Menta piperita
Mentha piperita · Lamiaceae
Cunoscută și ca: mentă piperată
Menta piperita, numită și mentă piperată sau simplu mentă, este o plantă aromatică perenă, ușor de crescut și foarte viguroasă. Iernează în aer liber în clima cu ierni reci, dar se întinde repede prin stoloni, așa că locul și modul de plantare contează mai mult decât orice altceva.
- Lumină
- Soare până la semiumbră, Soare plină
- Udare
- Ridicate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 15–25 °C, min. -25 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 30–90 cm
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată menta piperita
Menta piperita (Mentha piperita) face parte din familia Lamiaceae și este un hibrid de mentă, originar din Europa și Orientul Mijlociu, răspândit în stare sălbatică din Europa până în Turcia și Iran. În natură crește pe pajiști umede, pe malul pâraielor și pe terenuri umede răvășite.
Formează tufe erecte până la întinse, înalte de 30-90 cm și late de 50-100 cm, cu tulpini pătrate, adesea mov-roșiatice. Frunzele sunt opuse, verde închis, dințate, lanceolate până la ovale, cu un miros puternic de mentol. Din iulie până în septembrie apar spice dense de flori mici, liliachii-purpurii. Hibridul este în mare parte steril și rareori face fructe.
Creșterea este rapidă, iar rădăcinile superficiale și fibroase pornesc rizomi și stoloni. Planta poate deveni buruiană în stratele umede și se poate răspândi și în afara grădinii.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc
Menta piperită se simte bine la soare sau la semiumbră. Dacă vara este foarte caldă, umbra de după-amiază îi priește. Prea puțină lumină duce la tulpini lungi, subțiri și la aromă slabă.
Temperaturile optime sunt între 15 și 25 °C. Planta este rezistentă la îngheț, iar limita minimă este de aproximativ -25 °C.
Udare și umiditate
Solul trebuie ținut constant reavăn, fiindcă menta suportă slab seceta. Nu o lăsa să se usuce o perioadă lungă. Udă mai des în iunie, iulie și august. Umiditatea aerului este potrivită la un nivel moderat.
Sol și transplantare
Preferă un sol lutos, bogat în humus, reavăn dar bine drenat, cu pH între 6 și 7,5. În ghiveci folosește un amestec de plantare cu compost.
Divizează și transplantează planta la 1-2 ani, în martie sau aprilie, ca să-și păstreze vigoarea.
Fertilizare
Hrănește menta primăvara și încă o dată după recoltă, cu îngrășământ echilibrat sau compost. Perioada de fertilizare este aprilie-iulie.
Tăiere
Taie des vârfurile, pentru a stimula creșterea proaspătă. După înflorire sau la sfârșitul toamnei, tulpinile se taie la nivelul solului. Tăierile se fac în iunie, iulie, octombrie și noiembrie.
Plantare
Plantează în aprilie, mai sau iunie. Pentru a opri stolonii, pune menta într-un ghiveci sau folosește o barieră pentru rădăcini. Distanța dintre plante este de circa 40 cm. Pentru ghiveci alege un vas de cel puțin 20-30 cm. Menta se pretează la ghivece, inclusiv pe balcon.
Semănatul în interior se face în martie sau aprilie.
Iernare
Partea aeriană se usucă iarna, iar planta reînvie primăvara. Perioada de repaus este noiembrie-februarie. La ger puternic, acoperă rădăcinile cu mulci.
Înmulțire
Cel mai simplu se înmulțește prin diviziune, prin butași de tulpină sau prin bucăți de rizom. Momentele potrivite sunt aprilie, mai, iunie și septembrie.
Probleme frecvente
Printre dăunători pot apărea afidele, păianjenii roșii, puricii de pământ și gândacii mentei. Bolile posibile sunt rugina mentei, făinarea și ofilirea cauzată de Verticillium.
Pustulele portocalii pe dosul frunzelor indică rugina mentei: scoate plantele atacate sau taie frunzișul și distruge-l. Aroma slabă și creșterea alungită vin de la lumină puțină sau de la înflorire; oferă mai mult soare și ciupește mugurii floriferi. Dacă menta invadează plantele vecine, crește-o în ghivece sau cu barieră pentru rădăcini.
Recoltă și utilizare
Frunzele se recoltează din mai până în septembrie și se folosesc proaspete sau uscate pentru ceai, deserturi, sosuri și produse de cofetărie. Tradițional, menta se folosește sub formă de ceai pentru probleme digestive.
Florile atrag albine, fluturi și sirfide, iar frunzișul puternic parfumat este de obicei evitat de cerbi.
































































































