Arborele lui iuda

Cercis siliquastrum · Fabaceae

Cunoscută și ca: arborele iudei, cercis

Arborele lui Iuda (Cercis siliquastrum), numit și arborele iudei sau cercis, este un pomișor ornamental care înflorește în aprilie-mai, înainte să apară frunzele. Florile roz-purpurii cresc direct pe lemnul vechi, chiar și pe trunchi. Este o specie ușor de crescut, rezistentă la ger, dar care nu suportă solul ud și mutatul.

Lumină: Soare plină, Soare până la semiumbră
Udare: Scăzute
Umiditate: Scăzută
Temperatură: 12–28 °C, min. -23 °C
Dificultate: Ușor de cultivat
Înălțime: 4,5–12 m

Îngrijire pe parcursul anului

Calendar pentru climatul Continental.

Semănare în interiorSemănarePlantare în exteriorTăiereÎnmulțireFertilizareMai multă apăÎnflorireRecoltarePerioadă de repaus

Când se efectueazăPerioadă de repausLuna curentă

Descriere

Cercis siliquastrum face parte din familia Fabaceae și provine din sudul Europei și vestul Asiei, din Italia, Balcani și Grecia, spre est prin Turcia până în Iran și Afganistan. În natură crește în păduri și pe pante stâncoase și uscate din zona mediteraneană și din vestul Asiei.

Este un arbore mic, adesea cu mai multe trunchiuri, cu coroană rotunjită și creștere moderată. Frunzele sunt simple, rotunjite, în formă de inimă, late de 6-13 cm, cu margine întreagă și vârf tocit. Tinere, au o culoare bronz-roșiatică, iar vara devin verde închis. Toamna se colorează în galben și bronz.

Florile, grupate în ciorchini, seamănă cu cele de mazăre și au nuanțe de roz-purpuriu până la roz intens. Ele apar în aprilie-mai. Fructele sunt păstăi plate, brun-purpurii, lungi de 8-11 cm, care atârnă vertical. Se coc spre sfârșitul verii și rămân în arbore până iarna.

Cultivare și îngrijire

Lumină și loc potrivit

Arborele lui Iuda se dezvoltă cel mai bine la soare plin, dar suportă și semiumbră. Alege un loc adăpostit, pentru că exemplarele tinere au nevoie de protecție împotriva vânturilor reci. Rădăcinile adânci nu suportă deranjarea, așa că alege locul definitiv de la început.

Udare

Pomii tineri se udă regulat. Cei bine înrădăcinați tolerează destul de bine seceta, însă nu suportă solul ud. Udă mai des în lunile iunie, iulie și august, când nevoia de apă este mai mare, și lasă solul să se zvânte între udări.

Sol

Are nevoie de un sol fertil, reavăn, dar bine drenat. Se adaptează la soluri lutoase, argiloase sau nisipoase, cu pH între 6 și 8. Singurul teren pe care nu îl acceptă este cel cu apă stagnantă.

Fertilizare

Fertilizează o dată, în aprilie. Un sol fertil la plantare ajută pomul tânăr să pornească bine.

Plantare

Plantează arborele cât mai tânăr, într-un loc adăpostit, și apoi nu-l mai muta. Rădăcinile adânci nu suportă transplantarea. Perioadele potrivite sunt aprilie, mai și octombrie.

Dacă după plantare creșterea e lentă, cauza este de obicei deranjarea rădăcinilor sau solul prea umed. Soluția este un sol bine drenat și liniște la rădăcină.

Tăiere

Tăierea se face în iunie. Îndepărtează lemnul uscat și ramurile ofilite, iar în rest lasă-l cât mai mult în pace, deoarece forma naturală, cu mai multe tulpini, face parte din farmecul speciei. Evită stresul plantei: lipsa apei sau excesul ei îi fac rău.

Iernare

Este rezistent la îngheț, suportând temperaturi de până la aproximativ -23 °C, deci poate ierna în aer liber în climatul nostru cu ierni reci. Exemplarele tinere au nevoie de adăpost față de vânturile reci. Iarna, în ianuarie, februarie, noiembrie și decembrie, planta se odihnește.

Înmulțire

Se poate înmulți prin semințe, butași sau altoire. Semănatul în aer liber se face în octombrie-noiembrie, iar cel în spațiu protejat în februarie. Pentru înmulțirea vegetativă, perioadele indicate sunt iunie, iulie și octombrie. Puieții cresc moderat, așa că ai nevoie de răbdare.

Probleme frecvente

Dăunătorii care pot apărea sunt cicadelele, păduchii țestoși și psilidele. Bolile mai des întâlnite sunt cancerul ramurilor, pătarea corai (Nectria cinnabarina) și ofilirea verticilliană.

Ramurile care se ofilesc indică adesea ofilirea verticilliană. Taie lemnul uscat și evită stresul plantei.

Utilizare

Florile sunt comestibile, cu gust dulce-acrișor, și se folosesc în salate. Planta este meliferă: albinele vizitează florile bogate în nectar și le polenizează. În Orientul Mijlociu este folosită tradițional ca plantă medicinală.