Plop negru
Populus nigra · Salicaceae
Cunoscută și ca: plopul negru
Plopul negru (Populus nigra) este un arbore mare, căduc, cu creștere rapidă, care rezistă la geruri de până la -33 °C și iubește solul umed. Se folosește mai ales ca perdea de protecție împotriva vântului, în spații ample, departe de clădiri și de alei pavate.
- Lumină
- Soare plină, Soare până la semiumbră
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 10–25 °C, min. -33 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 15–40 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată plopul negru
Plopul negru (Populus nigra) face parte din familia Salicaceae. Este un arbore mare și, de obicei, de scurtă durată, cu coroană largă, rotunjită, care ajunge la 15-40 m înălțime. Forma 'Italica' are port columnar.
Frunzele sunt simple, lucioase, în formă de romb sau triunghi, de aproximativ 5-8 cm lungime, verzi pe ambele fețe. Toamna se colorează în galben.
Înflorește în martie și aprilie. Plopul este dioic: exemplarele mascule au amenți roșii, cele femele amenți verzi. Fructele sunt capsule mici, din care se răspândesc semințe cu puf bumbăcos. În natură crește pe terenuri joase și umede, cum sunt luncile râurilor, unde se numără printre primele specii care se instalează pe suprafețele deschise. Aria lui naturală se întinde în Europa, nord-vestul Africii și vestul și centrul Asiei.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc potrivit
Crește cel mai bine la soare plin, cu cel puțin 6 ore de lumină directă pe zi; tolerează și semiumbra însorită. Alege un loc spațios, departe de clădiri, de alei pavate și de canalizare: rădăcinile sunt superficiale, se întind mult și pot ridica pavajul sau afecta conductele.
Rădăcinile scot și drajoni, care pot ajunge în zonele vecine. Din acest motiv, plopul negru se folosește cel mai bine ca perdea de protecție, nu lângă terasă sau zona de relaxare.
Udare
Necesarul de apă este moderat, dar toleranța la secetă este scăzută. Preferă solul umed din zonele joase și suportă și terenul îmbibat cu apă, de aceea se potrivește și în locuri umede sau lângă un curs de apă.
Solul
Se dezvoltă bine în soluri lutoase până la nisipoase, bogate în humus, care rețin umiditatea. Suportă calcarul, dar nu argila grea.
Plantare
Puieții cu rădăcini goale sau cei în ghiveci se plantează toamna sau la începutul primăverii, adică în martie-aprilie sau în octombrie-noiembrie. Păstrează distanța față de clădiri, pavaje și canalizare.
Tăiere
Lemnul este fragil și se rupe ușor. Ramurile uscate sau rupte se îndepărtează în perioada de repaus, în ianuarie-februarie sau noiembrie-decembrie.
Iernarea
Este complet rezistent la ger și nu are nevoie de nicio protecție iarna.
Înmulțire
Se înmulțește prin butași de tulpină sau prin semințe. Butașii se fac în ianuarie-martie sau în noiembrie-decembrie, iar semănatul se face în aprilie-mai.
Probleme frecvente
Printre dăunători pot apărea afidele, carii (insecte care sapă galerii în lemn), omizile și cochenilele. Bolile posibile sunt cancerul ramurilor și al trunchiului (inclusiv cytospora), petele pe frunze, rugina, făinarea și râia plopului.
Când ramurile cad și trunchiul se usucă, cauza poate fi cancerul sau vârsta înaintată. Îndepărtează lemnul afectat, iar clonele de scurtă durată înlocuiește-le.
Pavajul ridicat sau gazonul deranjat vin de la rădăcinile superficiale: plantează departe de suprafețele dure. Frunzele și puful bumbăcos produc multă murdărie. Exemplarele mascule reduc problema, iar locul alege-l departe de zonele de locuit.









































































