Limba cerbului
Asplenium scolopendrium · Aspleniaceae
Cunoscută și ca: phyllitis scolopendrium
Limba cerbului este o ferigă veșnic verde, cu frunze întregi, lucioase, care formează un smoc ordonat și rezistă la ger. Se simte bine la umbră, într-un sol reavăn și bogat în humus. Este o plantă ușor de crescut, potrivită pentru grădini umbrite, pentru ghivece și pentru acoperirea solului.
- Lumină
- Umbră, Semiumbră
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 8–22 °C, min. -20 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 20–60 cm
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată limba cerbului
Limba cerbului, cunoscută și ca Asplenium scolopendrium sau Phyllitis scolopendrium, este o ferigă perenă, veșnic verde, din familia Aspleniaceae. Formează un smoc compact, o rozetă de frunze arcuite, asemănătoare unui fluturaș de badminton.
Spre deosebire de multe alte ferigi, frunzele nu sunt divizate: sunt întregi, în formă de panglică, coriacee și lucioase, de un verde curat. La multe forme marginile sunt ondulate, iar pe dosul frunzei se văd perechi de linii cu spori. De obicei ajunge la 20–60 cm înălțime și 30–60 cm lățime, iar creșterea este lentă.
În natură crește în păduri umbrite și umede, pe stânci, ziduri, în râpe și în crăpături de calcar, adesea pe sol bogat în calcar. Este răspândită în Europa, Africa de Nord, Orientul Mijlociu și Asia Centrală.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc
Preferă umbra sau semiumbra. Soarele direct și fierbinte arde frunzele, așa că alege un loc adăpostit, ferit de arșiță. Temperaturile cele mai potrivite sunt, de regulă, între 8 și 22 °C.
Udare și umiditate
Solul trebuie păstrat uniform umed, dar nu băltit. Toleranța la secetă este redusă, de aceea în iunie, iulie și august planta are nevoie de mai multă apă. Un strat de mulci ajută la păstrarea umidității în sezonul cald. Umiditatea aerului ar trebui să fie moderată.
Sol și rempotare
Îi priește un sol bogat în humus, reavăn și bine drenat, de tip lutos. Spre deosebire de multe ferigi, tolerează bine solul calcaros și chiar îl preferă, cu un pH de aproximativ 6,5–8.
La plantele din ghivece, smocurile prea îndesate se rempotează sau se împart primăvara, în martie–aprilie.
Fertilizare
Are nevoie de puțin. În aprilie este suficient un strat subțire de mraniță de frunze, pus la baza plantei.
Tăiere
Frunzele vechi și zdrențuite se îndepărtează în februarie–martie, înainte să apară creșterea nouă.
Plantare
Se plantează primăvara (aprilie–mai) sau toamna (septembrie–octombrie), într-un loc umbrit și adăpostit. Coletul se așază la nivelul solului, nu mai adânc. Distanța dintre plante este de aproximativ 40 cm.
Fiind o plantă care acoperă solul, formează în timp un covor des sub arbuști și copaci. Se potrivește și în stâncării.
Iernarea
Este complet rezistentă la ger, până la aproximativ −20 °C, și poate rămâne afară peste iarnă. Frunzele rămân verzi, dar suferă din cauza vânturilor uscate, așa că merită un loc adăpostit. Ianuarie, februarie și decembrie sunt luni de repaus.
Înmulțire
Se înmulțește prin împărțirea smocului, în martie–aprilie sau în septembrie, ori prin spori. Împărțirea este metoda mai simplă pentru o grădină obișnuită.
Probleme frecvente
Marginile frunzelor devin brune și arse când planta primește prea mult soare sau solul se usucă. Mut-o la umbră și udă-o regulat.
Dacă baza plantei putrezește, cauza este de obicei apa stagnantă. Îmbunătățește drenajul și verifică dacă planta stă la adâncimea corectă.
Printre dăunători pot apărea melcii, limacșii și gărgărița viței de vie.
Utilizări
Nu este o plantă comestibilă. Istoric, a fost folosită pentru aromatizarea unei beri tradiționale. În medicina populară a secolului al XIX-lea era folosită ca tonic pentru splină.

























































































