Rostopască

Chelidonium majus · Papaveraceae

Cunoscută și ca: rostopasca, iarba rândunicii

Rostopasca (Chelidonium majus), cunoscută și ca iarba rândunicii, este o plantă erbacee rezistentă la ger, cu flori galbene și lăstari din care curge un latex portocaliu. Crește repede și se răspândește ușor prin semințe, așa că cere atenție în grădină. Este toxică pentru câini și pisici.

Lumină: Semiumbră, Umbră
Udare: Moderate
Umiditate: Moderată
Temperatură: 10–22 °C, min. -30 °C
Dificultate: Ușor de cultivat
Înălțime: 0,3–1,2 m

Îngrijire pe parcursul anului

Calendar pentru climatul Continental.

SemănarePlantare în exteriorTăiereÎnmulțireÎnflorirePerioadă de repaus

Când se efectueazăPerioadă de repausLuna curentă

Cum arată rostopasca

Rostopasca formează tufe erecte și ramificate, cu tulpini fragile din care curge un latex portocaliu când sunt rupte. Frunzele sunt verde-albăstrui, penat-sectate, de până la 30 cm lungime, cu 5-9 foliole lobate și margini ondulate. Pe dedesubt sunt mai pale.

Floarea are patru petale galbene, de circa 2 cm în diametru, și apare în inflorescențe laxe, asemănătoare unor umbele. Înflorește din mai până în septembrie. Fructul este o capsulă subțire, cilindrică, de aproximativ 5 cm, care se deschide și eliberează semințe mici și negre.

Specia este originară din Europa și vestul Asiei, fiind răspândită și în Africa de Nord și în Macaronezia. În natură crește pe pante stâncoase, prin păduri, pe terenuri virane și pe marginea drumurilor, adesea lângă ziduri și garduri vii.

Cultivare și îngrijire

Lumină și loc

Preferă semiumbra sau umbra. Suportă și soarele plin, dar mai ales în veri răcoroase. Un colț umbros, lângă un zid sau un gard viu, seamănă cu locurile în care crește de obicei în natură.

Deoarece se întinde pe 30-60 cm și își lasă semințele peste tot, alege un loc unde poate fi supravegheată ușor.

Udare

Are nevoie de umiditate moderată. Îi priește un sol reavăn, dar bine drenat, fără apă stagnantă.

Solul

Se mulțumește și cu soluri sărace. Solurile argiloase, lutoase și nisipoase îi convin, iar un sol bogat în humus, reavăn și bine drenat este ideal.

Tăiere

Taie florile înainte să facă semințe, ca să limitezi răspândirea. Tăierea se face în august. Poartă mănuși, pentru că latexul irită pielea.

Plantare și semănat

Semănatul se face în martie, aprilie sau septembrie, iar plantarea la locul definitiv în aprilie sau mai. Specia crește repede.

Nu este recomandată în grădină din cauza semănatului agresiv și a toxicității. Dacă o ai deja sau totuși o vrei, plantează-o într-un loc în care o poți controla.

Iarna

Rezistă bine la ger: limita ei de supraviețuire este de aproximativ -30 °C, iar iernile tipice coboară până la circa -20 °C. Partea aeriană se usucă de obicei toamna, iar planta se odihnește în ianuarie, februarie, noiembrie și decembrie. Nu necesită protecție.

Înmulțire

Se înmulțește prin semințe sau prin diviziune. Semănatul se face în martie, aprilie sau septembrie, iar diviziunea în aceleași luni. În practică, planta se înmulțește singură: furnicile răspândesc semințele, care au elaiosomi.

Probleme frecvente

Cea mai mare problemă este că se extinde peste tot, din cauza semănatului abundent și a răspândirii prin furnici. Smulge plantele cu mâna înainte de înflorire.

Atingerea plantei poate provoca erupții pe piele din cauza latexului iritant. Poartă mănuși și spală pielea după contact.

Utilizări

Planta nu este comestibilă. În medicina populară a fost folosită în mod tradițional pentru negi și afecțiuni ale pielii, iar în extracte pentru remedii digestive. Planta poate afecta ficatul, deci este periculoasă. Nu o folosi pe cont propriu.