Condurul doamnei

Înflorește cel mai bine la soare deplin. În verile foarte calde, o umbră ușoară după-amiaza îi priește. Soiurile cățărătoare au nevoie de un gard, o plasă sau alt suport; cele târâtoare se pot lăsa peste un taluz sau peste marginea unui vas.

Udă moderat. Planta rezistă la secetă și la neglijență, dar înflorește mai bogat dacă pământul rămâne uniform umed. Evită băltirea apei. În iulie și august, în perioada cea mai călduroasă, poate cere udări mai dese.

Preferă un sol sărac sau mijlociu, bine drenat, de tip lutos, nisipos sau pietros. Un pământ bogat favorizează frunzișul în detrimentul florilor.

Are nevoie de puțin îngrășământ sau deloc. Fertilizarea în exces stimulează frunzișul și reduce înflorirea.

Semințele mari se seamănă direct la locul definitiv în mai, după ce a trecut pericolul de îngheț. Pentru plante mai timpurii, le poți semăna în aprilie la adăpost, în casă sau sub sticlă, și le poți planta afară în mai–iunie, când nu mai îngheață.

Condurul doamnei nu rezistă la îngheț; în clima noastră cu ierni geroase se cultivă ca plantă anuală, iar înghețul o distruge. Protejează-o la nevoie în aprilie, mai și octombrie. La sfârșitul sezonului poți strânge semințe pentru anul următor.

Se înmulțește prin semințe. Cele mari sunt ușor de manipulat și de semănat la locul lor.

Printre dăunători pot apărea afidele, păduchii lânoși, musculițele albe și omizile fluturelui de varză.

Multe frunze și puține flori: cauza este de obicei azotul în exces sau solul prea bogat. Oprește fertilizarea și cultivă planta la soare, pe un sol mai sărac.

Frunze lipicioase și răsucite: semn de afide. Le poți spăla cu un jet de apă sau poți folosi săpun insecticid.

Plante înnegrite după o noapte rece: este vătămare de îngheț. Seamănă sau plantează afară doar după ultimul îngheț.

Se recoltează din iunie până în octombrie. Frunzele, florile, mugurii, păstăile și semințele sunt comestibile. Gustul este picant, asemănător cresonului de apă: florile și frunzele se pun în salate, iar păstăile verzi murate pot înlocui caperele.

Tradițional, planta a fost folosită în America de Sud pentru presupuse proprietăți antibiotice, iar în Europa pentru infecții urinare și genitale. Este doar o informație despre folosirea tradițională.

Florile se pot folosi și ca flori tăiate. Planta atrage fluturi și polenizatori, iar frunzele hrănesc omizile mai multor molii și ale fluturelui de varză.