Dianthus barbatus
Caryophyllaceae
Cunoscută și ca: garofița turcului, garofiță de grădină
Garofița turcului (Dianthus barbatus), numită și garofiță de grădină, este o plantă ușor de crescut, cu buchete dese de flori parfumate, al căror miros amintește de cuișoare. De obicei este bienală: se seamănă într-un an și înflorește în al doilea, iar prin autosămânțare revine singură în grădină.
- Lumină
- Soare plină, Semiumbră
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 10–22 °C, min. -30 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 13–92 cm
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată garofița turcului
Garofița turcului face parte din familia Caryophyllaceae și crește în mod natural în munții din sudul Europei, din Pirinei până în Carpați și Balcani, pe pajiști montane și pante stâncoase. Este o plantă erbacee, în tufe drepte, cu înălțimea de 13-92 cm și cu ritm de creștere moderat. De regulă este bienală sau perenă de scurtă durată și este cultivată adesea ca plantă anuală sau bienală de strat.
Frunzele sunt înguste, lanceolate, lungi de 4-10 cm, de la verzi la verde-albăstrui sau cenușii, opuse. Florile se adună în buchete rotunde și dese, de până la 30 de flori cu cinci petale, de 2-3 cm în diametru, cu marginea petalelor zimțată. Culorile merg de la roșu, roz și violet la alb sau pestrițe. Planta înflorește în mai, iunie și iulie.
Se potrivește în straturi, în grădini stâncoase, în ghivece și pe balcon, și este bună și pentru flori tăiate.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc
Garofița turcului crește la soare sau la semiumbră. Dacă verile sunt foarte calde, o umbră ușoară îi priește. Fiind rezistentă la ger, poate rămâne afară tot anul.
Udarea
Pământul trebuie ținut uniform umed, dar fără exces de apă. Drenajul slab favorizează putrezirea coletului. Udă mai des în iunie, iulie și august, când planta are nevoie de mai multă apă.
Solul potrivit
Preferă un sol lutos, bine drenat, de la neutru la ușor alcalin, cu pH între 6,5 și 8. Se descurcă bine și în sol nisipos sau bogat în humus, cât timp apa nu stagnează.
Fertilizarea
Fertilizarea se face în aprilie și mai, la începutul sezonului de creștere.
Tăiere și îndepărtarea florilor trecute
Îndepărtează florile trecute, ca să încurajezi o nouă înflorire. Această lucrare se face în iulie și august. Dacă lași unele flori să se coacă, planta se autosămânță.
Semănat și plantare
Semințele se pot semăna direct în mai, iunie sau iulie. Semănate după ultimul îngheț, plantele înfloresc în al doilea an. Dacă le semeni mai devreme în spațiu protejat, în februarie sau martie, pot înflori chiar din primul an. Plantarea în locul definitiv se face în mai și în septembrie.
Iernarea
Garofița turcului este rezistentă la ger și iernează afară. Suportă până la aproximativ -30 °C, iar iernile obișnuite de aici, cu minime în jur de -20 °C, nu ridică probleme. Pentru flori în anul următor, se seamănă vara. Perioada de repaus este în noiembrie, decembrie, ianuarie și februarie.
Înmulțirea
Se înmulțește din semințe, din butași de tulpină sau prin diviziune. Înmulțirea se face în iunie și iulie. Semințele sunt numeroase, negru-brune, în capsule uscate care se deschid prin patru valve.
Probleme frecvente
Melcii și limacșii sunt dăunătorii menționați pentru această plantă. Bolile care apar sunt putregaiul coletului, rugina și fuzarioza.
Colet putrezit: cauza este solul prost drenat. Îmbunătățește drenajul și nu uda în exces.
Pustule portocalii pe frunze: este rugina. Taie frunzele afectate și asigură o circulație mai bună a aerului.
Frunze răsucite și atârnate: poate fi fuzarioză. Scoate plantele și nu replanta în același loc.
Utilizări
Florile se taie în mai, iunie și iulie și țin bine în vază. Sunt comestibile și se folosesc ca decor pe preparate, dar planta este ușor toxică, așa că se folosesc doar în cantități mici. Atrage albinele, fluturii și fluturii de noapte, iar căprioarele și iepurii o ocolesc.
Siguranță
Ușor toxic pentru animalele de companie- Pisici
- Slab toxică
- Câini
- Slab toxică
- Cai
- Slab toxică
Garofița turcului este ușor toxică pentru pisici, câini, cai și oameni. Toate părțile plantei conțin saponine triterpenoidice. Dacă este mâncată, poate provoca vărsături, iar la contact poate irita pielea (dermatită). Acestea sunt doar informații generale, nu un sfat veterinar sau medical. Dacă ai dubii, întreabă un medic veterinar sau un medic.
Sursă: ASPCA Toxic and Non-Toxic Plants, North Carolina Extension Gardener Plant Toolbox





































































































