Sari peste navigare, accesează conținutul
Sari peste conținut, mergi la subsol

Quercus palustris

Fagaceae

Cunoscută și ca: stejar de mlaștină, stejar de baltă, stejar pin

Quercus palustris, numit și stejar de mlaștină, stejar de baltă sau stejar pin, este un arbore foios cu creștere rapidă și culori de toamnă în roșu, bronz și portocaliu. Rezistă la ger în clima Europei Centrale și suportă soluri umede, chiar slab drenate, dar are probleme pe solurile alcaline.

Lumină
Soare plină
Udare
Moderate
Umiditate
Moderată
Temperatură
12–28 °C, min. -36 °C
Dificultate
Ușor de cultivat
Înălțime
15–25 m

Îngrijire pe parcursul anului

Calendar pentru climatul Continental.

SemănarePlantare în exteriorTăiereÎnmulțireFertilizareMai multă apăÎnflorireRecoltarePerioadă de repaus
Când se efectueazăPerioadă de repausLuna curentă

Cum arată stejarul de mlaștină

Quercus palustris (familia Fagaceae) este un arbore foios originar din estul și centrul Statelor Unite, din Connecticut până în estul statului Oklahoma și Kansas, spre sud până în Georgia, plus extremitatea sudică a provinciei Ontario. În natură crește în văi umede, mlaștini și zone inundabile, pe soluri umede și acide, ca specie pionieră cu creștere rapidă.

La maturitate ajunge de regulă la 15–25 m înălțime și 8–14 m lățime. Coroana este piramidală la tinerețe, apoi devine rotunjită și ovală: ramurile superioare urcă, cele de la mijloc sunt orizontale, iar cele de jos atârnă.

Frunzele sunt lucioase, verzi, lungi de 5–16 cm, cu 5–7 lobi terminați în vârfuri aspre și sinusuri adânci în formă de U; în axilele nervurilor au smocuri de peri bej. Toamna capătă nuanțe de roșu, bronz și portocaliu. Exemplarele tinere păstrează frunzele uscate peste iarnă.

Florile sunt discrete și apar în aprilie–mai: amenți masculi penduli, galben-verzui, și flori femele mici, pe spice scurte. Ghindele sunt mici, rotunde, de 10–16 mm, într-o cupă subțire și puțin adâncă, și se coc în doi ani.

Cultivare și îngrijire

Lumină și loc potrivit

Stejarul de mlaștină se dezvoltă cel mai bine la soare, dar tolerează și umbra parțială. Având în vedere lățimea coroanei și ramurile lăsate în jos, are nevoie de mult spațiu liber. Nu este o plantă pentru ghiveci sau balcon; se potrivește pentru grădini mari, parcuri și zone umede sau cu apă stagnantă.

Udare

Preferă solurile de la umede la ude și suportă inundațiile și drenajul slab. Se adaptează și la locuri mai uscate, cum sunt cele urbane, însă toleranța la secetă este scăzută. De aceea, udați mai des în iunie, iulie și august, mai ales la exemplarele tinere.

Solul potrivit

Alegeți un sol lutos, umed, acid și bogat în humus; argila este de asemenea tolerată. Intervalul de pH potrivit este de aproximativ 4,5–6,5. Pe sol alcalin apare cloroza feriprivă, deci evitați astfel de locuri.

Fertilizare

Dacă fertilizați, faceți-o în aprilie, odată cu pornirea vegetației.

Plantarea

Rădăcinile sunt superficiale și fibroase, iar arborele se transplantează ușor. Perioadele de plantare sunt martie–aprilie și octombrie–noiembrie. Alegeți un loc însorit, cu sol umed și acid, lăsați mult spațiu în jur și evitați terenurile alcaline.

Tăiere

Tăierea se face în ianuarie, februarie sau decembrie. Ramurile inferioare atârnă și pot bloca aleile, așa că scoateți-le din timp, cât arborele este tânăr.

Iarna

Este complet rezistent la ger, până la aproximativ -36 °C, deci nu are nevoie de protecție în iernile reci din Europa Centrală. Perioada de repaus este noiembrie–februarie. Nu vă îngrijorați dacă exemplarele tinere își păstrează frunzele uscate peste iarnă: este un comportament normal.

Înmulțire

Se înmulțește prin semințe. Semănatul și înmulțirea se fac în octombrie–noiembrie.

Boli și probleme frecvente

Printre bolile menționate se numără cloroza feriprivă, ofilirea stejarului (oak wilt) și antracnoza.

Cloroza apare pe sol alcalin și se vede prin îngălbenirea frunzelor, căderea lor și uscarea ramurilor. Remedierea constă în acidifierea solului și aplicarea de fier chelat; dacă se poate, alegeți un alt loc.

Ramurile joase care încurcă trecerea se tratează prin tăiere, cât timp arborele este tânăr.

Ghinde și utilizări

Ghindele se recoltează în octombrie–noiembrie. Sunt foarte amare și nu sunt comestibile fără o prelucrare tradițională. Tradițional, triburile native americane foloseau o băutură din scoarță pentru dureri intestinale.

Arborele este plantă gazdă pentru omizile multor fluturi și molii, între care molia imperială, iar ghindele hrănesc animalele sălbatice.

Pentru planta ta

Întrebări frecvente

Cât de mare crește stejarul de mlaștină?De regulă ajunge la 15–25 m înălțime și 8–14 m lățime. Crește repede, deci are nevoie de mult spațiu.
Rezistă stejarul de mlaștină la ger?Da, este complet rezistent și suportă până la aproximativ -36 °C. Nu are nevoie de protecție peste iarnă.
Ce sol preferă stejarul de mlaștină?Un sol lutos, umed, acid și bogat în humus, cu pH în jur de 4,5–6,5. Pe sol alcalin apare cloroza feriprivă.
Când se plantează stejarul de mlaștină?În martie–aprilie sau în octombrie–noiembrie. Se transplantează ușor, iar locul trebuie să fie însorit, cu sol umed și acid.
De ce își păstrează frunzele uscate iarna?Exemplarele tinere rețin frunzele moarte peste iarnă. Este o trăsătură normală a speciei.
Este toxic stejarul de mlaștină pentru câini și pisici?Poate fi ușor toxic pentru ambele. Țineți-l departe de animale; informația nu înlocuiește sfatul veterinar sau medical.
Sari peste subsol, revino la începutul paginiiSalt la începutul paginii