Pin strob
Pinus strobus · Pinaceae
Cunoscută și ca: pin de weymouth
Pinul strob (Pinus strobus), numit și pin de Weymouth, este un conifer veșnic verde, cu creștere rapidă și ace moi, albăstrui. Rezistă bine la îngheț și se pretează ca arbore solitar sau ca gard viu tuns. Are nevoie de mult spațiu, de sol acid și umed, dar bine drenat, și de un loc însorit.
- Lumină
- Soare plină, Soare până la semiumbră
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 10–25 °C, min. -36 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 15–30 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată pinul strob
Pinul strob face parte din familia Pinaceae și este originar din estul Americii de Nord, din Newfoundland înspre vest până la Marile Lacuri și spre sud, de-a lungul Munților Apalași, până în nordul statului Georgia. În natură crește în păduri, în locuri foarte diferite, de la soluri lutoase-nisipoase umede până la creste uscate, nisipoase și pietroase, în climat răcoros și umed.
Este un arbore mare, conic până la piramidal, cu ramuri orizontale dispuse în etaje, în verticile, și cu un frunziș moale, pufos. Acele sunt flexibile, albastru-verzui, lungi de 5-13 cm, grupate câte cinci în fascicule și marcate de linii albe fine.
Florile sunt discrete: conurile masculine, galbene și cilindrice, și cele feminine, roșiatic-verzui, apar primăvara, în aprilie și mai. Conurile mature sunt subțiri, curbate, rășinoase, lungi de 8-16 cm; se coc în doi ani și eliberează semințe înaripate. Pinul strob adăpostește și hrănește păsări cântătoare și mamifere mici și este vizitat de polenizatori. Poate fi folosit și pentru bonsai.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc potrivit
Preferă soarele plin, dar suportă și puțină umbră. Alege un loc deschis, cu suficient spațiu în jur, pentru că arborele ajunge foarte mare. Nu suportă aerul poluat.
Udare
Pinul strob cere un sol umed, dar bine drenat, și nu suportă seceta. Nu lăsa pământul să se usuce complet, mai ales în iulie și august, când e bine să uzi mai des. În perioada de repaus, în ianuarie, februarie, noiembrie și decembrie, nevoile sunt mici.
Solul
Cel mai bine crește pe sol lutos-nisipos fertil, bogat în humus, umed și bine drenat. Solul trebuie să fie acid, cu pH între 4,5 și 6. Nu îi priesc solurile alcaline și nici sarea, de aceea nu se potrivește pentru marginea drumurilor tratate iarna cu sare.
Plantare
Se plantează în martie, aprilie sau octombrie. La început domină rădăcina pivotantă, iar rădăcinile laterale se dezvoltă mai târziu, așa că alege locul cu grijă de la început.
Lasă-i mult spațiu, pentru că devine foarte mare. Este un arbore foarte inflamabil, deci plantează-l la distanță de clădiri.
Tăiere
Are nevoie de puțină tăiere. Dacă îl folosești ca gard viu, poate fi tuns; momentul potrivit este iunie-iulie.
Iernarea
Este complet rezistent la ger și suportă până la aproximativ -36 °C, mult peste iernile obișnuite din Europa Centrală. Nu are nevoie de adăpost.
Înmulțire
Se înmulțește prin semințe sau prin altoire. Semănatul și înmulțirea se fac în martie-aprilie.
Probleme frecvente
Printre dăunători apar gărgărița pinului alb (white pine weevil) și gândacii de scoarță. Boli posibile: rugina vezicantă a pinului alb, cancerul scoarței și arsura ramurilor.
Vârfuri de lăstari sau ramuri uscate: pot fi cauzate de gărgărița pinului alb; taie și distruge lăstarii afectați.
Cancere și uscarea ramurilor: pot indica rugina vezicantă; îndepărtează ramurile infectate și evită plantarea în apropierea speciilor de Ribes (coacăz, agriș).
Ace îngălbenite sau brune: pot veni de la poluare, sare sau sol alcalin; mută pinul sau plantează-l într-un loc mai curat, cu sol acid și bine drenat.









































































