Passiflora caerulea
Passifloraceae
Cunoscută și ca: floarea pasiunii albastră, pasiflora albastră, floarea patimilor
Passiflora caerulea, cunoscută și ca floarea pasiunii albastră, pasiflora albastră sau floarea patimilor, este o cățărătoare perenă, semiverde, cu creștere rapidă. La noi se cultivă în ghiveci, pe balcon sau în interior, pentru că gerurile de iarnă depășesc limita ei de rezistență. Este una dintre pasifloarele ușor de crescut, cu flori parfumate din iunie până în septembrie.
- Lumină
- Soare plină, Semiumbră
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Ridicată
- Temperatură
- 15–28 °C, min. -10 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 3–10 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată passiflora caerulea
Este o liană lemnoasă viguroasă, originară din America de Sud: nordul Argentinei, Bolivia, Paraguay și sudul și sud-estul Braziliei. Este floarea națională a Paraguayului. Se agață cu ajutorul cârceilor de ziduri, spaliere și garduri și ajunge la aproximativ 90-180 cm.
Frunzele sunt alterne, lucioase, verzi, palmat-lobate, de obicei cu cinci lobi, lungi de până la circa 10 cm, cu câte un cârcel la baza fiecărei frunze. Florile au 8-10 cm în diametru, cu tepale albicioase și o coroană de filamente cu benzi albastre, albe și purpuriu-negricioase, trei stile purpurii și cinci stamine galben-verzui. Sunt parfumate și atrag albinele și fluturii. Fructele ovale, de circa 6 cm, trec de la verde la galben-portocaliu.
Cultivare și îngrijire
Lumină și loc potrivit
Înflorește cel mai bine la soare puternic, dar acceptă și semiumbră. În regiunile mai răcoroase are nevoie de un loc adăpostit, orientat spre sud sau vest. Pe balcon, alege colțul cel mai luminos și ferit de vânt; în interior, pune-o lângă cea mai luminoasă fereastră.
Dacă nu înflorește, de vină sunt de obicei prea multă umbră sau prea mult azot.
Udare și umiditate
Menține solul umed, dar bine drenat. Udă mai des în iunie, iulie și august, când planta crește intens. Rădăcinile care stau în apă favorizează bolile fungice, așa că ghiveciul are nevoie de găuri de drenaj, iar surplusul de apă din farfurie trebuie aruncat.
Planta preferă umiditatea ridicată a aerului.
Sol și rempotare
Se adaptează la sol argilos, lutos sau nisipos și nu este pretențioasă la pH (aproximativ 5,5-8). Contează mai ales drenajul bun. Rempotează în aprilie, înainte de pornirea puternică în vegetație.
Fertilizare
Fertilizează între aprilie și iulie. Alege un îngrășământ cu puțin azot: excesul de azot dă frunziș bogat, dar puține flori.
Tăiere
Taie planta după înflorire, reducând creșterea anului respectiv cu aproximativ jumătate, pentru a o ține în limite. Calendarul indică martie-aprilie pentru tăiere. Îndepărtează regulat florile trecute. Un frunziș mai rărit ajută și la circulația aerului, deci și la prevenirea bolilor.
Plantare și suport
Mută planta afară în mai-iunie, după ce trece pericolul de îngheț. Are nevoie de un suport: spalier, zid sau pergolă. Cârceii se prind fără să strice suprafața. În ghiveci, pune de la început un spalier sau un arc de sprijin.
Rădăcinile fibroase dau lăstari subterani care pot răsări la o oarecare distanță de planta-mamă. În climate calde, specia poate deveni invazivă.
Iernarea
Ferește planta de îngheț în lunile ianuarie-martie și octombrie-decembrie. Mută plantele din ghiveci într-un loc ferit de îngheț, iar în perioada de repaus (noiembrie-februarie) udă-le puțin. În zonele reci, mulcește baza tulpinii.
Planta poate îngheța până la sol și lăstărește din nou primăvara. Taie primăvara lăstarii uscați de ger.
Înmulțire
Se înmulțește prin semințe, butași de tulpină sau marcotaj. Seamănă în interior în februarie-martie, iar butășește în mai-iulie.
Probleme frecvente
Puține flori sau deloc: locul este prea umbros sau îngrășământul are prea mult azot. Mută planta la soare și folosește un îngrășământ cu puțin azot.
Pete fungice sau putregai: cauza este circulația slabă a aerului sau rădăcinile prea ude. Rărește tulpinile și îmbunătățește drenajul.
Vătămări produse de ger: protejează planta cu mulci și adăpost, apoi taie primăvara părțile moarte.
Fructe și folosire
Fructele coapte se culeg în septembrie-octombrie. Sunt comestibile, dar fade, cu pulpă roșie și multe semințe. Frunzele conțin compuși cianogenici, așa că ceaiul din ele cere prudență. În America de Sud planta este folosită tradițional în tizane, iar tradițional au folosit-o și popoarele Toba și Maka.





































































































