Gutui japonez

Chaenomeles · Rosaceae

Cunoscută și ca: gutuie japoneză, gutui de grădină

Gutuiul japonez (Chaenomeles), numit și chaenomeles, gutuie japoneză sau gutui de grădină, este un arbust spinos foios, care înflorește la sfârșitul iernii și în primăvară, adesea înainte de apariția frunzelor. Este rezistent la ger, ușor de crescut și potrivit și ca gard viu.

Lumină: Soare plină, Soare până la semiumbră
Udare: Moderate
Umiditate: Moderată
Temperatură: 10–25 °C, min. -29 °C
Dificultate: Ușor de cultivat
Înălțime: 1–3 m

Îngrijire pe parcursul anului

Calendar pentru climatul Continental.

SemănarePlantare în exteriorTăiereÎnmulțireFertilizareÎnflorireRecoltarePerioadă de repaus

Când se efectueazăPerioadă de repausLuna curentă

Cum arată gutuiul japonez

Genul Chaenomeles face parte din familia Rosaceae și provine din Asia de Est, inclusiv China, Japonia, Coreea, Myanmar și Tibet. Printre speciile sale se numără Chaenomeles japonica și Chaenomeles speciosa.

Este un arbust des, cu creștere moderată, cu tulpini spinoase împletite, adesea mai lat decât înalt. Frunzele sunt alterne, simple, lucioase, verde închis, lungi de aproximativ 3–8 cm, cu margini zimțate sau crenate și fără peri.

Florile au formă de cupă, cu diametrul de 3–4,5 cm, cu cinci petale, simple sau duble, singure sau grupate. Pot fi roșii, portocalii, albe sau roz și apar între martie și mai. Toamna se coc fructe tari, galben-verzui, în formă de pară sau măr, de circa 5 cm, parfumate.

Cultivare și îngrijire

Lumină și amplasare

Înflorește cel mai bogat la soare plin, dar se descurcă și la semiumbră. Alege un loc însorit, unde are spațiu să se lățească.

Udare

Udă-l regulat în perioada de instalare, după plantare. Odată înrădăcinat, rezistă bine la secetă, iar necesarul de apă rămâne moderat.

Solul potrivit

Preferă un sol lutos, reavăn și bine drenat, dar se adaptează la multe tipuri de sol: lutos, nisipos sau argilos.

Fertilizare

Fertilizarea se face în martie, la începutul sezonului de creștere.

Tăiere

Florile se formează pe lemnul vechi, așa că tăierea se face ușor, după înflorire, în mai–iunie.

Pentru reîntinerire, taie cele mai bătrâne tulpini aproape de sol.

Plantare

Se plantează toamna (octombrie–noiembrie) sau primăvara (martie–aprilie), într-un loc însorit. Tulpinile spinoase îl fac potrivit pentru un gard viu cu rol de barieră.

Iernare

Este foarte rezistent la ger în cea mai mare parte a Europei și nu necesită protecție. Rezistă la aproximativ -29 °C, mult sub minimele obișnuite de iarnă de aici. Perioada de repaus durează din noiembrie până în februarie.

Înmulțire

Se poate înmulți prin semințe, butași de tulpină, marcotaj sau butași de rădăcină. Înmulțirea se face în februarie, iunie și iulie, iar semănatul în octombrie.

Boli și dăunători

Pot apărea afide și cochenile. Printre bolile posibile se numără focul bacterian, rapănul mărului și pătarea frunzelor.

Fructe și folosire

Fructele se recoltează în octombrie. Sunt prea acre și tari pentru consumul crud, dar se folosesc la jeleu, dulceață, marmeladă și lichior. Sucul a fost folosit ca înlocuitor pentru lămâie.

Florile timpurii hrănesc albinele, iar tufele spinoase oferă adăpost păsărilor. Căprioarele îl rod uneori. Ramurile înflorite se pot folosi ca flori tăiate.