Pecan
Carya illinoinensis · Juglandaceae
Cunoscută și ca: nuc pecan
Nucul pecan (pecan, Carya illinoinensis) este un arbore mare, cu creștere lentă, cultivat pentru nucile comestibile și pentru coroana lui ampluă. Rezistă la geruri de până la aproximativ -29 °C, deci poate rămâne afară peste iarnă în clima noastră. Are nevoie de mult soare, de multă apă și de loc pentru o coroană foarte mare.
- Lumină
- Soare plină, Soare până la semiumbră
- Udare
- Ridicate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 20–32 °C, min. -29 °C
- Dificultate
- Dificultate medie
- Înălțime
- 21–40 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată nucul pecan
Face parte din familia Juglandaceae și este un arbore foios, perenă. Ajunge de obicei la 21–40 m înălțime și 12–23 m lățime. Coroana este largă, simetrică, ovală, cu ramuri groase, ridicate și întinse; la exemplarele bătrâne, ramurile de jos se apleacă.
Frunzele sunt alterne, imparipenate, lungi de 30–45 cm, cu 9–17 foliole lanceolate, dințate pe margine. Vara sunt verzi, iar toamna capătă o culoare galbenă.
Florile sunt discrete: amenți masculi galben-verzui, de circa 10 cm, și spice scurte femele, pe același arbore, în aprilie–mai. Fructul este o drupă ovală, cu înveliș exterior care se desface toamna în patru părți și eliberează nuca cu coajă subțire. Planta este originară din centrul-sudul Statelor Unite și din nordul și centrul Mexicului, unde crește pe lunci și în soluri bogate, umede și bine drenate.
Cultivare și îngrijire
Lumină și locul potrivit
Crește cel mai bine la soare deplin, dar suportă și umbră parțială. Alege un loc deschis, cu mult spațiu: arborele devine foarte mare, iar creșterea lui este lentă, așa că locul trebuie gândit de la început. Nu este o plantă de ghiveci sau de balcon.
Udare
Are cerințe mari de apă și toleranță scăzută la secetă. În sezonul de creștere are nevoie de cantități mari de apă, mai ales pentru legarea nucilor. Udă mai des în iunie, iulie și august, când consumul este cel mai mare.
Solul
Preferă un sol adânc, fertil, umed, dar bine drenat. Se adaptează la argilă, lut sau nisip, atât timp cât drenajul este bun. pH-ul potrivit este aproximativ între 5,5 și 7,5. Un sol bogat în humus îi priește.
Fertilizare
Are cerințe mari de fertilitate. Se fertilizează anual, primăvara, în martie–aprilie. Adesea îi lipsește zincul, așa că merită să ții cont de acest element.
Tăiere
Are nevoie de puțină tăiere. Îndepărtează ramurile moarte, rupte sau bolnave, de preferat în ianuarie–februarie, când arborele este în repaus.
Plantare
Se plantează în martie, aprilie sau octombrie, la soare, cu loc pentru o coroană foarte mare. Arborele este polenizat de vânt și are flori separate pe același exemplar. Pentru polenizare se recomandă cel puțin doi cultivari compatibili.
Iarna
Este rezistent la îngheț, până la aproximativ -29 °C, iar iernile tipice de aici coboară în jur de -20 °C. După ce s-a înrădăcinat bine, nu are nevoie de protecție. Perioada de repaus cade în noiembrie–februarie.
Înmulțire
Se înmulțește prin semințe sau prin altoire. Nucile se pot semăna în octombrie–noiembrie. Ca perioadă de înmulțire este indicată luna august.
Dăunători și boli
Dăunătorii menționați sunt gărgărița nucilor pecan, molia nucilor pecan (pecan nut casebearer), afidele și viermele învelișului nucii (hickory shuckworm). Printre boli apar râia pecanului (pecan scab), antracnoza și tumorile de la colet (crown gall).
Recoltare și utilizare
Nucile se recoltează în octombrie–noiembrie, după ce învelișul exterior se desface în patru. Se mănâncă ca gustare și se folosesc la pralineuri și la plăcinta cu pecan. Nucile hrănesc și veverițele, păsările și alte animale sălbatice.







































































