Brad de crăciun

Picea abies · Pinaceae

Cunoscută și ca: molid comun, Picea excelsa

Bradul de Crăciun, cunoscut și ca molid sau molid comun (Picea abies), este un conifer veșnic verde, cu creștere rapidă, rezistent la geruri puternice. Se potrivește în grădini mari, ca arbore ornamental sau ca gard viu tuns, în locuri răcoroase și cu sol reavăn.

Lumină: Soare plină, Soare până la semiumbră
Udare: Moderate
Umiditate: Moderată
Temperatură: 5–22 °C, min. -39 °C
Dificultate: Ușor de cultivat
Înălțime: 12–55 m

Îngrijire pe parcursul anului

Calendar pentru climatul Continental.

SemănarePlantare în exteriorSchimbarea ghiveciuluiTăiereÎnmulțireFertilizareMai multă apăÎnflorireRecoltarePerioadă de repaus

Când se efectueazăPerioadă de repausLuna curentă

Cum arată bradul de Crăciun

Picea abies este un arbore din familia Pinaceae, originar din nordul, centrul și estul Europei, de la Norvegia și Polonia spre Urali, precum și din munții Europei Centrale, spre sud până în Balcani și nordul Greciei. În natură crește în păduri răcoroase de conifere, pe soluri acide.

În general ajunge la 12–55 m înălțime. Când este tânăr are siluetă conică, cu ramuri ridicate, iar la maturitate ramurile secundare atârnă în jos. Acele sunt verde închis, rigide, cu patru muchii, lungi de aproximativ 1,5–2,5 cm, cu vârf bont, dispuse în spirală pe lujeri.

În mai apar conurile florale, polenizate de vânt: cele mascule sunt galben-brune, grupate în ciorchini, iar cele femele sunt violete și erecte. Conurile mature sunt atârnate, lungi de 9–20 cm, la început verzi spre violete, apoi brune, cu semințe negre înaripate. Rădăcinile sunt superficiale și se întind în lățime, de aceea arborele este sensibil la doborâturi de vânt.

Cultivare și îngrijire

Lumină și amplasare

Se dezvoltă cel mai bine la soare, dar suportă și semiumbra. Alege un loc răcoros, ferit de vânt, și evită terenurile fierbinți și uscate. Fiindcă ajunge un arbore mare, are nevoie de mult spațiu.

Udare

Bradul de Crăciun preferă un sol uniform umed, dar bine drenat. Nu-i priesc nici apa stagnantă la rădăcini, nici verile calde și secetoase. Toleranța la secetă este medie.

Udă mai des în iunie, iulie și august, mai ales exemplarele tinere sau cele din locuri expuse.

Solul

Are nevoie de sol moderat umed, bine drenat și acid, cu pH-ul de aproximativ 4,5–6,5. Crește pe sol nisipos, lutos sau acid. Pe terenurile uscate sau sărace în nutrienți crește slab.

Fertilizare

Fertilizează o dată pe an, în aprilie, la începutul sezonului de creștere.

Tăiere

Necesită foarte puțină tăiere. Dacă îl folosești ca gard viu sau ca paravan, suportă tunderea; perioadele potrivite sunt martie și august.

Plantare

Se plantează în martie–aprilie sau în septembrie–octombrie, într-un loc cu climă răcoroasă, la soare, ferit de zonele fierbinți și uscate. Puieții nou plantați au nevoie de sol care nu se usucă. Semănatul se face în martie–aprilie.

Iarna

Este complet rezistent la ger în aer liber: poate supraviețui până la aproximativ -39 °C, iar iernile tipice la noi coboară în jur de -20 °C. Nu necesită adăpost special. Perioada de repaus este în noiembrie–februarie.

Înmulțire

Se înmulțește prin semințe, butași sau altoire. Perioada potrivită este martie–aprilie.

Probleme frecvente

Printre dăunători se numără gândacul de scoarță al molidului (Ips), gărgărița mare a pinului, afidele, viespea fierăstrău a molidului și buha neagră. Bolile întâlnite sunt putregaiul rădăcinilor cauzat de Armillaria și putregaiul roșu.

Acele care se brunifică și se usucă pot indica un atac de gândaci de scoarță sau stres de secetă și căldură. Udă arborii în perioadele uscate și îndepărtează arborii atacați.

Creșterea slabă și răsturnarea apar când rădăcinile superficiale se află pe un sol uscat sau încins. Plantează în sol răcoros și umed și oferă adăpost împotriva vântului.