Sari peste navigare, accesează conținutul
Sari peste conținut, mergi la subsol
Coada-calului (Equisetum arvense) cu tulpini verzi, articulate, cu ramuri în verticileFoto: botany08, CC BY 4.0, Wikimedia Commons
Coada-calului – 2Foto: AnRo0002, CC0, Wikimedia Commons
Coada-calului – 3Foto: AnRo0002, CC0, Wikimedia Commons
Coada-calului – 4Foto: Étienne Lacroix-Carignan, CC0 1.0, iNaturalist
Coada-calului – 5Foto: mrdace, CC BY 4.0, iNaturalist
Coada-calului – 6Foto: Étienne Lacroix-Carignan, CC0 1.0, iNaturalist
FerigiPlante aromatice

Coada-calului

Equisetum arvense · Equisetaceae

Cunoscută și ca: coada calului

Coada-calului (Equisetum arvense, numită și coada calului) este o ferigă ierboasă perenă, rezistentă la ger, care formează în timp un lan des de tulpini articulate. Crește repede și nu cere aproape nimic, iar tocmai de aceea se plantează rar în mod intenționat: dificultatea reală este să o ții sub control.

Lumină
Soare până la semiumbră, Soare plină
Udare
Moderate
Umiditate
Moderată
Temperatură
10–22 °C, min. -42 °C
Dificultate
Ușor de cultivat
Înălțime
10–90 cm

Îngrijire pe parcursul anului

Calendar pentru climatul Continental.

ÎnmulțireÎnflorireRecoltarePerioadă de repaus
Când se efectueazăPerioadă de repausLuna curentă

Cum arată coada-calului

Coada-calului are tulpini verzi, drepte, articulate și nervurate, cu ramuri subțiri dispuse în verticile, care amintesc de coada unui cal. Înălțimea variază de la 10 la 90 cm. Frunzele adevărate sunt doar teci mici, solzoase, cu dinți întunecați la fiecare nod. Fotosinteza se face în tulpinile verzi.

Nu înflorește și nu face fructe. Se înmulțește prin spori, eliberați dintr-un con brun, așezat pe o tulpină fertilă palidă și scurtă, care apare la începutul primăverii, în martie–aprilie. Tulpinile sterile, verzi, se dezvoltă ulterior.

În natură crește prin păduri umede și luminoase, pășuni, terenuri arabile, pe marginea drumurilor, în șanțuri și pe malurile pâraielor, mai ales pe lut sau nisip fin, cu pânza freatică aproape de suprafață.

Cultivare și îngrijire

Lumină și loc

Se dezvoltă de la soare plin până la semiumbră și suportă destul de bine și umbra deasă. Fiind rezistentă la ger, nu are nevoie de adăpost iarna. Alege locul cu grijă: formează rapid un lan compact și se extinde în zonele din jur.

Udare

Preferă solul umed sau reavăn. Suportă ocazional perioade scurte de secetă, dar nu tolerează cu adevărat uscăciunea, așa că în verile calde nu lăsa solul să se usuce mult timp. Un loc cu apă freatică aproape de suprafață, lângă un șanț sau un mal de apă, îi priește în mod special.

Sol

Se adaptează la soluri lutoase, argiloase și nisipoase, cu textură grosieră, medie sau fină. Se simte cel mai bine într-un sol cu pH neutru spre ușor bazic (aproximativ 6,0–8,0), umed, dar cu drenaj bun.

Fertilizare

Nu are nevoie de îngrășăminte și se descurcă pe soluri sărace.

Tăiere

Cositul sau tăierea nu dau rezultate, pentru că lăstarii cresc la loc din rizomi.

Plantare

Se plantează rar intenționat, din cauza caracterului invaziv. Dacă totuși o vrei în grădină, limitează-i expansiunea într-un container adânc sau în spatele unei bariere. Rizomii ramificați, cu mici tuberculi, coboară până la aproximativ 1,8 m, așa că o barieră superficială nu ajunge.

Iernare

Rezistă la geruri foarte puternice: limita de supraviețuire este de aproximativ -42 °C, față de minima obișnuită de iarnă de circa -20 °C. Lăstarii sterili se usucă la primele înghețuri de toamnă, iar primăvara planta pornește din nou din rizomi. Perioada de repaus cade în ianuarie, februarie, noiembrie și decembrie.

Înmulțire

Se înmulțește prin rizomi, prin diviziune sau prin spori. Perioada potrivită este martie–aprilie. Cu un ritm de creștere atât de rapid, de obicei nu sunt necesare eforturi speciale.

Probleme frecvente

Principala problemă este răspândirea în straturi și în gazon, din cauza rețelei adânci de rizomi. Este foarte greu de eradicat și este considerată buruiană dăunătoare în Noua Zeelandă.

Ce ajută: îndepărtarea repetată a lăstarilor, îmbunătățirea drenajului (planta preferă solul cu pânza freatică ridicată) și săpatul adânc pentru scoaterea rizomilor.

Recoltare și utilizări

Lăstarii se recoltează în aprilie–mai. În Japonia și Coreea, lăstarii de primăvară se consumă ca legumă.

Tradițional, coada-calului este folosită ca diuretic și pentru întărirea unghiilor. Este bogată în siliciu, iar dovezile pentru efecte antiinflamatoare și antimicrobiene sunt limitate. În UE, extractul este aprobat ca substanță de bază cu rol de fungicid.

Întrebări frecvente

Cum scap de coada-calului din grădină?Tăiatul sau cositul nu ajută, pentru că lăstarii cresc la loc din rizomi. Se recomandă îndepărtarea repetată a lăstarilor, îmbunătățirea drenajului și săpatul adânc pentru a scoate rizomii.
Cât de adânc ajung rădăcinile cozii-calului?Rizomii pot ajunge la aproximativ 1,8 m adâncime, de aceea planta este atât de greu de eliminat.
Rezistă coada-calului iarna?Da, rezistă la ger puternic, până la aproximativ -42 °C. Lăstarii se usucă toamna, iar primăvara planta se regenerează din rizomi.
Ce sol și ce lumină preferă coada-calului?Preferă un sol umed, neutru spre ușor bazic, lutos sau argilos, și crește de la soare plin până la semiumbră.
Se poate cultiva coada-calului în ghiveci?Dacă o cultivi, este recomandat un container adânc sau o barieră care să-i limiteze rizomii.
Când se recoltează coada-calului?Lăstarii se recoltează în aprilie–mai.
Sari peste subsol, revino la începutul paginiiSalt la începutul paginii