Drobul
Cytisus scoparius · Fabaceae
Drobul (Cytisus scoparius) este un arbust cu frunze căzătoare, care se acoperă primăvara de flori galbene parfumate. Crește repede, se mulțumește cu sol sărac și uscat și rezistă în aer liber la ger de până la -25 °C. Are însă o viață scurtă și se răspândește ușor prin semințe.
- Lumină
- Soare plină
- Udare
- Scăzute
- Umiditate
- Scăzută
- Temperatură
- 10–25 °C, min. -25 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 1–3 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată drobul
Drobul, numit și mătură verde sau Cytisus scoparius, face parte din familia Fabaceae. Este un arbust peren, cu mai multe tulpini, de port drept spre arcuit, cu coroana rotunjită și aspect de mătură. Ajunge la 1–3 m înălțime și 1–2,5 m lățime, iar creșterea este rapidă.
Tulpinile sunt subțiri, verzi și cu cinci muchii. Frunzele sunt mici, trifoliate, de 5–15 mm, și abia se observă. Floarea face spectacolul: în mai și iunie apar multe flori galbene ca de mazăre, de 20–30 mm, singure sau în perechi, cu parfum. Unele soiuri înfloresc roșu, roz sau în două culori.
La sfârșitul verii se coc păstăi plate, păroase pe margini, lungi de 2–3 cm, care se înnegresc și plesnesc cu putere, aruncând semințele în jur. Rădăcina principală este adâncă și are noduli care fixează azotul. Planta atrage albinele.
Cultivare și îngrijire
Locul potrivit
Drobul cere soare plin. Doar așa face tufe dense și înflorește bogat. Se simte bine pe locuri însorite, uscate, cu sol nisipos, ca pe marginea unui drum sau într-o plantație de arbuști care nu cer îngrijire multă.
Planta rezistă iernii în aer liber în climatul nostru, cu geruri de până la -25 °C.
Udarea
Odată înrădăcinat, drobul suportă bine seceta. Se udă doar plantele tinere, până se prind. După aceea nu mai are nevoie de udare regulată.
Solul
Solul sărac, uscat, nisipos sau acid este ideal. Drobul crește bine și pe pietriș, și pe sol mai lutos, cu pH între 4,5 și 7, dar solul trebuie să fie foarte bine drenat. Într-un sol bogat planta crește slab.
Rădăcina nu suportă deranjul, de aceea nu se mută și nu se replantează fără motiv serios.
Fertilizarea
Drobul nu are nevoie de îngrășământ, pentru că își fixează singur azotul.
Plantarea
Se plantează plante tinere crescute la ghiveci, într-un loc însorit, pentru că drobul nu iubește deranjarea rădăcinilor. Perioadele potrivite sunt aprilie, mai și septembrie.
Înainte de plantare, verifică reglementările locale, deoarece specia este invazivă în unele regiuni ale lumii, printre care America de Nord, Australia și Noua Zeelandă. Acolo nu se recomandă plantarea ei.
Tăierea
Tăierea se face ușor, în fiecare an, după înflorire, în iunie–iulie. Fără tăiere sau cu lemn bătrân, planta se golește la bază, se lignifică și crește spre vârf.
Dacă nu vrei puieți nedoriți, îndepărtează păstăile înainte să se coacă și smulge răsadurile cât sunt mici.
Iarna
Arbustul matur rezistă gerului. Răsadurile foarte tinere sunt sensibile la îngheț. Perioada de repaus este în noiembrie–februarie.
Înmulțirea
Drobul se înmulțește prin semințe sau prin butași de tulpină. Semănatul se face în martie–aprilie. Pentru înmulțire se mai folosesc lunile iulie–august.
Probleme frecvente
Tufa goală și lemnoasă apare din cauza lemnului bătrân sau a lipsei tăierii. Se scurtează ușor în fiecare an, după înflorire.
Planta moare după câțiva ani pentru că are viață scurtă. Soluția este să o înlocuiești cu plante noi.
Puieții nedoriți vin din păstăile care plesnesc. Se previne prin îndepărtarea păstăilor înainte să se coacă.
Dăunători posibili: viermele minier al ramurilor, puricele de drob, gărgărița semințelor de drob și afidele.









































































