Stejar roșu
Quercus rubra · Fagaceae
Cunoscută și ca: stejar roșu american, stejari roșii
Stejarul roșu (Quercus rubra), numit și stejar roșu american, este un arbore ornamental mare, cu creștere rapidă și culori de toamnă în roșu și bronz. Este rezistent la ger și destul de ușor de crescut, dacă are suficient loc, soare și un sol acid.
- Lumină
- Soare plină, Soare până la semiumbră
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 10–28 °C, min. -37 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 15–28 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată stejarul roșu
Stejarul roșu face parte din familia Fagaceae și este un arbore caducifoliu, peren. Ajunge de obicei la 15–28 m înălțime și la 15–23 m lățime. Are un trunchi drept și o coroană rotunjită până la larg desfășurată, cu ramuri groase, care pornesc aproape în unghi drept.
Frunzele sunt alterne, de până la aproximativ 20 cm, cu 7–11 lobi puțin adânci, terminați în vârfuri fine, ca niște peri. Pe față sunt verde mat, dedesubt mai deschise. Toamna capătă nuanțe de roșu, brun și bronz.
Florile sunt discrete și apar în aprilie–mai: amenți masculi galben-verzui, pendenți, și spice femele foarte mici. Ghindele au 2–3,5 cm, sunt brune, cu o cupulă solzoasă puțin adâncă, și se coc în două sezoane de vegetație.
În natură crește în estul și centrul Americii de Nord, de la Marile Lacuri și sud-estul Canadei până în Alabama și Georgia, pe pante umede, dealuri bine drenate, în văi și râpe din păduri mixte de foioase.
Cultivare și îngrijire
Lumină și amplasare
Stejarul roșu preferă soarele plin, dar tolerează și umbra parțială. Fiind un arbore mare și cu creștere rapidă, are nevoie de mult spațiu, atât în înălțime, cât și în lățime. Se potrivește în grădini spațioase, nu în curți mici. Nu este o plantă de ghiveci sau de balcon.
Udarea
Exemplarele tinere se udă regulat. Arborii bine înrădăcinați suportă perioadele uscate, însă în iunie, iulie și august este bine să le dai mai multă apă. Solul ar trebui să fie umed, dar bine drenat.
Solul potrivit
Cel mai bine crește într-un sol fertil, acid, nisipos până la lutos, bogat în humus, cu un pH de aproximativ 4,5–7. Nu îi priesc solurile alcaline, calcaroase.
Tăierea
Tăierea se face în ianuarie, februarie și decembrie, adică în perioada de repaus. Evită rănirea arborelui în lunile calde, din cauza riscului de ofilire a stejarului (oak wilt).
Plantarea
Puieții se plantează toamna (octombrie–noiembrie) sau primăvara (martie–aprilie), la soare și cu mult spațiu în jur. Exemplarele mici se transplantează ușor.
Iarna
Stejarul roșu este complet rezistent la ger. Poate supraviețui până la aproximativ -37 °C, mult sub iernile obișnuite de aici, cu minime tipice în jur de -20 °C. Nu necesită adăpost.
Înmulțirea
Se înmulțește din semințe (ghinde). Semănatul se face în octombrie–noiembrie.
Probleme frecvente
Frunzele galbene, cu nervurile rămase verzi, indică de obicei cloroză într-un sol alcalin. Soluția este plantarea într-un sol acid sau acidifierea solului și mulcirea.
Ofilirea bruscă și căderea frunzelor vara pot indica oak wilt. Evită rănirea arborelui în lunile calde și cheamă un specialist în arbori (arborist).
Dăunători menționați: gândacul săpător al stejarului roșu (red oak borer), omida păroasă a stejarului (spongy moth) și minierele frunzelor de stejar. Boli posibile: oak wilt, Diplodia canker, Phytophthora ramorum și Phytophthora cinnamomi.









































































