Aquilegia vulgaris
Ranunculaceae
Aquilegia vulgaris, cunoscută și ca căldărușă sau potcoave, este o plantă perenă erbacee, ușor de cultivat, cu flori aplecate, prevăzute cu pinten. Rezistă iernilor geroase din Europa Centrală și răsare în fiecare primăvară din colet. Se simte bine în grădină, la marginea unui răzor sau într-un ghiveci mare.
- Lumină
- Soare până la semiumbră, Semiumbră
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 10–22 °C, min. -40 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 50–90 cm
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Descriere
Aquilegia vulgaris face parte din familia Ranunculaceae și este originară din Europa, din Portugalia și Marea Britanie până în Balcani, România și Rusia europeană. În natură crește la marginea pădurilor, prin poieni, pe pajiști și pe terenuri umede, de obicei pe soluri bogate în calciu.
Formează o tufă cu frunziș bazal, înaltă de 50-90 cm și lată de 30-50 cm, cu creștere moderată. Frunzele bazale sunt de două ori trifoliate, cu foliole lobate, verzi spre albăstrui-cenușii și păroase pe dos. Frunzele de pe tulpină sunt mai mici și mai simple.
În mai și iunie apar pe tulpini subțiri și ramificate între 3 și 18 flori aplecate, cu pinten, de până la aproximativ 6 cm. Culorile sunt albastru, violet, purpuriu, roz și alb, iar multe soiuri de grădină au flori duble. Florile nu au parfum. După înflorire se formează folicule uscate care se deschid și eliberează semințe mici, negre și lucioase.
Planta este atractivă pentru polenizatori: florile cu pinten sunt vizitate de bondari cu trompă lungă, iar unii bondari fură nectarul perforând pintenii. Florile se pot folosi și în buchete.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc potrivit
Aquilegia vulgaris crește bine la soare sau la semiumbră. Dacă verile sunt foarte calde, îi priește umbra de după-amiază. Un loc la marginea unor arbuști sau a unor copaci rari, ca în habitatul ei natural, este potrivit.
Udare și umiditate
În perioada de creștere ține solul uniform umed. Udă mai des în iunie și iulie. Iarna evită apa stagnantă la rădăcini. Umiditatea aerului este moderată și nu cere măsuri speciale.
Sol
Preferă un sol lutos, fertil, bogat în humus, care drenează bine, dar rămâne umed. Tolerează calcarul, iar pH-ul potrivit este între 6,0 și 8,0.
Fertilizare
Are nevoie de puțină hrană. În martie sau aprilie împrăștie compost la suprafață, în jurul tufei.
Tăiere
După formarea semințelor poți tăia tulpinile florale. Dacă frunzișul arată obosit, taie toată tufa aproape de sol în iulie, pentru a-l împrospăta.
Plantare
Plantează în aprilie, mai sau septembrie, cu coletul la nivelul solului, într-un sol umed și bine drenat. Lasă aproximativ 35 cm între plante. Rădăcina pivotantă, groasă, nu suportă să fie deranjată, așa că alege cu grijă locul definitiv.
Iernare
Este complet rezistentă la ger, până la -40 °C. Iarna partea aeriană se usucă, iar primăvara planta renaște din colet. Perioada de repaus este în ianuarie, februarie, noiembrie și decembrie.
Înmulțire
Se înmulțește din semințe sau prin divizare. Poți semăna semințele în ghivece în februarie-martie sau direct în grădină în mai-iunie. Poți diviza tufele în martie sau septembrie; ține cont că rădăcinile suportă greu deranjul, deci lucrează delicat.
Probleme frecvente
Printre dăunători apar afidele, viespea-fierăstrău a aquilegiei și minierii frunzelor. Printre boli se numără făinarea și rugina.
Traseele palide, șerpuitoare din frunze indică prezența minierului aquilegiei: îndepărtează frunzele afectate și taie planta. O pulbere albă pe frunze înseamnă făinare, apărută în condiții uscate și aglomerate: asigură circulația aerului, udă la bază și taie plantele.
































































































