Fag

Fagul crește la soare plin sau la semiumbră. Tolerează umbra, mai ales cât este tânăr. Fiind un arbore mare și greu de mutat, alege din start locul definitiv și lasă loc pentru coroană.

Preferă un sol umed, dar bine drenat. Nu suportă apa stagnantă și nici seceta: toleranța la secetă este redusă. În iunie, iulie și august udă mai des, copios, iar în perioadele uscate pune mulci la bază. Frunzele care cad devreme, în plină vară, sunt un semn de stres hidric.

Se potrivește un sol lutos, bogat în humus și bine drenat. Fagul acceptă soluri de la acide la alcaline (pH aproximativ 5,5–8), dar nu soluri ude sau tasate. Solul nisipos este de asemenea tolerat.

Fertilizează în martie–aprilie, la începutul sezonului de creștere.

Fagul suportă bine tunsul și se folosește des ca gard viu sau paravan. Gardurile se tund vara târziu, în iulie–august.

Puieții se plantează toamna (octombrie–noiembrie) sau primăvara (martie–aprilie). Transplantarea este dificilă, așa că gândește bine amplasarea finală.

Fagul este complet rezistent la ger și nu are nevoie de adăpost. Perioada de repaus este în ianuarie, februarie, noiembrie și decembrie.

Se înmulțește prin semințe, semănate în octombrie–noiembrie, sau prin altoire.

Printre bolile menționate la fag se numără crusta neagră a fagului, inima falsă și cancerul sângerând. Căderea timpurie a frunzelor vara indică de obicei secetă; mulcirea și udarea abundentă în perioadele uscate ajută.

Jirul de fag este comestibil în cantități mici, cel mai bine prăjit, și se recoltează în septembrie–octombrie. Jirii hrănesc păsări și mamifere mici, iar fagul este rezistent la rosul căprioarelor.