Quercus robur

Fagaceae

Cunoscută și ca: stejar pedunculat, stejarul

Quercus robur, cunoscut și ca stejar pedunculat sau pur și simplu stejar, este un arbore mare și longeviv, foarte rezistent la ger. Are nevoie de mult loc, soare și un sol adânc și reavăn, iar în schimb cere puțină îngrijire după ce s-a înrădăcinat.

Lumină: Soare plină, Soare până la semiumbră
Udare: Moderate
Umiditate: Moderată
Temperatură: 8–24 °C, min. -30 °C
Dificultate: Ușor de cultivat
Înălțime: 15–40 m

Îngrijire pe parcursul anului

Calendar pentru climatul Continental.

SemănarePlantare în exteriorTăiereÎnmulțireÎnflorireRecoltarePerioadă de repaus

Când se efectueazăPerioadă de repausLuna curentă

Cum arată stejarul pedunculat

Quercus robur face parte din familia Fagaceae și este un arbore foios, peren, cu creștere moderată. Are trunchi scurt și gros, iar coroana este largă, boltită și neregulată, cu ramuri joase și groase. Aria sa naturală de răspândire se întinde din Insulele Britanice și Scandinavia până în Caucaz, plus vestul Asiei (Iran). Crește de obicei în păduri de câmpie, pe soluri adânci, reavene, lutoase sau argiloase, aproape neutre.

Frunzele sunt alterne, oblongi până la obovate, cu 3-7 lobi rotunjiți, pețiol foarte scurt și lobi mici, în formă de urechiușe, la bază. Sunt verde închis deasupra și mai deschise dedesubt. Toamna se colorează în galben și brun.

Florile sunt separate: amenții masculi sunt pendenți, galben-verzui, iar florile femele sunt mici și așezate pe pedunculi. Apar odată cu frunzele, în aprilie și mai, și sunt polenizate de vânt. Ghindele sunt ovale, de 1,5-4 cm, grupate câte 2-3 pe un peduncul lung (de la care vine și numele de pedunculat), cu o cupulă puțin adâncă; se coc trecând de la verde la brun.

Coroana poate ajunge la o lățime de 12-21 m, așa că arborele se potrivește doar în spații ample.

Cultivare și îngrijire

Lumină și loc potrivit

Stejarul se dezvoltă cel mai bine la soare plin. Tânăr, suportă și umbră ușoară. Alege de la început locul definitiv, cu suficient spațiu în jur, ținând cont de lățimea mare a coroanei și de ramurile joase, groase.

Udarea

Cerințele de apă sunt moderate. Până se înrădăcinează, arborele are nevoie de udări regulate; după aceea se descurcă în mare parte singur. Preferă un sol care se menține reavăn.

Solul

Se adaptează la soluri lutoase, argiloase și nisipoase, dar preferă un sol adânc, fertil, bogat în humus, reavăn și cu drenaj bun. Intervalul de pH tolerat este de aproximativ 5,5-8,0.

Tăierea

Taie ușor, în repausul de iarnă: ianuarie, februarie sau decembrie. Elimină ramurile uscate sau care se încrucișează. Stejarul suportă bine tăierea.

Plantarea

Puieții se pot planta în martie, octombrie sau noiembrie. După plantare, udă regulat până când arborele se instalează bine.

Iarna

Stejarul pedunculat este complet rezistent la ger și nu necesită protecție. Poate supraviețui până la aproximativ -30 °C, iar iernile obișnuite de la noi, cu minime în jur de -20 °C, nu îi pun probleme. Perioada de repaus durează în general din noiembrie până în februarie.

Înmulțirea

Se înmulțește din semințe (ghinde). Semănatul și înmulțirea se fac în octombrie și noiembrie.

Probleme frecvente

Printre dăunători pot apărea omida procesionară a stejarului, viespile galicole, insectele miniere ale frunzelor și afidele. Dintre boli pot apărea făinarea, declinul acut al stejarului și moartea subită a stejarului.

O pudră albă pe frunze indică făinare; de obicei este tolerată, iar aerisirea mai bună a coroanei ajută. Discurile mici, asemănătoare unor paiete, de pe dosul frunzelor provin de la viespi galicole inofensive și nu necesită tratament.

Ghinde și folosire

Ghindele se coc și se adună în septembrie și octombrie. Sunt amare și bogate în tanini; după prelucrare pot fi prăjite și măcinate ca înlocuitor de cafea.

Stejarul susține o mare diversitate de insecte, păsări, mamifere și ciuperci, iar ghindele hrănesc gaițe și rozătoare.