Corylus avellana
Betulaceae
Cunoscută și ca: alun comun, alune
Alunul (Corylus avellana, numit și alun comun, iar fructele lui alune) este un arbust rezistent și ușor de crescut, potrivit pentru livadă, grădină mare sau gard viu. Înflorește încă din iarnă, înaintea frunzelor, iar alunele se coc la sfârșitul verii și toamna.
- Lumină
- Soare plină, Soare până la semiumbră
- Udare
- Moderate
- Umiditate
- Moderată
- Temperatură
- 10–24 °C, min. -30 °C
- Dificultate
- Ușor de cultivat
- Înălțime
- 3–8 m
Îngrijire pe parcursul anului
Calendar pentru climatul Continental.
Cum arată alunul
Corylus avellana este un arbust foios, peren, cu mai multe tulpini, care formează cu timpul un desiș de lăstari răsuciți. De obicei ajunge la 3-8 m înălțime și la 3-6 m lățime. Frunzele sunt rotunjite, ușor păroase, de 6-12 cm, cu margine dublu serată, verzi vara și galbene toamna.
Planta este monoică. Mai întâi apar amenții masculi galben-pal, lungi de 5-12 cm, și florile femele minuscule, cu stigmate roșii, între ianuarie și martie, înainte de frunze. Fructul este o alună rotundă sau ovală, de 15-20 mm, galben-brună, grupată câte 1-5, într-o cupulă scurtă cu frunzișoare. Specia este originară din Europa și vestul Asiei și crește în mod natural la marginea pădurilor, în garduri vii și în tufărișuri.
Cultivare și îngrijire
Locul potrivit
Alunul crește cel mai bine la soare. Suportă și semiumbra, dar rodește mai puțin. Fiind rezistent până la aproximativ -30 °C, iernează în aer liber fără protecție în clima noastră cu ierni geroase.
Ține cont de talie și de lăstari: arbustul are nevoie de spațiu, iar în grădini mici poate deveni greu de stăpânit.
Udarea
Exemplarele tinere se udă regulat. Arbuștii bine înrădăcinați au nevoie de puțină apă suplimentară, în special în iunie, iulie și august, când necesarul crește.
Solul
Preferă un sol lutos bogat în humus, reavăn, dar cu drenaj bun. Pentru pH, intervalul orientativ este 6-8. Suportă și soluri pietroase, sărace.
Fertilizarea
Perioada potrivită pentru fertilizare este martie-aprilie, la începutul sezonului de creștere.
Tăierea
Tăierea se face după înflorire, în februarie-martie. Se scot lăstarii în exces și tulpinile bătrâne. Alunul suportă și tăierea la cioată, metoda tradițională de întinerire.
Lăstarii de la bază apar în mod natural și trebuie îndepărtați periodic, altfel arbustul se extinde și poate deveni invadant.
Plantarea
Arbuștii cu rădăcină goală se plantează toamna până la începutul primăverii, adică în noiembrie-decembrie sau în februarie-martie. Lasă loc suficient pentru lăstari. Pentru o recoltă bună de alune, plantează cel puțin două soiuri diferite, în loc însorit.
Iarna
Alunul este complet rezistent la ger și nu necesită adăpost. Între noiembrie și ianuarie planta se află în repaus.
Înmulțirea
Se poate înmulți prin semințe, marcotaj sau divizare. Semănatul se face în octombrie. Marcotajul și divizarea se fac în ianuarie-martie sau în noiembrie-decembrie.
Probleme frecvente
Frunze roase: de obicei sunt gândaci japonezi, care se culeg cu mâna sau se prind în capcane. Printre alți dăunători se numără gărgărițele alunelor și afidele. Dintre boli apar ofilirea estică a alunului (Eastern filbert blight) și făinarea.
Prea mulți lăstari: este în natura plantei; se îndepărtează regulat.
Puține alune: cauza este polenizarea slabă sau umbra. Soluția este un al doilea soi, plantat la soare.
Fructele sunt căutate de veverițe și de corvide, iar arbustul adăpostește păsări cântătoare.
Recoltare și folosire
Alunele se recoltează în septembrie-octombrie. Se consumă crude, prăjite sau măcinate sub formă de pastă. Arbustul se folosește și ca gard viu.
















































































