Sunătoare
Hypericum perforatum · Hypericaceae
Cunoscută și ca: sunătoare plantă
Sunătoarea (Hypericum perforatum) este o plantă perenă, erbacee, cu flori galbene care înfloresc vara. Rezistă bine la ger și la secetă, dar se răspândește viguros prin semințe și rizomi, așa că merită să-i limitezi rădăcinile încă de la plantare.
- Lumină
- Soare plină, Soare până la semiumbră
- Udare
- Scăzute
- Umiditate
- Scăzută
- Temperatură
- 15–25 °C, min. -34 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 0,3–1 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată sunătoarea
Sunătoarea (Hypericum perforatum) face parte din familia Hypericaceae. Este o plantă perenă, erbacee, cu port tufos, ramificată, care formează o tufă rotunjită, cu mai multe tulpini drepte. De obicei are 30–100 cm înălțime și 30–60 cm lățime, iar ritmul de creștere este moderat.
Frunzele sunt mici, opuse, sesile, alungite, verzi, cu glande translucide care par niște găurele și cu puncte negre pe margine. Florile galbene, de circa 2 cm, au cinci petale cu puncte negre pe margini și stamine numeroase, grupate în mănunchiuri; sunt reunite în cime turtite și apar în iunie, iulie și august. Fructul este o capsulă cu trei loji, plină de semințe mici, negre.
În natură crește prin păduri luminoase, pe marginea drumurilor, de-a lungul gardurilor vii, în pajiști și în locuri uscate și însorite, de obicei pe soluri calcaroase. Este răspândită în cea mai mare parte a Europei, în Asia de Vest și Centrală, precum și în unele zone din Africa și din China.
Cultivare și îngrijire
Loc și lumină
Sunătoarea înflorește cel mai bogat la soare plin, dar suportă și semiumbra. Fiind o plantă care atrage polenizatorii, își găsește locul într-o grădină naturală, într-o pajiște înflorită sau ca plantă acoperitoare, într-un colț unde se poate extinde fără să deranjeze.
Udare
Preferă un sol umed, dar bine drenat, și tolerează totuși seceta. Udă mai generos în iulie și august, când planta este în plină înflorire.
Solul potrivit
Se adaptează la majoritatea solurilor: lutoase, nisipoase, argiloase sau alcaline. Preferă solurile calcaroase și bine drenate, cu pH între aproximativ 5,5 și 8,0.
Plantare și semănat
Plantează sunătoarea la soare, primăvara sau toamna: în aprilie, mai sau septembrie. Pentru că se întinde viguros, limitează rădăcinile încă de la plantare.
Semănatul direct se face în martie, aprilie sau septembrie. Dacă vrei să obții răsaduri în spațiu protejat, seamănă în februarie sau martie.
Tăiere
Tăierea se face în martie sau în septembrie. Îndepărtarea florilor trecute (deadheading) ajută la limitarea răspândirii necontrolate prin semințe.
Iernarea
Sunătoarea este complet rezistentă la ger. Tulpinile rămân peste iarnă, iar în primăvară planta pornește din nou în creștere și formează tulpini înflorite. Perioada de repaus este în ianuarie, februarie, noiembrie și decembrie.
Înmulțire
Se poate înmulți prin semințe, prin diviziune, prin rizomi sau prin butași de tulpină. Cele mai potrivite momente sunt martie, aprilie și septembrie.
Probleme frecvente
Printre dăunători se numără gândacii de frunze din genul Chrysolina și gândacul Agrilus hyperici, care atacă rădăcina. Dintre boli apar antracnoza și fitoplasma.
Dacă tulpinile se îmbrunesc și se usucă, cauza este antracnoza: taie tulpinile afectate și îmbunătățește circulația aerului. Dacă planta se răspândește necontrolat, cauza este înmulțirea prin rizomi și prin semințe; îndepărtează florile trecute și limitează rădăcinile.
În multe regiuni planta este considerată invazivă, iar o plantă poate produce până la 100.000 de semințe.
Recoltare și utilizări
Sunătoarea se recoltează în iunie și iulie. Este folosită în mod tradițional pentru răni și pentru stări depresive ușoare până la moderate, dar poate interacționa cu multe medicamente.
Florile oferă nectar și polen, iar planta găzduiește gândaci specializați; mamiferele ierbivore o evită în general.
Siguranță
Toxice pentru pisici și câini- Pisici
- Toxică
- Câini
- Toxică
- Cai
- Toxică
Sunătoarea este toxică pentru pisici, câini și cai și ușor toxică pentru oameni. Părțile toxice sunt frunzele, tulpinile și florile, iar substanța implicată este hipericina. Simptomele sunt fotosensibilizarea, cu arsuri solare și dermatită, iar în cazurile severe apar ulcerații. Planta este toxică și pentru animalele de fermă în multe regiuni. Acestea sunt doar informații, nu sfaturi medicale sau veterinare; la nevoie, adresează-te unui medic veterinar sau unui medic.
Sursă: ASPCA Toxic and Non-Toxic Plants, North Carolina Extension Gardener Plant Toolbox





















































































