Cătină

Hippophae rhamnoides · Elaeagnaceae

Cunoscută și ca: cătină albă, cătina, Cătina(Hippophae rhamnoides)

Cătina (cătina albă, Hippophae rhamnoides) este un arbust spinos, cu frunze argintii și fructe portocalii, care rezistă fără protecție la gerurile de la noi. Este ușor de crescut, dar scoate drajoni din rădăcini și are nevoie de plante femele și mascule pentru a rodi.

Lumină: Soare plină
Udare: Scăzute
Umiditate: Scăzută
Temperatură: 10–25 °C, min. -39 °C
Dificultate: Ușor de cultivat
Înălțime: 2–5 m

Îngrijire pe parcursul anului

Calendar pentru climatul Continental.

SemănarePlantare în exteriorTăiereÎnmulțireMai multă apăÎnflorireRecoltarePerioadă de repaus

Când se efectueazăPerioadă de repausLuna curentă

Cum arată cătina

Cătina este un arbust foios, peren, care crește repede și ajunge de obicei între 2 și 5 m înălțime. Formează tufe dese, spinoase, care se extind prin drajoni și pot alcătui adevărate desișuri.

Frunzele sunt înguste, lanceolate, lungi de 1-8 cm, la început acoperite cu solzi argintii, apoi cenușiu-verzi pe față și argintii pe dos. Florile sunt foarte mici, fără petale, și apar în aprilie și mai. Cătina este dioică: florile masculine stau în ciorchini scurți, cele feminine sunt solitare, iar polenizarea se face cu ajutorul vântului.

Pe plantele femele se formează ciorchini compacți de fructe rotunde până la ovale, de 6-8 mm în diametru, de la galben pal la portocaliu închis. Se coc între vară și toamnă.

În natură crește în Eurasia temperat-rece, pe dune de coastă și pe prundișuri de râu, în locuri deschise, însorite, cu sol sărac.

Cultivare și îngrijire

Locul potrivit

Alege un loc însorit și deschis, asemănător habitatului ei natural. Fiind un arbust de 2-5 m cu tendință de a se răspândi, are nevoie de spațiu. Se potrivește ca arbust fructifer de grădină sau ca gard viu, unde spinii îl fac greu de străbătut.

Udarea

Plantele bine înrădăcinate au nevoie de puțină apă și suportă seceta. Poți uda mai generos în iunie și iulie. Ce nu suportă este apa stagnantă la rădăcini.

Solul

Preferă un sol ușor, nisipos sau pietros, sărac până la moderat fertil, bine drenat. Tolerează și solurile alcaline sau sărate. Un sol greu, care reține apa, este principala cauză a problemelor.

Fertilizarea

Cătina are nevoie de puțin îngrășământ, pentru că își fixează singură azotul, prin bacteriile Frankia din rădăcini.

Plantarea și polenizarea

Plantează în martie sau aprilie, ori în octombrie. Pentru fructe trebuie să ai atât exemplare femele, cât și masculine, plantate aproape unele de altele, ca vântul să ducă polenul.

Rădăcinile se întind mult și scot drajoni, așa că planifică de la început cum controlezi lăstarii. În afara arealului ei natural poate deveni invazivă pe terenuri deschise.

Tăierea

Tăierea se face în februarie sau martie, în repaus vegetativ. Odată cu tăierea, îndepărtează și drajonii nedoriți, ca tufa să nu se extindă necontrolat.

Iarna

Cătina este foarte rezistentă la ger: suportă până la aproximativ -39 °C, iar iernile noastre, cu minime tipice în jur de -20 °C, nu o afectează. Nu are nevoie de protecție. Perioada de repaus este în noiembrie-februarie.

Înmulțirea

Se poate înmulți prin semințe, butași, divizare sau marcotaj. Semănatul se face în octombrie-noiembrie. Calendarul pentru înmulțire indică februarie, iunie și octombrie.

Drajonii care apar în jurul tufei pot fi folosiți pentru a obține plante noi, la fel ca prin divizare.

Probleme frecvente

Dacă arbustul nu face fructe, cauza este de obicei faptul că ai doar plante masculine sau doar femele. Soluția este să plantezi ambele sexe aproape unul de altul.

Dacă tufa se usucă treptat, vinovat este de regulă un sol greu sau cu apă stagnantă. Plantează în sol bine drenat.

Recoltare și folosire

Fructele se culeg în septembrie și octombrie. Sunt acre și bogate în vitamina C și se folosesc pentru suc, gem sau ulei. Din frunzele uscate se poate face ceai.

În medicina tradițională din Rusia și nord-estul Asiei, cătina este folosită de multă vreme, iar uleiul se întâlnește în cosmetică. Păsările mănâncă fructele, iar desișurile spinoase le oferă adăpost; frunzele sunt folosite și ca nutreț pentru animale.