Cireș japonez
Prunus sargentii · Rosaceae
Cunoscută și ca: cireș decorativ, cireș sargent
Cireșul japonez (Prunus sargentii), numit și cireș sargent sau cireș decorativ, este un arbore foios care înflorește roz la începutul primăverii, înainte să apară frunzele. Se dezvoltă repede, rezistă bine la ger, iar toamna frunzele i se colorează în roșu, portocaliu și galben. Este o plantă ușor de crescut, potrivită pentru grădină.
- Lumină
- Soare plină, Soare până la semiumbră
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 10–24 °C, min. -30 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 6–12 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată cireșul japonez
Este originar din Japonia, Coreea, Sahalin și Insulele Kurile, precum și din Primorie, în Extremul Orient rus. În natură crește în păduri temperate de deal și de munte din nord-estul Asiei.
Ajunge la 6–12 m înălțime și la tot atâta în lățime. Coroana este erectă, rotunjită și deasă, cu formă desfășurată. Frunzele sunt alterne, simple, eliptice până la oblongi, cu vârf ascuțit și margine serată. Sunt verde închis, lucioase, iar lăstarii tineri au nuanțe roșiatice.
Florile sunt simple, roz, de 2,5–5 cm în diametru, grupate câte 2–4, și se deschid în martie–aprilie. Fructele sunt cireșe mici, lucioase, negre-purpurii, cam cât un bob de mazăre, și se coc la începutul verii. Nu sunt comestibile, dar păsările le mănâncă cu plăcere. Toamna, frunzele se colorează în roșu, portocaliu și galben.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc potrivit
Cireșul japonez se simte cel mai bine la soare întreg, dar suportă și semiumbra. Alege un loc adăpostit de vânturi puternice și ține cont de dimensiunea finală: are nevoie de spațiu atât pe înălțime, cât și pe lățime.
Nu-i priesc verile fierbinți și umede, așa că în zonele foarte calde crește mai slab.
Udare
Necesarul de apă este mediu. Pomii tineri se udă în perioadele secetoase, iar cei maturi suportă moderat seceta. Cel mai mult are nevoie de apă vara, în iunie, iulie și august.
Preferă o umiditate moderată a aerului. Dacă frunzele se usucă la margini, udă abundent în perioadele fără ploaie și mulcește zona rădăcinilor.
Solul
Preferă un sol lutos, bine drenat, dar menținut umed și bogat în humus. Evită terenurile în care apa stagnează.
Fertilizare
Perioada potrivită pentru fertilizare este primăvara, în martie–aprilie, când începe sezonul de creștere.
Tăiere
Tăierea este minimă. Îndepărtează ramurile uscate sau care se încrucișează, vara, după înflorire (iulie–august). Astfel scade riscul de boli.
Plantare
Se plantează toamna sau primăvara, în martie–aprilie sau octombrie–noiembrie, la soare și la adăpost de vânt puternic. Fiindcă suntem deja în noiembrie, se mai poate planta toamna, atât timp cât solul nu este înghețat.
Iernarea
Este complet rezistent la ger și nu necesită protecție. Poate rezista până la -30 °C, iar iernile obișnuite din zona noastră coboară în jur de -20 °C. Perioada de repaus include lunile ianuarie, februarie, noiembrie și decembrie.
Înmulțire
Se înmulțește prin semințe sau prin altoire. Semănatul se face în octombrie–noiembrie. Altoirea este metoda uzuală pentru formele decorative, iar perioada de înmulțire indicată este iunie–iulie.
Probleme frecvente
Marginile frunzelor pot părea arse la soare puternic, în verile calde sau în perioadele de secetă. Remediul este udarea profundă în perioadele uscate și mulcirea zonei rădăcinilor.
În climatele prea calde și umede creșterea este slabă, deoarece planta nu tolerează căldura și umiditatea excesivă. Cerbii îl rod adesea, așa că în zonele cu vânat protejează trunchiul și ramurile joase.
Florile atrag polenizatori și fluturi, iar planta găzduiește larve de fluturi.
Utilizare
Este un arbore ornamental, apreciat pentru efectul florilor și al culorilor de toamnă. Fructele mici nu sunt considerate comestibile.
Siguranță
Toxice pentru pisici și câini- Pisici
- Toxică
- Câini
- Toxică
- Cai
- Toxică
Frunzele, tulpinile și semințele conțin glicozide cianogene. Planta este toxică pentru pisici, câini și cai și ușor toxică pentru oameni. Semnele de intoxicație cu cianură sunt: dificultăți de respirație, gâfâit, pupile dilatate, mucoase roșii-cărămizii și șoc. Frunzele ofilite sunt cele mai periculoase. Aceasta este doar informare, nu un sfat veterinar sau medical; în caz de îndoială, întreabă un medic veterinar sau un medic.
Sursă: ASPCA Toxic and Non-Toxic Plants, North Carolina Extension Gardener Plant Toolbox








































































