Tilia cordata
Malvaceae
Cunoscută și ca: tei pucios, tei mic
Teiul pucios (Tilia cordata), numit și tei mic, este un arbore foios cu coroană deasă, ovală până la piramidală, și flori parfumate, foarte bogate în nectar. Rezistă fără probleme la gerurile din Europa Centrală și cere puțină îngrijire, dar are nevoie de mult loc.
- Lumină
- Soare până la semiumbră, Soare plină
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 8–25 °C, min. -36 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 15–35 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată teiul pucios
Teiul pucios este un arbore peren, cu frunze caduce și creștere moderată. Coroana are formă regulată, ovală până la piramidală, cu ramuri ridicate și umbră deasă. Crește natural în Europa, din Marea Britanie și Scandinavia până în Caucaz, vestul Siberiei și Iran, de obicei în păduri de foioase pe soluri lutoase.
Frunzele sunt simple, alterne, în formă de inimă, fin dințate, lungi de 3-8 cm. Sunt verde lucios deasupra și mai deschise dedesubt, cu smocuri brune în unghiurile nervurilor. Toamna se colorează în galben.
La începutul verii, în iunie și iulie, apar flori galben-crem, parfumate, în ciorchini pendenți de 5-11 flori, sub o bracteă foliacee. Fructele sunt nucule mici, rotunde, de 6-7 mm, cu coajă subțire și păroasă, verde-pal la început, apoi bej-brune, grupate în ciorchini atârnători.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc
Teiul pucios crește la soare sau la semiumbră. Are nevoie de mult loc: lățimea coroanei ajunge, de regulă, la aproximativ 10-15 m, așa că se potrivește în grădini spațioase, parcuri sau la marginea unei livezi, nu într-o curte mică.
Evită locurile pavate și bătute de vânt, de pe marginea străzilor aglomerate. Acolo frunzele se pârjolesc, iar arborele riscă să fie doborât de vânt.
Udare
Nevoia de apă este moderată. Puieții tineri se udă în perioadele secetoase. Teiul nu suportă nici solul băltit, nici seceta severă, deși are o toleranță medie la secetă.
Udă mai des în iunie, iulie și august, mai ales în anii fierbinți.
Solul
Preferă un lut reavăn, bine drenat. Tolerează și solul alcalin; pH-ul de 6-8 este, de regulă, potrivit. În natură crește și pe soluri nisipoase sărace, dar se dezvoltă cel mai bine pe pământ lutos, cu umiditate constantă și fără exces de apă.
Tăiere
Teiul pucios suportă tăieri puternice. Momentul potrivit este repausul vegetativ: ianuarie, februarie, noiembrie și decembrie.
Plantare
Se plantează în martie și aprilie sau în octombrie și noiembrie. Alege de la început un loc definitiv, cu cel puțin 15 m spațiu în jur, deoarece arborele nu se mută ușor după ce a crescut. După plantare, udă regulat puieții în perioadele fără ploaie.
Iarna
Este complet rezistent la ger și nu are nevoie de adăpost. Iarna este o perioadă de repaus, în care nu mai ai nimic de făcut în afară de tăieri, dacă sunt necesare.
Înmulțire
Teiul se înmulțește prin semințe, marcotaj sau altoire. Semănatul se face în octombrie, iar înmulțirea vegetativă se poate face în octombrie și noiembrie. Dacă grădinărești acasă, cea mai simplă variantă rămâne să cumperi un puiet gata crescut.
Probleme frecvente
Pârjolirea frunzelor apare de obicei pe sol uscat sau în condiții urbane stresante. Udă în perioadele secetoase și așterne mulci peste zona rădăcinilor.
Frunzele lipicioase vin din mana lăsată de afide. Poți tolera situația sau poți trata afidele; nu parca mașina sub arbore.
Alți dăunători posibili sunt gândacul japonez, ploșnițele de dantelă, buprestidul teiului și omida păroasă a stejarului (Lymantria dispar, cunoscută și ca gypsy moth).
Flori pentru ceai și albine
Florile sunt comestibile și se folosesc pe scară largă pentru ceaiul de tei. Se recoltează în iunie și iulie, în timpul înfloririi. Ceaiul de flori de tei este folosit tradițional în Europa pentru răceli și relaxare.
Florile bogate în nectar sunt vizitate intens de albine, iar frunzișul găzduiește multe specii de molii.




















































































