Hibiscus ceai
Hibiscus sabdariffa · Malvaceae
Cunoscută și ca: roselle, carcade
Hibiscusul ceai, numit și roselle sau carcade, este un subarbust de climă caldă, cultivat pentru caliciile roșii cu gust acrișor. Într-un climat cu ierni geroase se crește ca plantă anuală, iar succesul depinde de lungimea sezonului cald.
- Lumină
- Soare plină
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 20–32 °C, min. 2 °C
- Dificultate
- Dificultate medie
- Înălțime
- 1–2,5 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată hibiscusul ceai
Hibiscus sabdariffa face parte din familia Malvaceae. Este probabil originar din unele regiuni ale Africii și este cultivat pe scară largă în Asia tropicală și subtropicală, în Caraibe și în Americi.
Este un subarbust cu port erect, deschis și ramificat, cu tulpini roșii și baza lemnoasă. Crește repede și ajunge la 100–250 cm înălțime și aproximativ 90–180 cm lățime. Frunzele sunt alterne: simple la început, apoi adânc divizate în 3–5 lobi, lungi de 8–15 cm, verzi cu o nuanță roșiatică și nervuri roșii.
Florile în formă de cupă au 8–10 cm în diametru. Sunt albe până la galben pal, cu o pată roșu închis la baza fiecărui petal. În spatele lor se află un caliciu cărnos, care devine roșu intens pe măsură ce fructul se coace. Caliciul, nu floarea, este partea cea mai apreciată.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc
Are nevoie de soare direct, toată ziua. Temperaturile optime sunt între 20 și 32 °C, deci un loc adăpostit și cald îi priește.
Este o plantă de zi scurtă: înflorește când nopțile durează cel puțin 12 ore. De aceea florile apar târziu, în august–octombrie, iar caliciile se coc abia spre toamnă.
Udare și umiditate
Udați regulat cât timp planta se instalează și în timpul înfloririi. Pe urmă, rădăcina pivotantă adâncă îi permite să suporte perioade uscate, deci toleranța la secetă este bună.
Udați mai des în iunie, iulie și august. Umiditatea aerului nu este o problemă, cerințele fiind moderate.
Solul potrivit
Crește în aproape orice sol bine drenat, chiar sărac: lutos, nisipos sau argilos. Preferă totuși un sol reavăn, dar permeabil, cu puțină materie organică și pH între 5,5 și 7,5.
Fertilizare
Perioada de fertilizare este iunie–iulie, când planta crește intens. Solul cu puțină materie organică este suficient pentru restul sezonului.
Semănat și plantat
Semănați în interior în martie–aprilie. Plantați la locul definitiv în mai–iunie, după ultimul îngheț, când solul s-a încălzit.
Planta are nevoie de un sezon cald lung. Caliciile se coc în aproximativ șase luni, iar în zonele mai reci sezonul poate fi prea scurt pentru recoltă. Puieții trebuie protejați de îngheț în aprilie și mai, iar în septembrie–octombrie feriți planta de primele înghețuri.
Iernarea
Planta nu rezistă la îngheț. Nu suportă temperaturi sub aproximativ 2 °C, iar iernile geroase pot coborî la -20 °C. Într-un climat cu ierni geroase se tratează ca plantă anuală și nu se lasă afară peste iarnă.
Înmulțire
Se înmulțește din semințe sau din butași de tulpină. Semințele sunt metoda obișnuită, cu semănat în interior la sfârșitul iernii.
Recoltare și folosire
Caliciile se recoltează în octombrie–noiembrie, după ce s-au colorat intens în roșu. Se infuzează pentru un ceai roșu acrișor sau se transformă în dulceață, jeleu, sirop, suc ori vin. Frunzele se gătesc ca spanacul acrișor.
Părțile comestibile sunt caliciile, frunzele, florile, tulpinile tinere și semințele. Infuzia de calici se bea în mod tradițional ca ceai din plante; dovezile pentru un efect asupra tensiunii sunt deocamdată insuficiente.





































































































