Salcie mirositoare
Elaeagnus angustifolia · Elaeagnaceae
Cunoscută și ca: sălcioară, sălcioară mirositoare
Sălcioara, numită și salcie mirositoare sau Elaeagnus angustifolia, este un arbust mare sau un arbore mic, cu frunze argintii și flori foarte parfumate la începutul verii. Este rezistentă la secetă și la ger și se descurcă pe soluri sărace, cu îngrijire minimă. Crește repede și are rădăcini agresive, care se extind mult, așa că locul ei trebuie ales cu atenție.
- Lumină
- Soare plină
- Udare
- Scăzute
- Umiditate
- Scăzută
- Temperatură
- 10–28 °C, min. -39 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 3–10 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată sălcioara
Este o plantă perenă, foioasă, spinoasă, cu coroana rotunjită, laxă, uneori cam golașă la bază. De obicei ajunge la 3-10 m înălțime și 3-6 m lățime, iar creșterea este rapidă.
Frunzele sunt alterne, lanceolate, cu margine întreagă, acoperite de solzi argintii, de la gri-argintiu la verde-cenușiu. În mai și iunie apar florile mici, tubulare, crem-gălbui, argintii pe exterior, cu parfum intens. Fructele seamănă cu niște măsline mici, argintii la început, apoi portocaliu-roșcate.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc
Are nevoie de soare din plin și nu suportă umbra deasă. Având în vedere talia și creșterea rapidă, are nevoie de loc: lăsați distanță față de clădiri, garduri și alte plante. Poate fi folosită și ca gard viu.
Udare
După ce s-a înrădăcinat, rezistă foarte bine la secetă și nu necesită udare suplimentară. Umiditatea scăzută a aerului nu o deranjează.
Solul
Preferă un sol bine drenat și se adaptează la soluri sărace, nisipoase, lutoase, sărăturoase sau calcaroase. În natură crește pe soluri uscate, sărace sau erodate și pe malurile râurilor, în zone de stepă și semideșert.
Fertilizare
Nu are nevoie de îngrășăminte, deoarece își fixează singură azotul.
Tăiere
Suportă bine tăierea. Se face la sfârșitul iernii, în februarie-martie, pentru că florile anului următor se formează pe lemnul vechi. Ramurile uscate sau afectate de cancer se îndepărtează complet.
Plantare
Se poate planta în martie-aprilie sau în octombrie. Planta se răspândește prin semințe duse de păsări și prin drajoni, iar în America de Nord este invazivă, mai ales pe malurile apelor. Nu este recomandată în zonele unde devine invazivă; acolo alegeți alternative native. Nu o plantați lângă ape curgătoare.
Iernarea
Este complet rezistentă la ger, până la aproximativ -39 °C, deci nu are nevoie de protecție. Perioada de repaus durează în general din noiembrie până în februarie.
Înmulțire
Se înmulțește prin semințe sau butași de ramură. Semănatul și înmulțirea se fac în octombrie-noiembrie.
Probleme frecvente
Principala boală este cancerul ramurilor, care provoacă uscarea lor; ramurile afectate se taie.
O altă problemă este răspândirea în jur, prin semințe duse de păsări și prin drajoni. Se rezolvă scoțând puieții apăruți și evitând plantarea lângă ape.
Fructe și utilizări
Fructele se recoltează în septembrie-octombrie. Sunt dulci, dar făinoase și uscate, și se consumă proaspete sau uscate, în special în Iran și Afganistan.
Fructele, frunzele și florile sunt folosite în mod tradițional în medicina populară pentru dureri articulare, febră și digestie.
Fructele sunt mâncate și răspândite de păsări, iar planta găzduiește omizile unor molii.





































































