă problema, deoarece planta se reface din bucăți de rizom.
Poate fi atacat de afide, acarieni, păduchi de scut și gândaci de frunză. Dintre boli apar putregaiul rădăcinilor și ciuperca de miere, mai ales în sol prea umed.
Recoltare și folosire
Frunzele și lăstarii tineri se recoltează în iunie–august. Pelinul negru se folosește ca plantă aromatică, de exemplu în Germania și Vietnam. În China se mănâncă lăstarii tineri, iar în trecut a fost folosit la aromatizarea berii. A fost folosit îndelung în medicina tradițională chineză, europeană și hindusă, iar în Evul Mediu era numit mama ierburilor.
Planta este și hrană pentru omizile unor fluturi, printre care Ostrinia scapulalis.





































































































