Clematis vitalba
Ranunculaceae
Cunoscută și ca: curpen de pădure
Clematis vitalba, numit și curpen de pădure sau curpen, este o liană lemnoasă foarte viguroasă, care se cațără peste arbuști și copaci. Rezistă bine la ger și cere puțină îngrijire, dar se întinde agresiv, așa că trebuie ținută sub control.
- Lumină
- Soare până la semiumbră, Soare plină
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 10–25 °C, min. -25 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 5–20 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată clematis vitalba
Este o plantă perenă, foioasă, care crește repede și ajunge de obicei între 5 și 20 m înălțime. Se cațără răsucind pețiolii frunzelor în jurul suportului, iar tulpinile sunt canelate.
Frunzele sunt penate, verzi, cu mai multe foliole ovale. În iulie, august și septembrie apar flori parfumate, alb-verzui, cu sepale pufoase, grupate în ciorchini ramificați. Apoi se formează achene cu peri lungi și mătăsoși, în smocuri cenușii pufoase, numite în engleză „old man's beard”, pe care le duce vântul.
În natură crește în Europa, Africa de Nord și Asia de Vest, din Portugalia și Marea Britanie până în Caucaz și Iran, pe garduri vii, la marginea pădurilor, în tufărișuri și pe pante stâncoase, mai ales pe soluri calcaroase. Florile sunt vizitate de polenizatori, iar planta hrănește larvele a numeroase specii de molii.
Cultivare și îngrijire
Locul potrivit
Crește la soare sau la semiumbră. Cel mai bine se dezvoltă cu partea de sus la soare și cu baza în umbră. Are nevoie de arbuști, copaci sau alt suport solid pe care să se cațere și de mult spațiu, fiindcă ajunge foarte mare.
Udare
Cere umiditate moderată. După ce s-a înrădăcinat, suportă destul de bine perioadele secetoase.
Solul
Preferă solurile calcaroase, bogate în baze, de tip lutos, cu pH de aproximativ 6,5–8,5. Solul trebuie să fie reavăn, dar bine drenat.
Fertilizare
Nu este necesară.
Tăiere
Dacă este nevoie, se taie drastic la sfârșitul iernii, în februarie sau martie. Regenerează viguros. Pentru a-i limita expansiunea, se scurtează în fiecare an și se împiedică formarea semințelor.
Plantare
Se plantează în martie, aprilie sau octombrie. Nu se potrivește în grădinile apropiate de zone naturale, pentru că se răspândește agresiv. În Noua Zeelandă este plantă dăunătoare interzisă, iar în nord-vestul Pacificului și în părți din estul Americii de Nord este invazivă și acoperă vegetația nativă.
Iernarea
Este rezistentă la ger și nu are nevoie de protecție. Perioada de repaus ține din noiembrie până în februarie.
Înmulțire
Se poate înmulți prin semințe, marcotaj sau butași de tulpină. Semănatul se face în octombrie sau noiembrie, iar înmulțirea vegetativă în iunie–iulie.
Rădăcinile sunt lemnoase, iar planta poate regenera din fragmente de rădăcină și de tulpină, de aceea resturile rezultate din tăiere sau din smulgere trebuie strânse cu grijă.
Probleme frecvente
Cea mai mare problemă este creșterea extrem de viguroasă, care sufocă plantele vecine. Se rezolvă prin tăiere anuală și prin prevenirea formării semințelor.
Poate fi afectată de făinare și de virusul ofilirii pătate a tomatelor.
Folosire
Lăstarii tineri apar în martie–aprilie. În Italia, mugurii tineri se gătesc în omlete (vitalbini), dar planta crudă este toxică, iar prepararea cere mare atenție.














































































