Tătăneasă
Symphytum officinale · Boraginaceae
Cunoscută și ca: tătăneasă plantă, tătăneasă rădăcină
Tătăneasa este o perenă viguroasă, ușor de cultivat, care crește repede și se întoarce în fiecare primăvară. Își face loc singură, așa că alegerea locului contează mai mult decât îngrijirea propriu-zisă. Mai jos găsești tot ce trebuie să știi despre plantare, tăiere, înmulțire și controlul extinderii.
- Lumină
- Soare plină, Semiumbră
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 10–25 °C, min. -35 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 0,3–1,5 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată tătăneasa
Tătăneasa (Symphytum officinale), numită uneori și tătăneasă plantă sau tătăneasă rădăcină, face parte din familia Boraginaceae. Este o plantă erbacee perenă, care formează tufe întinse. Are tulpini ramificate, aripate, și ajunge între 30 și 150 cm înălțime, cu o răsfirare de 60–90 cm.
Frunzele sunt verzi, mari, aspre și acoperite de peri țepoși, lanceolate până la ovate, lungi de 4–25 cm. Cele de sus coboară de-a lungul tulpinii. Florile, în formă de clopoței tubulari de 8–20 mm, sunt grupate în cime răsucite și lăsate în jos. Apar începând din mai, de obicei până în iunie–iulie, în nuanțe de violet, roz, crem sau alb. După înflorire se formează patru nucule negre, lucioase, de 5–6 mm.
Sub pământ se află o rădăcină pivotantă care poate coborî până la 1,8 m, neagră pe dinafară și albă în interior. În natură, planta crește în pajiști umede, pe malul apelor, prin șanțuri și în locuri ierboase umede. Florile sunt bogate în nectar și atrag bondarii; planta este rezistentă la cerbi.
Cultivare și îngrijire
Locul potrivit
Tătăneasa crește de la soare deplin până la semiumbră. În verile foarte calde îi prinde bine umbra după-amiaza. Se simte bine în locuri umede, de exemplu lângă un bazin sau într-o zonă joasă a grădinii, și poate acoperi solul ca plantă de acoperire.
Udarea
Preferă un sol umed și bogat, dar cu rădăcina ei adâncă suportă bine și perioadele uscate. Udă mai des în iunie, iulie și august, când e cald, și mai rar în rest.
Solul
Alege un sol bogat în humus, umed, dar drenat bine. Lutul și solul argilos nu o deranjează. Dacă o cultivi în ghiveci, ia un recipient mare, ca să încapă rădăcina adâncă.
Fertilizarea
Fertilizează primăvara, în martie și aprilie. Frunzele tăiate se pot folosi chiar de la plantă drept compost sau îngrășământ lichid.
Tăierea
Tătăneasa suportă tăieri severe de mai multe ori pe an, între iunie și septembrie. Frunzișul tăiat merge la compost sau la prepararea de îngrășământ lichid. Dacă frunzele s-au culcat după ploi puternice, taie planta și las-o să crească din nou.
Plantarea
Plantează în aprilie–mai sau în septembrie. Alege un loc unde extinderea ei poate fi ținută sub control, sau cultiv-o într-un container mare. Orice bucată de rădăcină rămasă în pământ va da lăstari noi, deci gândește-te din start unde o vrei.
Poți semăna în martie–mai, iar în martie și în interior, pentru răsaduri.
Iarna
Este complet rezistentă la ger, până la aproximativ -35 °C. Iarna partea aeriană se usucă, iar primăvara planta reia creșterea din rădăcină. Nu necesită protecție. Perioada de repaus: ianuarie, februarie, noiembrie, decembrie.
Înmulțirea
Se înmulțește prin butași de rădăcină, prin diviziune sau din semințe. Butașii de rădăcină și diviziunea se fac în martie–aprilie sau în octombrie–noiembrie. Semănatul se face în martie–mai.
Probleme frecvente
Limacșii și melcii pot face găuri în frunze; în acest caz ia măsuri împotriva lor.
Cea mai mare problemă este însă extinderea: planta se regenerează din fragmente de rădăcină. Ține-o într-un ghiveci sau scoate din pământ toată rădăcina atunci când vrei să scapi de ea. În America de Nord este considerată chiar buruiană.
Recoltare și utilizări
Frunzele se pot recolta din mai până în septembrie. Se folosesc mai ales la compost sau la îngrășământ lichid.
Tradițional, planta a fost folosită pentru comprese la vânătăi, entorse și fracturi. Utilizarea internă și aplicarea pe răni deschise sunt interzise sau descurajate. Frunzele au fost cândva consumate sau folosite pentru ceai, dar astăzi consumul intern nu mai este recomandat.





































































































