Cupressus macrocarpa
Cupressaceae
Cunoscută și ca: chiparos de Monterey
Cupressus macrocarpa, numit și chiparos de Monterey, este un conifer veșnic verde cu creștere rapidă, folosit ca arbore ornamental și ca gard viu. Se descurcă bine la soare și pe vreme uscată, dar iernile geroase cu vânt rece îi pot dăuna. De aceea contează mult locul în care îl plantezi.
- Lumină
- Soare plină
- Udare
- Scăzute
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 8–24 °C, min. -15 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 15–40 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată chiparosul de Monterey
Cupressus macrocarpa face parte din familia Cupressaceae și este endemic pe coasta centrală a Californiei. Are doar două mici populații relicte, lângă Monterey, la Cypress Point și Point Lobos. În natură crește pe stânci și promontorii bătute de vânt, cu veri răcoroase și cețoase. Este plantat pe scară largă în climate oceanice răcoroase.
Cât e tânăr, are port îngust, piramidal. Cu vârsta devine neregulat, lat și cu vârful turtit, mai ales dacă bate vântul. Ajunge, de obicei, la 15–40 m și crește repede.
Frunzele sunt mici, solzoase, lipite de lăstarii rotunjiți, care formează ramuri dese, verzi. Exemplarele tinere au frunze aciculare. Zdrobite între degete, miros a lămâie. Conurile sunt lemnoase, globuloase până la alungite, de 2–4 cm, cu 6–14 solzi. Se coc după aproximativ doi ani, când capătă culoare maronie, și pot rămâne în arbore. Conurile mici, galben-verzui (cu polen) și verzi (cu semințe), apar la vârful lăstarilor, iar polenul se răspândește la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii. Înflorirea cade în februarie–aprilie. Arborele oferă adăpost și hrană pentru păsări cântătoare și mamifere mici.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc potrivit
Are nevoie de soare plin și suportă puțină umbră. Alege un loc însorit și adăpostit de vânt. Locurile calde și umede din interiorul continentului nu îi priesc.
Udarea
Cerințele de apă sunt scăzute. După ce s-a înrădăcinat, rezistă bine la secetă. Arborii tineri se udă regulat. În iunie, iulie și august dă-i mai multă apă, mai ales exemplarelor tinere.
Solul
Acceptă o gamă largă de soluri bine drenate, inclusiv nisipoase de litoral, lutoase sau argiloase. pH-ul se încadrează, de regulă, între 5,5 și 8. Solul trebuie să rămână ușor umed, dar bine drenat. Putregaiul rădăcinilor este una dintre bolile care afectează această specie.
Tăierea
Ca arbore solitar nu are nevoie de tăiere. Gardul viu se tunde ușor vara, în iulie–august. Nu tăia niciodată în lemnul vechi, golaș.
Plantarea
Exemplarele mici, cultivate în ghiveci, se plantează în aprilie, mai sau septembrie, într-un loc însorit și adăpostit. Evită locurile calde și umede din interiorul continentului.
Iernarea
Rezistă bine în ierni blânde. Temperatura minimă suportată este de aproximativ -15 °C, iar iernile obișnuite de aici coboară la -20 °C, deci nu este rezistent în aer liber cu certitudine. Locurile reci, străbătute de vânt, în climat continental pot afecta arborele. Cel mai mult are nevoie de protecție împotriva înghețului în noiembrie–februarie, când se află în repaus.
Înmulțirea
Se înmulțește prin semințe, semănate în martie–aprilie, sau prin butași de lăstar, în iulie–septembrie.
Probleme frecvente
Ramurile se usucă și curge rășină: este vorba de cancerul chiparosului (Seiridium cardinale), frecvent în verile calde. Taie ramurile infectate și evită locurile calde și umede.
Frunzișul se face brun: cauza poate fi seceta sau vântul rece. Udă arborii tineri și asigură-le adăpost.
Căderea abundentă a frunzișului este o năpârlire firească a solzilor. Strânge-i cu grebla și pune-i la compost.


































































