Calin
Viburnum opulus · Viburnaceae
Cunoscută și ca: călin de grădină
Călinul (Viburnum opulus), numit uneori și călin de grădină, este un arbust des, cu frunziș bogat, flori albe în mai–iunie și fructe roșii care rămân pe ramuri până în iarnă. Se potrivește ca exemplar solitar sau ca gard viu, iar în climatul nostru rezistă iernii fără protecție.
- Lumină
- Soare plină, Soare până la semiumbră
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 10–24 °C, min. -39 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 3–5 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată călinul
Este un arbust cu mai multe tulpini, des și rotunjit, cu ramuri arcuite până la întinse. De obicei ajunge la 3–5 m înălțime și la aproximativ 1,8–4 m lățime, deci are nevoie de loc. Face parte din familia Viburnaceae și crește natural în Europa, nordul Africii și Asia centrală.
Frunzele sunt opuse, cu trei lobi, asemănătoare cu cele de arțar, cu margini grosier zimțate, suprafață încrețită și nervuri adâncite. Vara sunt verde închis, lucioase, iar toamna se colorează în roșu, violet și galben.
Florile sunt albe și se adună în inflorescențe plate, de obicei de 4–11 cm în diametru. Cercul exterior are flori mari, sterile, vizibile, iar în centru sunt florile mici, fertile. Înfloresc în mai–iunie. Fructele sunt drupe sferice, de un roșu aprins, de 7–10 mm, cu o singură sămânță. Rămân pe arbust până iarna și se zbârcesc după îngheț.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc
Cel mai bine crește la soare sau la umbră ușoară. La soare formează mai multe flori și mai multe fructe, așa că merită să-i alegi un loc luminos. Pentru că devine mare și se lățește, lasă-i spațiu în jur.
Udarea
Călinului îi priește un sol constant umed. Rezistența la secetă este medie, de aceea îl uzi în perioadele secetoase. Cea mai mare nevoie de apă o are în iunie, iulie și august, când merită să verifici mai des umiditatea solului.
Solul
Preferă un sol reavăn, bine drenat și bogat în humus. Se adaptează totuși la multe tipuri de sol, de la lutos la argilos, și la un pH între aproximativ 6 și 8.
Fertilizarea
Fertilizează-l primăvara devreme, în martie–aprilie, când pornește în vegetație.
Tăierea
Taie după înflorire, adică în iunie–iulie. Pentru reîntinerire, scoate de la bază cele mai vechi tulpini. Astfel arbustul rămâne aerisit și își formează lăstari noi.
Suportă bine tunderea, de aceea se folosește și ca gard viu.
Plantarea
Plantează-l toamna (octombrie–noiembrie) sau primăvara (martie–aprilie), într-un sol umed și cu suficient spațiu ca să se dezvolte. Pentru gard viu, ține cont de lățimea pe care o poate atinge.
Iarna
Este complet rezistent la ger. Poate suporta aproximativ -39 °C, iar iernile obișnuite de la noi, cu minime în jur de -20 °C, nu îi creează probleme. Nu are nevoie de protecție. În lunile de repaus (ianuarie, februarie, noiembrie, decembrie) nu necesită intervenții.
Înmulțirea
Se înmulțește prin butași, prin marcotaj sau din semințe. Butășirea se face în iunie–iulie, iar semănatul în octombrie.
Probleme frecvente
Printre dăunători se întâlnesc afidele, gândacul frunzelor de viburnum și insecta care atacă baza tulpinilor. Printre boli apar pătarea bacteriană a frunzelor, uscarea tulpinilor și făinarea.
Lăstari încârligați și lipicioși: sunt afide. Le poți spăla cu un jet de apă sau le poți trata cu o soluție de săpun.
Uscarea tulpinilor: poate veni de la insectă sau de la o boală a tulpinii. Taie tulpinile afectate.
Pulbere albă pe frunze: este făinare. Aerisește tufa și încearcă să nu uzi frunzele.
Fructe și utilizări
Fructele se culeg în septembrie–noiembrie. Sunt foarte amare și au un miros neplăcut când sunt strivite, dar se pot fierbe în cantități mici pentru dulceață.
Scoarța, cunoscută ca „cramp bark”, a fost folosită în mod tradițional pentru crampe, însă nu există dovezi științifice care să susțină acest lucru.
Florile atrag albine și fluturi, iar păsările mănâncă fructele și răspândesc semințele, deși de multe ori le ignoră până târziu.








































































