Tuia leylandii

Hesperotropsis leylandii · Cupressaceae

Cunoscută și ca: cupressocyparis leylandii, ×Hesperotropsis leylandii

Tuia leylandii, numită uneori și chiparos leylandii sau Cupressocyparis leylandii, este un conifer veșnic verde cu creștere rapidă, folosit mai ales pentru garduri vii. Este ușor de crescut și rezistă bine la iernile cu îngheț, dar fără tăiere regulată ajunge foarte înaltă.

Lumină: Soare plină, Soare până la semiumbră
Udare: Moderate
Umiditate: Moderată
Temperatură: 8–25 °C, min. -23 °C
Dificultate: Ușor de cultivat
Înălțime: 15–35 m

Îngrijire pe parcursul anului

Calendar pentru climatul Continental.

Plantare în exteriorTăiereÎnmulțireFertilizareMai multă apăÎnflorirePerioadă de repaus

Când se efectueazăPerioadă de repausLuna curentă

Cum arată tuia leylandii

Hesperotropsis leylandii (familia Cupressaceae) este un hibrid de grădină între chiparosul de Nootka și chiparosul de Monterey, apărut prima dată în Marea Britanie. Nu este o specie sălbatică.

Este un arbore columnar până la conic, cu frunziș des și pufos. Frunzele sunt mici, solzoase, grupate în ramuri aplatizate, de la verde-cenușiu la verde închis. Înălțimea poate ajunge între 15 și 35 m, iar lățimea între 3 și 8 m. Rădăcinile sunt moderat de superficiale și se întind lateral.

Floarea este discretă: conuri mici, masculine și feminine, pe același arbore, vizibile în martie și aprilie. Conurile mici, rotunde și lemnoase sunt rareori fertile la acest hibrid. Frunzișul des oferă adăpost și loc de cuibărit pentru păsări.

De obicei nu este invazivă, dar un gard neîngrijit devine uriaș și poate provoca neînțelegeri cu vecinii.

Cultivare și îngrijire

Lumină și loc

Preferă soarele plin, dar tolerează umbra ușoară. În umbră deasă frunzișul se rărește, iar interiorul poate rămâne gol. Temperaturile optime sunt între 8 și 25 °C.

Udare

Necesarul de apă este moderat. Gardurile tinere se udă bine în primele două veri. Arborii bine înrădăcinați au nevoie de puțină apă, dar în iunie, iulie și august, în perioadele uscate, merită udați mai des. Toleranța la secetă este medie, iar umiditatea aerului nu este o problemă.

Solul

Crește pe aproape orice sol: obișnuit de grădină, lutos sau argilos, cu pH între 5,5 și 8,0. Preferă un sol umed, dar bine drenat. Singurele locuri nepotrivite sunt cele în care apa stagnează permanent.

Fertilizare

În martie și aprilie, cât timp gardul se înrădăcinează, aplicați un îngrășământ universal.

Plantare

Puieții se plantează primăvara, în martie și aprilie, sau toamna, în septembrie și octombrie. Pentru un gard viu, distanța recomandată este de 60–90 cm, în jur de 75 cm între plante. După plantare, udați regulat în primele două veri.

Tăiere

Gardul se tunde de 2–3 ori pe sezon, în mai, iunie și august. Începeți tunderea cât timp plantele sunt tinere și păstrați-o regulată.

Nu tăiați niciodată în lemnul vechi, fără frunziș, pentru că acolo nu mai lăstărește.

Iarna

Este complet rezistentă la ger în climatul temperat și suportă aproximativ -23 °C, deci iernile obișnuite cu minime în jur de -20 °C nu o afectează. Perioada de repaus este în noiembrie, decembrie, ianuarie și februarie.

Înmulțire

Se înmulțește prin butași de tulpină, în august și septembrie.

Probleme frecvente

Printre boli se numără cancerul chiparosului, putregaiul rădăcinilor produs de Phytophthora și arsura acelor.

Petele maro din frunziș pot apărea din cauza secetei, a putregaiului rădăcinilor sau a cancerului. Udați în perioadele uscate, îmbunătățiți drenajul și îndepărtați ramurile bolnave.

Interiorul gol și brun apare după tăieri drastice în lemn vechi sau în umbră puternică. Tundeți regulat cât timp plantele sunt tinere; un gard prea bătrân se înlocuiește.