Viță japoneză
Parthenocissus tricuspidata · Vitaceae
Cunoscută și ca: viță de Boston, iederă japoneză
Vița japoneză (Parthenocissus tricuspidata), numită și viță de Boston sau iederă japoneză, este o cățărătoare lemnoasă și viguroasă, care se agață singură de pereți. Își pierde frunzele iarna, rezistă bine la ger și este ușor de crescut, iar toamna frunzișul se colorează în roșu, portocaliu și galben.
- Lumină
- Soare plină, Semiumbră
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 10–25 °C, min. -33 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 10–30 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată vița japoneză
Este o plantă perenă, cățărătoare, cu creștere rapidă. Se prinde de suprafețe cu cârcei cu vârfuri adezive, iar pe tulpini se formează discuri de fixare. Înălțimea ajunge de obicei între 10 și 30 m.
Frunzele sunt lucioase, de obicei cu trei lobi, de 5-22 cm în diametru, uneori împărțite în trei foliole. Cele tinere au o nuanță arămie, apoi devin verzi. Toamna se colorează în roșu, portocaliu și galben.
Florile sunt verzui, mărunte, grupate în ciorchini ascunși sub frunze, și apar în iunie și iulie. Fructele sunt boabe mici, albastru-închis spre negru, de 5-10 mm, care se coc toamna. Planta provine din Asia de Est (Coreea, Japonia, China, Manciuria, Taiwan, Vietnam) și crește natural prin lunci, păduri de pe malul apelor și păduri mixte umede de munte.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc potrivit
Crește de la soare plin până la semiumbră. Culoarea cea mai intensă de toamnă o capătă la soare.
Alege un loc cu mult spațiu, pentru că planta se extinde repede. În unele regiuni a devenit invazivă și poate acoperi sau sufoca copacii, așa că nu o lăsa să urce necontrolat pe arbori.
Plantare
Plantează la baza unui zid, cu loc de întindere. Evită pereții de lemn sau cu șindrilă și jgheaburile.
Momentele potrivite sunt martie, aprilie și mai, apoi septembrie și octombrie.
Udare
Are nevoie de apă moderată, iar toleranța la secetă este scăzută. Udă mai des în iunie, iulie și august, mai ales cât timp planta este tânără sau solul se usucă.
Sol
Se adaptează la multe tipuri de sol, de la cele pietroase până la cele bogate în humus: lutos, argilos sau nisipos. Preferă un sol umed, dar bine drenat, cu pH între 5,5 și 8,0.
Fertilizare
Luna potrivită pentru fertilizare este aprilie.
Tăiere
Taie planta regulat ca s-o ții în limite. Tăierea amplă se face spre sfârșitul iernii, în februarie sau martie.
Dacă vița ajunge în jgheaburi, tunde-o în fiecare an.
Iernare
Este complet rezistentă la ger și nu are nevoie de protecție. Suportă până la aproximativ -33 °C, mult peste minimele obișnuite de iarnă de aici, de circa -20 °C. În ianuarie, februarie, noiembrie și decembrie planta este în repaus.
Înmulțire
Se poate înmulți prin butași de tulpină, prin marcotaj sau din semințe. Butășirea se face în iunie și iulie.
Probleme frecvente
Cea mai mare problemă este faptul că se prinde de suprafețe: discurile de fixare pot deteriora vopseaua sau zidăria. Evită pereții de lemn, iar înainte de a desprinde planta de pe un perete, taie tulpina la bază.
Creșterea viguroasă poate înfunda jgheaburile. Soluția este tăierea anuală.
Utilizare și faună
Este o plantă ornamentală pentru ziduri. Fructele sunt considerate necomestibile, deși în Japonia planta a fost folosită în trecut ca îndulcitor. Apare și în medicina tradițională chineză și coreeană.
Florile atrag albinele, iar păsările mănâncă boabele și își pot face cuiburi în tulpinile dese.
















































































