Iarba fiarelor
Arabis caucasica · Brassicaceae
Cunoscută și ca: arabis
Iarba fiarelor (numită și arabis sau Arabis caucasica) este o perenă mică, care formează un covor de frunze gri-verzui și flori albe parfumate primăvara. Cere soare, sol bine drenat și o tăiere după înflorire. Rezistă fără probleme iernilor cu îngheț.
- Lumină
- Soare plină
- Udare
- Scăzute
- Umiditate
- Scăzută
- Temperatură
- 10–22 °C, min. -30 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 15–30 cm
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată iarba fiarelor
Iarba fiarelor face parte din familia Brassicaceae și este o plantă perenă ierboasă, cu frunziș veșnic verde. Formează pernițe joase, din rozete lax așezate, care se extind prin rizomi. Frunzele bazale sunt dințate, late spre vârf, în formă de lingură, în nuanțe de gri, verde și argintiu, lungi de circa 5 cm.
În martie, aprilie și mai apar flori mici cu patru petale, de aproximativ 1 cm, grupate în raceme. Sunt albe sau roz, miros dulce și se potrivesc pentru buchete. După înflorire se formează păstăi brune, care se usucă pe plantă și pot fi deschise pentru a strânge semințele.
Planta se întinde pe aproximativ 30–45 cm și crește într-un ritm moderat. În natură o găsești în crăpăturile stâncilor calcaroase, pe malul pâraielor și în pajiști alpine calcaroase. De regulă este originară din regiunea mediteraneană, Crimeea, Turcia, Caucaz și Iran.
Cultivare și îngrijire
Lumină și amplasare
Iarba fiarelor preferă soarele din plin. Dacă vara este foarte caldă, planta suferă, iar în astfel de locuri o umbră de după-amiază o ajută să nu cedeze.
Se potrivește în grădini de stâncă, ca acoperire a solului și ca plantă perenă de bordură. Atrage albinele și fluturii, iar căprioarele și iepurii o ocolesc.
Udare și umiditate
Are nevoie de udări rare. Suportă perioadele uscate, dar nu și solul ud. Umiditatea din aer nu contează, nevoile ei sunt reduse.
Excesul de apă este principalul pericol: coletul putrezește dacă solul rămâne ud sau drenează prost.
Solul potrivit
Alege un sol sărac, nisipos sau pietros, alcalin și bine drenat. Merge și pe lut, atât timp cât apa nu stagnează. Valorile pH-ului potrivite sunt între 6 și 8.
Rădăcinile nu suportă deranjul. Nu muta planta fără motiv și împarte tufa doar dacă este cu adevărat necesar.
Fertilizare
Dacă hrănești planta, aprilie este luna potrivită, la începutul sezonului de creștere.
Tăierea după înflorire
După ce se termină înflorirea, taie frunzișul scurt, de obicei în mai sau iunie. Astfel tufa rămâne deasă și nu se golește la bază. Dacă sari peste tăiere, tulpinile se alungesc și rămân fără frunze.
Plantare și semănat
Plantează iarba fiarelor într-un loc însorit, în aprilie, mai sau septembrie. Lasă aproximativ 30 cm între plante și nu o mai muta după aceea.
Poți semăna în martie, în interior, sau direct afară în aprilie, mai și iunie.
Iarna
Planta este complet rezistentă la ger și rezistă până la aproximativ -30 °C, în timp ce iernile de la noi ajung de obicei la cel mult -20 °C. Frunzișul rămâne verde și iarna, deci nu necesită adăpost.
Înmulțire
Iarba fiarelor se înmulțește prin semințe, prin divizarea tufei sau prin butași de tulpină. Cel mai bine îi merge în mai, iunie și iulie.
Divizarea se face doar când e nevoie, pentru că rizomii nu suportă deranjul.
Probleme frecvente
Tulpini lungi și golașe apar când planta nu a fost tăiată după înflorire. Rezolvarea este să o scurtezi imediat după ce înflorește.
Putrezirea coletului se datorează solului ud sau prost drenat. Ajută o drenare mai bună.
Dacă planta decade vara, de vină este căldura. Oferă-i umbră în orele de după-amiază.
Dintre dăunători poate apărea păduchele verde (afidele). Printre boli se numără putregaiul rădăcinilor, rugina albă și mana.
Utilizări
Frunzele sunt comestibile și se folosesc mai ales pentru decor în farfurie. Se culeg în aprilie și mai. Florile se pot tăia pentru buchete.
































































































