Sânger
Cornus sanguinea · Cornaceae
Cunoscută și ca: corn sanguin, sînger
Sângerul, numit și corn sanguin (Cornus sanguinea), este un arbust cu frunze căzătoare, rezistent la ger și ușor de crescut. Se folosește mult în garduri vii, în borduri și ca paravan. Iarna se remarcă prin tulpinile roșii, iar vara prin florile albe, vizitate de insecte.
- Lumină
- Soare până la semiumbră, Soare plină
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 10–24 °C, min. -28 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 2–6 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată sângerul
Sângerul este un arbust perenu, cu frunze căzătoare, din familia Cornaceae. Crește în aproape toată Europa și în vestul Asiei, din Anglia și centrul Scoției până la Marea Caspică și Caucaz. În natură apare la marginea pădurilor, în garduri vii, în tufărișuri și pe malurile râurilor, adesea pe soluri alcaline.
Portul este erect și des, cu mai multe tulpini subțiri și ramificate. Prin drajoni formează tufișuri compacte. Creșterea este moderată.
Frunzele sunt opuse, ovate până la oblonge, lungi de 4-8 cm, cu margine întreagă. Sunt verzi deasupra, mai pale dedesubt și au peri scurți și rigizi. Toamna capătă nuanțe de roșu, violet, portocaliu și galben.
În mai și la începutul lui iunie apar corimbe plate, de 3-5 cm, cu flori mici, cu patru petale, alb-crem. Mirosul lor este neplăcut. Din august până în septembrie se coc drupe globuloase, negru-violacee, de 5-8 mm, amare, cu o singură sămânță. Păsările le mănâncă.
Cultivare și îngrijire
Locul potrivit
Sângerul crește la soare deplin sau la semiumbră. Culoarea roșie a tulpinilor iese cel mai bine la soare. Se potrivește în garduri vii, în borduri sau ca paravan.
Florile atrag fluturi și alte insecte. Fructele sunt căutate de multe păsări și de unele mamifere, iar frunzele hrănesc omizi de fluturi și molii. Este ușor de cultivat.
Udarea
Preferă un sol umed și bine drenat. Exemplarele bine înrădăcinate suportă o perioadă de secetă. Are nevoie de cea mai multă apă în iunie, iulie și august.
Solul
Sângerul se adaptă la multe tipuri de sol: lutos, argilos, nisipos, inclusiv soluri alcaline și calcaroase. În general, pH-ul potrivit este între 6 și 8. Cel mai bine crește într-un sol umed, dar care nu reține apa în exces.
Tăierea
Tăierea se face la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii, în februarie-martie. Pentru a obține tulpini tinere, de un roșu aprins, se taie la baza tufei o parte dintre tulpinile vechi sau se taie rasă întregul arbust (tăiere la cioată). Arbustul poate fi și modelat după nevoie.
Plantarea
Puieții cu rădăcină nudă se plantează din toamnă până în primăvară, la soare sau la semiumbră. Perioadele indicate sunt martie, octombrie și noiembrie. Sângerul se plantează izolat, în borduri, în garduri vii sau ca paravan.
Iarna
Sângerul este complet rezistent la ger. Poate supraviețui până la aproximativ -28 °C, iar iernile obișnuite din zonă coboară la circa -20 °C. Iarna, tulpinile roșii sunt decorative. Perioada de repaus este în noiembrie-februarie.
Înmulțirea
Se poate înmulți prin semințe, butași de tulpină, marcotaj sau diviziune. Semănatul se face în octombrie-noiembrie. Pentru înmulțirea vegetativă, perioadele indicate sunt iunie-iulie și noiembrie-decembrie.
Probleme frecvente
Tulpini verzi, mate, fără strălucire: lemnul vechi nu a fost tăiat. Se taie regulat tulpinile vechi, pentru a stimula creșterea nouă, roșie.
Răspândire nedorită: sângerul face drajoni și stoloni. Se îndepărtează lăstarii sau se limitează planta. Se răspândește și prin semințe și poate forma desișuri dese. În unele locuri poate deveni invaziv.








































































