Zingiber officinale (ghimbir) cu frunze înguste, verzi, crescut în ghiveci

Foto: Dalgial, CC BY 3.0, Wikimedia Commons

Foto: Franz Eugen Köhler, Köhler's Medizinal-Pflanzen, Public domain, Wikimedia Commons

Foto: Horacio Cambeiro, CC BY 4.0, Wikimedia Commons

Foto: Indonesiagood, CC BY 3.0, Wikimedia Commons

Foto: Indonesiagood, CC BY 3.0, Wikimedia Commons

Foto: Nesnad, CC BY 4.0, Wikimedia Commons

Plante aromatice Plante tropicale

Zingiber officinale

Zingiberaceae

Cunoscută și ca: ghimbir, ghimbir rădăcină, ghimbir plantă, Ghimber

Zingiber officinale, cunoscut simplu ca ghimbir, este o plantă tropicală care poate fi crescută la noi în ghiveci, pe balcon vara și în casă în restul anului. Nu rezistă la îngheț, așa că se plantează târziu, primăvara, și se adăpostește din toamnă. Cu răbdare, rizomul se poate recolta în septembrie–octombrie.

Lumină: Semiumbră, Soare până la semiumbră
Udare: Ridicate
Umiditate: Ridicată
Temperatură: 22–30 °C, min. 10 °C
Dificultate: Dificultate medie
Înălțime: 0,9–1,2 m

Îngrijire pe parcursul anului

Calendar pentru climatul Continental.

Semănare în interiorPlantare în exteriorSchimbarea ghiveciuluiTăiereÎnmulțireFertilizareMai multă apăÎnflorireRecoltareProtecție împotriva înghețuluiPerioadă de repaus

Când se efectueazăPerioadă de repausLuna curentă

Cum arată ghimbirul

Ghimbirul este o plantă perenă ierboasă, cu aspect de trestie, care crește în tufă. Din rizomul târâtor și ramificat se ridică în fiecare an pseudotulpini cu frunze, de regulă între 90 și 120 cm înălțime, iar tufa se întinde pe aproximativ 60–90 cm. Creșterea este moderată.

Frunzele sunt înguste, lanceolate, verzi, cu margini întregi, dispuse alternativ pe pseudotulpini. Rizomul este gros și cărnos, cu coajă brună, ușor plutoasă, și miez galben-pal, picant.

Floarea apare pe tulpini separate, fără frunze, care pornesc direct din rizom: spice conice de bractee verzi spre galbene, cu flori galben-pal mărginite de violet. Planta are nevoie de circa doi ani ca să înflorească, iar în ghiveci înflorește rar. Este o specie parfumată, originară din Asia tropicală, și nu se mai găsește în stare sălbatică.

Cultivare și îngrijire

Lumină și loc potrivit

Ghimbirul se simte cel mai bine la umbră parțială, cu puțin soare direct. Evită soarele puternic de după-amiază, care arde frunzele.

Temperatura optimă este între 22 și 30 °C, iar minimul suportat este de 10 °C. Pe balcon îl poți ține vara, într-un colț cald și parțial umbrit, cu loc să crească.

Udare și umiditate

Până apar lăstarii, udă puțin. După aceea udă regulat și păstrează solul umed, fără să-l lași să se usuce, pentru că planta suportă slab seceta. Are nevoie de cea mai multă apă în iunie, iulie și august.

Solul rece și umed duce la putrezirea rizomului, deci evită excesul de apă când e răcoare. Planta preferă și o umiditate ridicată a aerului.

Sol și rempotare

Alege un substrat bogat în materie organică, reținător de umezeală, dar bine drenat, de tip lutos sau humifer. Ghiveciul trebuie să aibă cel puțin 30 cm adâncime.

Rempotarea și împărțirea rizomului se fac în martie–aprilie. Fiecare bucată trebuie să aibă mai mulți muguri.

Fertilizare

Hrănește planta regulat cât timp crește activ, adică din mai până în august. Se potrivesc compostul din belșug sau alt material organic.

Plantare

Bucățile de rizom uscate se plantează primăvara, chiar sub suprafața solului, într-un loc cald și parțial umbrit. Rizomii pot fi porniți la adăpost în martie–aprilie, iar în mai–iunie plantele se mută afară, pe balcon.

Până apar lăstarii, udă cu măsură, ca rizomul să nu putrezească.

Tăiere

Ghimbirul se usucă de la sine toamna. În octombrie poți tăia tulpinile ofilite, apoi planta intră în repaus.

Iernare

Adu ghivecele în casă înainte ca temperatura să scadă sub aproximativ 10 °C. Partea aeriană se usucă, iar planta se odihnește într-un loc răcoros și aproape uscat. Perioada de repaus este în noiembrie–februarie. Protecția împotriva înghețului este necesară de la sfârșitul toamnei până la începutul primăverii.

Înmulțire

Se înmulțește prin rizomi, prin împărțirea tufei, în martie–aprilie. Fiecare bucată trebuie să aibă câțiva muguri.

Probleme frecvente

Rizomii moi, care putrezesc, apar de obicei din cauza solului rece și umed sau a udării în exces. Ține planta la căldură și udă cu măsură până pornește creșterea.

Frunzele îngălbenite indică de obicei prea puțină apă sau hrană: udă regulat și fertilizează.

Dacă planta nu înflorește, de vină e de obicei vârsta tânără sau cultura în ghiveci. Floarea cere cel puțin doi ani.

Printre boli se numără putrezirea rizomului, ofilirea bacteriană și pătarea frunzelor.

Recoltare și folosire

Rizomul se recoltează în septembrie–octombrie. Se folosește proaspăt, uscat sau măcinat, în supe, preparate la wok, copturi și băuturi. Lăstarii tineri sunt și ei comestibili. Rizomii tineri sunt blânzi și suculenți, cei bătrâni mai fibroși și mai iuți.

În medicina tradițională din China, India și Japonia ghimbirul are o lungă tradiție de folosire, dar dovezile pentru tratarea bolilor sunt incerte.